În anii ’40, după ravagiile suferite în timpul războiului, un tânăr preot catolic, de curând eliberat dintr-un lagăr, a pus timp de paisprezece ani bazele unui uriaș complex industrial, agricol, comercial, de construcții și de servicii, pornind de la o filosofie economică la vremea aceea uitată: "Puterea noastră nu constă în luptă, ci în Cooperare”. S-a pornit cu 260 de lucrători în 1956, iar în 2008 erau peste 100.000. În 2007 vânzările s-au cifrat la 20 de miliarde de dolari. Corporația Cooperativelor Mondragón deține sau este parteneră la 114 firme pe teritoriul Spaniei sau în străinătate.

Toate acestea sunt companii private care funcționează pe aceeași piață ca toată lumea, în condiții de competitivitate. Doar că veniturile lor revin membrilor, atât sub formă de salarii, cât și de capital. Dacă inițial primele cooperative au fost în industrie și au răspuns necesităților legate de problema arzătoare a șomajului, astăzi dezvoltarea acestei idei este impresionantă: servicii de asistență și furnizare de capital, asigurări sociale proprii, educație, formare profesională și cercetare-dezvoltare. Foarte repede părintele  Arizmendiarrieta a înțeles că fără finanțare proprie nu există dezvoltare. Încă de la început a refuzat ideea de a obține bani de la sistemul bancar bazat pe camătă, de aceea deviza a fost: "Economisim sau ne facem bagajele”. Caja Laboral Popular Sociedad Cooperativa de Crédito a fost și este banca prin care se fac plățile și care asigură latura financiară a dezvoltării Cooperativelor Mondragón. O bancă reală, care nu creează bani din pix și care nu-și folosește capitalul pentru speculații financiare.

Întrucât lucrătorii-proprietari nu se calificau, potrivit sistemului spaniol al asigurărilor sociale, pentru a primi pensie și asigurare medicală, a apărut Seguros Lagun-Aro, cooperativa de asigurări marca Mondragón, pe baza unui fond la care puteau subscrie membrii cooperatori.  Nemulțumiți de calitatea precară a învățământului public, au fondat propriul sistem școlar pornind de la o școală de ucenici. Astăzi, Hezibide Elkartea oferă servicii care încep cu nivelul preșcolar și ajung la calificarea și educarea adulților. Alte divizii educaționale sunt: Saiolan  (centrul pentru promovarea activităților de business, educație și training), Goeir (centrul de coordonare și promovare a studiilor tehnice postuniversitare în străinătate), Etheo (școala de management al afacerilor), Iraunkor (centrul pentru educație continuă și training), Ahizke-CIM (centrul pentru studierea limbilor străine), Otakora (centrul de cercetare și pregătire a managerilor). Aceste școli nu primesc fonduri de la statul spaniol.

Nu strică să enumerăm și să reflectăm la principiile de bază ale experienței Mondragón: admitere neîngrădită, organizare democratică, suveranitatea muncii, caracterul subordonat și instrumental al capitalului, participare la management, solidaritate în retribuire, intercooperare, transformare socială, educație și universalitate. Nimeni nu este oprit să intre într-o cooperativă Mondragón (nici s-o părăsească), trebuie doar să respecte regulile și să fie capabil de îndeplinirea sarcinilor profesionale. Mai mult decât asta, cooperativele sunt organizate democratic, după principiul "un om, un vot”, dar cu toate acestea există ierarhii ale competenței. Nimeni nu poate lucra ca simplu angajat în acest sistem, fiecare este automat cointeresat ca proprietar, participând la câștig sau la pierdere.

Cu câteva zile înainte de a muri, în 1976, părintele Arizmendiarrieta scria: "Umăr lângă umăr, într-un cuget, uniți în muncă, prin muncă, pe mica noastră bucată de pământ, vom crea un mediu mai omenos pentru toată lumea și vom îmbunătăți acest pământ. Vom uni sate și orașe prin duhul fraternității: « Nu ne vom abate de la calea cea dreaptă!» Nimeni nu va mai fi sclavul sau stăpânul cuiva, fiecare va munci în interesul reciproc... Aceasta va fi frăția noastră – o frățietate care poate fi creată de către oamenii de rând.” Părintele a pus în practică ceea ce se numește doctrina socială a Bisericii Romano-Catolice, un impresionant corpus de texte care pornește de la principiul că, până să ajungă în Paradis, oamenii nu pot trăi cu burta goală.

