”Crucea comemorativă a eroilor români din Primul Război mondial” de pe Masivul Caraiman va putea fi reabilitată prin finanțare de la bugetul de stat

Guvernul a aprobat astăzi, printr-o Hotărâre, înscrierea imobilului ”Crucea comemorativă a eroilor români din Primul Război mondial” de pe Masivul Caraiman în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, pentru darea acestuia în administrarea Ministerului Apărării Naționale și actualizarea anexei nr. 4 la HG nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului.
După preluare, imobilul se va reabilita din fonduri de la bugetul de stat sau prin atragerea de fonduri structurale pentru aniversarea, la 1 decembrie 2018, a 100 de ani de la Marea Unire.
Monumentul Eroilor necesită lucrări de reabilitare, acestea fiind estimate de comisia de specialitate din cadrul Ministerului Culturii, la suma de 6 milioane de lei. Primăria Bușteni a transmis o scrisoare de intenție Ministerului Apărării Naționale pentru identificarea unor soluții de finanțare la nivelul instituției militare pentru restaurarea monumentului.
Având în vedere importanța deosebită a monumentului și participarea în cadrul Programului Național "România 100” pentru aniversarea, la 1 decembrie 2018, a 100 de ani de la crearea statului național unitar român, a fost identificată ca soluție finanțarea lucrărilor de reabilitare de la bugetul anual aprobat MApN.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Parlamentul a adoptat o lege ANTICONSTITUȚIONALĂ, pentru ”combaterea antisemitismului și a urii online”. Toți parlamentarii din Coaliția lui Nicușor Dan au votat în masă PRO. AUR și POT - CONTRA, SOS, o Abținere. George Simion: Pericol de dictatură!

Dumnezeu a vrut să spele Calea Victoriei de ”mândria” păcatului, în Lunea Sfântului Duh - Cuvântul Cititorului

Los Angeles sub asediu: Garda Națională intervine în forță. Trump: ”ARESTAȚI OAMENII CU MĂȘTI, ACUM!”

Cristian Dogaru: Când e momentul să pleci din România?

”A strănutat, apoi a căzut din picioare și a murit”. Sebastian Popa, unul din oamenii care au contribuit la campaniile de promovare ale PNL Vrancea, a murit subit la 47 de ani

Un elev de 14 ani din Năsăud a făcut infarct chiar în timpul orei de curs
Recomandările noastre

Opțiunea lui Samson: În ce condiții Israelul poate declanșa Prăpădul Nuclear

16 iunie: 12 ani de la trecerea la Domnul a sfântului Părinte Justin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă. ”Vor veni vremuri în care numai cei ce vor simți harul lui Dumnezeu vor putea distinge binele de rău. Cu mintea omenească va fi cu neputință de ales”

CRONOCIDUL: Cea mai sinistră crimă împotriva umanității – Se dedică domnului Silviu Vexler
Mărturia medicului care a primit creierul lui Eminescu: Mutilarea și profanarea moaștelor acestui martir nu a fost românească. Prof. Constantin Barbu: Eminescu a fost ucis pentru Transilvania și credința ortodoxă. DOCUMENTE: Interogatoriul și Autopsia
Secțiuni: Social
Locații: Prahova
Subiecte: Crucea de pe Caraiman
Organizații: Guvernul României
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)