Se spune că muntele nu alege, că pe creste dispar instantaneu diferențele și specificitățile, că se umplu golurile din caracterele turiștilor cu ozon (și cu spiritul pur) ce plutește la înălțime, că respirăm toți același aer: de egalitate și de măreție deopotrivă. Și se mai (tot) spune...

La Babele urcă, pe lângă turiștii cu copii (mulți, puțini) ce bifează o excursie pe an prin punctele celebre ale Bucegilor, ciudații ezoteriști de-ai lui Zalmoxe care se-ntorn acasă seara umpluți de energie, sinergie și nostalgie după vremuri de glorie. Sau/și... Străini chemați de wikipedia ce-o caută pe baba Dochia cu oile ei, își adaugă la profil selfiuri și care respiră de la o poștă a altceva, tineri idealiști cu rucsace aparent, și doar de data asta neideologizate, iubitori de soare, de izvoare – provinciali sau elite pământene, bătrânei bronzați, chiar și bebeluși ținuți în hamuri, la piept, obișnuiți cu bravură de-ai lor părinți să respire de mici prospețime și solidaritate într-o zi luminoasă.

La Babele se ajunge cu telecabina și e o probă a răbdării pe care o dăm, la orice vârstă, parcurgerea celor câtorva ore de așteptare la coadă. Căsuțele plimbătoare pe sârme nu se grăbesc, pătrunse fiind de liniștea și ordinea Muntelui: se perindă alene, după cum le trage ața. Bătrân sau tânăr, grup sau solitar te așezi la rând respectuos față de tot: de munte, de programul zilnic, de cabină sau de vizitatorii de peste hotare care, iată, împărtășesc cu modestie, aceleași reguli ca și tine.
 
Ajunsă ieri sus, pe creste, alături de doi dintre copiii mei într-o evadare sprințară de-o zi, am împărtășit la rândul meu același cotidian. Am urcat spre Crucea Caraiman pe drumul bătătorit al poveștii, istoriei și frumuseții deopotrivă, drum care suie-n nori, spre Cer altă sinergie decât cea a păgânei legende chtoniene. Sus, în vârf, ajunge dorul creștin și românesc de eroi, ajunge și lacrima, și tăișul și sufletul și toate-nvelite-n Cruce. Ne-am izbit vocile și prezențele de-ale altora, construiți după același chip de veac XXI, ființe omenești care vroiau să atingă culmea brăzdată pentru mulți doar de Poveste. Murmure ajungeau până la noi, chicoteli de vacanță, șchifuiri, ironii, mostre de umor sau vaiete admirative ce priveau peisajul stâncos cu plăgi de zăpadă și, pe alocuri, cu buchețele de Nu mă Uita. 

Românul chiar în vacanță nu uită că e român și trebuie să se autoflageleze pentru că, iată, poartă vina de a se fi născut în acest spațiu frumos dar, din păcate locuit de noi (știți zicala, ați rostit-o și voi cu năduf, cu siguranță când vă auzea vecinu sau consoarta). De parcă Muntele, stânca, Nu mă Uita-ul și telecabina pe sârme, Crucea și vântul ar avea alt sens, unul pur și ascuns într-o lume curată, fără români veniți din greșeală pe aceste tărâmuri. Ca și în tren, ca și pe stradă, ca și în magazine sau stații de metrou, și aici, pe munte, se întrevăd care-ncotro nemulțumiri: ba că telecabina merge greu (c-așa e totul pe la noi, niște hoți toți), ba că la cabană nu-s mai multe feluri de bere (așa-i românu, nu dă oferte), ba că la Cruce se repară postamentul și-s saci de moloz și ne vede străinătatea că nu isprăvim nimic deși ne-au venit fonduri de peste tot, ba că ba că e laie, ba că e bălaie. 

Păcat de munte, că nu știm ce să facem cu el, era concluzia tuturor, rezultanta ce se strângea într-un punct comun de pe drumurile de munte, chintesența unei zile însorite de vacanță. Nimic nu rupea solidaritatea comunității de turiști, niciun avocat ad-hoc nu reprezenta, măcar din greșeală, Românul pus la zid atât de des încât discursul devenise un leit-motiv chiar și aici, la înălțime. 