Am evocat acest model de dezvoltare "la firul ierbii” într-un moment în care Biserica Ortodoxă Română, printr-o mobilizare fără precedent, a făcut un exercițiu cu o puternică forță simbolică în sprijinul sublinierii dorinței românilor de a trăi în limitele normalității. Din punctul meu de vedere, nu are nicio importanță dacă Puterea va lua în seamă acest lucru, dacă referendumul va avea loc, dacă se va face modificarea în legea secularizată sau nu. O lege care să numească relația dintre doi sodomiți cu același nume ca și legătura dătătoare de prunci n-ar fi altceva decât o ne-legiuire. O nouă nelegiuire. Cât din corpul juridic actual mai are legătură cu pravilele din vechime, coborâte direct din textele sacre? N-aș fi uimit ca Puterea să ignore voința populară, sau s-o fenteze subțire, la Curtea Constituțională, în numele religiei drepturilor omului.

În cazul de față, mai presus de eficacitate este gestul. Chiar și dacă nu-și atinge scopul, nimic nu poate răpi din frumusețea unui lucru corect, făcut așa cum trebuie. Faptul de a fi putut mobiliza un așa mare număr de oameni fie și pentru un act simbolic (departe de mine de a minimiza importanța simbolurilor!) demonstrează că în România singurul actor care îi mai poate urni pe oameni este Biserica. Nu partidele, nu sindicatele, nu DNA-ul, nu ANAF-ul. Și nici n-ar trebui să ne mire acest lucru. La urma urmei, Biserica sunt nu doar sfinții și mitropoliții, nu doar preoții și diaconii, ci multitudinea celor care trăiesc împlinind antropologia creștină. Putem sau nu să facem parte dintr-un partid sau un sindicat, dar noi SUNTEM Biserica.

BOR are un imens exercițiu al pansării rănilor acestui popor. A venit vremea ca BOR să învețe poporul român să trăiască în acord cu principiile. Nu de înmulțirea peștilor și a pâinii este nevoie, ci de miracolul deprinderii de a ne pescui proprii pești și de a ne produce propria pâine pe o a treia cale, nici capitalistă, nici socialistă. Cuvintele părintelui basc Arizmendiarrieta ar trebui să ne inspire: "A fi creștin nu înseamnă doar a avea de partea sa adevărul, ci mai presus de toate a practica adevărul, lucru care este totuna cu a face ceea ce trebuie.” Trebuie să părăsim și logica exploatării omului de către om, și cea a trândăvelii patronate de stat. Dacă nu încreștinăm economia, dacă nu sfințim banii care ne trec prin mână, dacă nu înțelegem că etica afacerilor este Evanghelia și nu Noul Cod Penal, ne risipim ca popor și până la urmă ne stingem ca neam.

În actualul sistem, oamenii sunt condamnați să fie prizonierii celor care pretind că-i eliberează: capitalul sau statul. Tratați ca resursă umană de capital, nu sunt cu nimic mai valorizați de statul care le oferă cu generozitate fărâme din impozitele pe care tot oamenii le plătesc pentru a susține acest mecanism pletoric și absurd. Singura eliberare cu putință este aceea în care oamenii sunt proprietarii direcți, nemijlociți, ai mijloacelor de producție. Nu eficiența și productivitatea ar trebui să ne preocupe, ci maturizarea lucrătorilor și întoarcerea lor la virtute. Dezvoltarea economică n-ar trebui să fie un idol, ci un mijloc: "Cooperativismul dă muncii ceea ce este al muncii și dă capitalului ceea ce este al capitalului.”
 
Acest articol a apărut mai întâi pe blogul autorului