ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Cazul unui băiat care, în ciuda faptului că suferă de sindromul Down, a promovat Bacalaureatul cu nota 7, a ajuns în atenția Inspectoratului Școlar din Cluj. După ce povestea de viață a lui Mihai Moceanu a ajuns în presă națională, autoritățile au decis, în sfârșit, să plece urechea la spusele mamei sale.

Mama tânărului s-a plâns că băiatul a fost respins de mai multe instituții de învățământ din cauză că e diferit: „Am căutat nu știu câte școli până ne-au primit. Când mă duceam și spuneam că am un copil de grădiniță sau am un copil de școală, răspunsul era de fiecare dată: da, perfect, vi-l înscriem! Dar în momentul în care le spuneam că suferă de sindromul Down, răspunsul lor era un nu hotărât”.
 
Cântăreața Cristina Bălan, câștigătoarea Vocea României și mama a doi gemeni cu Sindrom Down, a comentat pe Facebook cazul tânărului absolvent de liceu, Mihai Moceanu:
 
"Cum sună acest nume? Are vreun defect? Suferă de ceva? Mihai Moceanu, un nume normal, tipic, românesc. Un nume ca multe altele. Nici mai strâmb, nici mai drept. Sunt zeci de mii de Mihai, presupun, dacă nu chiar sute. Persoane care întorc capul dacă aud acest cuvânt. Și ce vreau să spun cu asta?

Că ACEST Mihai Moceanu are un cromozom în plus, adică „suferă”, cum e formularea standard, sau e „bolnav” de Trisomia 21. Adică Down, dacă vă sună mai bine, mai cunoscut.
Interesantă boală, aș zice. Aștept cu interes schema de tratament… Să vedem ce pastile, ce siropuri au pentru boala asta. Să le dau și eu alor mei, să se vindece sau să amelioreze „simptomele”.

Încerc din răsputeri să schimb aceste formulări, așa cum luptau, cândva, alții să schimbe percepția lumii asupra celor cu pielea neagră (nu, nu sunt maimuțe, cum s-a întamplat recent să fie jigniți la radio…).

Cei cu SD au SD. Atât. Nu suferă, nu sunt bolnavi. Unii sunt, dar și mulți copii tipici sunt bolnavi. La ei nu ne referim ca la indivizi bolnavi. Ia uite-l pe Răducu, e diabetic. Diabeticuuuuul! Nu mă joc cu el, că are ceva ce eu n-am.

Bine, am divagat destul. Ce voiam să spun e legat de Mihai. Un adolescent care are SD și a demonstrat că e mai capabil decât mulți semeni de-ai lui, tipici & all.
Ce a făcut Mihai, mă veți întreba. Ah, nimic special (cum i se tot spune lui că este; asta în cel mai bun caz), atât că a promovat 12 clase. De școală, ca să fie clar. Liceul, chiar. Băi, a dat Bac-ul și l-a luat cu nota 7! O performanță pe care nu știu dacă o puteți aprecia la adevărata valoare, însă eu da și credeți-mă pe cuvânt, este impresionant până la lacrimi.

Bun. Nici acesta nu e, de fapt, subiectul. Mai degrabă predicatul. Subiectul, ah, miezul, este atitudinea colegilor de clasă (sau, shall I say atitudinea părinților lor). Colegi care au facut un sondaj, nici mai mult, nici mai puțin, și 14 din cei 21 de părinți, care stau în spatele atitudinii acestor adolescenți, au hotărât că Mihai nu are loc în clasa lor. Și au semnat un chestionar, ca discriminarea să fie cum trebuie, ca la carte. 14 din 21, adică două treimi!

Păi cred și eu că n-are loc între atâția adolescenți cu probleme specifice, cărora le stă capul doar la selfie-uri și chestiuni carnale! Normal, (ironic cuvânt, nu?) că Mihai îi umilește cu niște performanțe pe care mulți, prea mulți elevi tipici, normali cum ar veni, nu le pot atinge că nah, au și ei o adolescență de trăit prin cluburi. Și tati nu le-a promis un smart ceva sau o mașină, măcar, dacă trec Bacu’.Bine, unii îl așteaptă la Brăila…

Povestea vieții lui Mihai e tipică. Pentru un copil special. Discriminare, neacceptare, ură, piedici, ignoranță. Cu toate astea, el a luat 7 la un examen pe care-l pică mulți elevi. Poate chiar colegi de clasă. Poate dintre cei care au completat acel chestionar prin care să fie exclus dintre ei. De ce? Bună întrebare și mi-aș dori mult un răspuns. De ce nu are Mihai dreptul de a fi în clasă cu ei, dacă e capabil să ia examenul vieții cu o notă mai mult decât decentă? Cu o notă mai mare decât unii dintre ei.

Sunt tristă că mama lui a trebuit să lupte cu societatea pentru ca fiul ei minunat să poată beneficia de educație și de multe altele.

Nu, ai un cromozom în plus, stai acasă și bălește, leagănă-te înainte și înapoi ca un retardat, că așa ți-am pus ștampila! Ce dacă ai potențial, dacă ești capabil de evoluție? Ești bolnav! Ești handicapat. Asta strigă toate acțiunile de discriminare.

Eu sunt mama lui Toma și Matei, care nu sunt bolnavi și nu suferă că au un cromozom în plus. Și sunt receptivi, au personalități diferite, au ambiție, fac lucruri tipice. Ating unele etape mai târziu, dar le ating. Pe altele le ating la fel ca cei despre care spunem că sunt normali. Și le iubesc toți cromozomii.

În încheiere, mi s-a părut genial răspunsul lui Mihai, referitor la examenul de bacalaureat: „Nu a fost greu, că am învățat”.
 
Te pune pe gânduri, nu? Atât de simplu, în contextul atâtor tânguieli (an de an) post-bacalaureat legate de subiecte și corectarea lor șamd. Băiatul ăsta a muncit mai mult decât toți colegii lui la un loc și a reușit, cu tot cromozomul lui pezevenghi (am adjectivizat substantivul, m-ați prins).

Problema nu e un cromozom în plus la ei, ci o parte a inimii în minus la (unii dintre) noi…”, a spus Cristina Bălan, potrivit stiripentruviata.ro.