A fost o zi frumoasă totuși, atât de frumoasă încât nici jelania nu reușea să facă nori suplimentari, iar vântul și stânca nu preluau discursul ci făceau scut de neclintire și de complicitate cu Pârâtul. 

Întorși de sus ne aștepta telecabina, adică, pentru a respecta realitatea strictă, noi am așteptat-o zeci de minute pentru a reveni acasă, jos, în lumea noastră grăbită și circumstanțială. Aici, la coadă, vârsta nu conta, și nici starea socială, numărul de copii, biletele de tren spre acasă, ora depășită, amețelile date de căldură. Cuminți, făceam grupuri imaginare de câte 25 în care intrau, fără discriminare, ordonat cei cuveniți. Fiecare avea povestea, graba lui, fiecare visele și dramele sale. Bătrânii așteptau tinerii din fața lor, copiii mici își mângâiau părinții și acceptau (și ei) jucăriile din pietre și din vânt cu care cei mari le amăgeau plictiseala.  

Românica era pretutindeni, însă, pretutindeni aflam că nu e bine, că nimic nu e bine în țara asta de rahat, dar cu asta ne obișnuisem și asta nu mai trezea pe nimeni. Singurul moment de rumoare a fost produs de un grup de vecini de peste Tisa, patru domnițe blonde cu puști prin jurul lor care, cu mișcări potrivite și-au făcut loc, în față, câțiva zeci de metri. Au dat în lături copiii de băștinași cam nespălați pe care i-au atins cu ceva grijă și neplăcere și au așteptat cuminți în fața ușii să ia telecabina următoare. Protestele românicilor s-au pierdut, încet, în zare. Atitudinea de rasă superioară, atitudinea de stăpân a redus la tăcere gloata. Era, cumva, firesc. La Cruce fusesem toți, toți luasem energie de la Zalmoxe, toți am respirat aerul proaspăt al vacanței. În veacul XXI, însă, doar unii dintre noi și-au câștigat nemurirea neamului, supraviețuirea. Ceilalți îl îngroapă zilnic peste tot: în stânci, parcuri, în gurile de metrou și în ziare. 

Înfrânți din nou, ca de atîtea ori în ultimii ani, câțiva compatrioți căutau din priviri memoria Crucii din nori. Parcă acolo era altceva, parcă nu-i mereu astfel, parcă am mai și câștigat în trecut. Dar gândul netrebnic i-a părăsit rapid. Poate intrăm, totuși, la cabina următoare! Lasa-le, poate că se grăbeau! Să fim civilizați! Chiar dacă suntem români!


Dragă cititorule,
dacă ți-a plăcut acest articol, te rugăm ceva.

De peste 5 ani, ActiveNews este vocea pe care sute de mii de români o primesc în fiecare zi, dar care în același timp fisurează stabilimentul politic și economic care dorește să supună și România.

ActiveNews este un site independent din punct de vedere editorial, ceea ce înseamnă că ne stabilim singuri prioritățile și strategia. Jurnalismul nostru este liber de influențe comerciale și nu este influențat de către moguli, milionari sau acționari.

Nimeni nu-l editează pe editorul nostru. Nimeni nu ne direcționează opiniile.

Aceste aspecte sunt de o importanță critică într-o țară în care mass-media corporatistă face legea. Într-o Românie în care interesele economice ale marilor jucători dictează reacția presei, și nu interesul pe termen lung al acestui popor.

ActiveNews este singurul loc din .ro unde ați putut citi despre fapte și oameni care altfel nu ar fi apărut niciodată pe piața media din România. Știi bine asta.

Am câștigat împreună multe bătălii, văzute și nevăzute, dar Țara are nevoie de mai mult decât simpla noastră supraviețuire. Țara Noastră are nevoie de jurnalism curat, scris cu gândul la valorile pe care le-am primit de la înaintașii noștri. Țara noastră are nevoie de curaj pentru a expune impostura și trădarea, iar pentru asta e nevoie de informație. Informație, nu diversiune sau divertisment.

Implică-te Susține ActiveNews