Cristi Borcea, din nou în atenția polițiștilor

Cristi Borcea, fostul acționar al Dinamo, este din nou în atenția polițistilor. Procurorii DIICOT sunt însărcinați cu ultimul său dosar, în care este acuzat de evaziune fiscală și spălare de bani, alături de alte 30 de persoane, informează Cotidianul.ro
Abia eliberat din închisoare, Cristi Borcea s-a trezit vineri cu polițiștii la ușă . Cei de la Crima Organizată și Terorism împreună cu procurorii DIICOT au pornit într-o percheziție în toate locurile în care bănuiesc că au fost comise infracțiuni, economice de această dată. Aceștia suspectează mai multe persoane de un prejudiciu adus statului, de 40 de milioane de lei , aproximativ zece milioane de euro. Persoanele sunt bănuite de faptul că ar fi prejudiciat statul printr-o serie de inginerii financiare, prin contracte fictive pe care le făceau prin plăți ireale. În momentul în care aveau un profit , încercau să facă cheltuieli fictive, să aducă facturi și, în acest fel, să scadă suma pe care o datorau statului român.
Conform spuselor procurorilor DIICOT , asta s-ar fi întâmplat între anii 2012-2013. Pe lista percheziției se află și Cristia Borcea. Fostul finanțator al echipei Dinamo București a stat 4 ani și 4 luni în închisoare, fiind eliberat condiționat în luna iulie.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

CNA susține că Hitler nu a fost homosexual. CIA contrazice CNA, care devine suspect de filo-nazism în favoarea LGBT într-un nou act de cenzură: Podcastul viral al lui Damian Drăghici cu Lidia Fecioru, scos de pe Facebook și YouTube

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)