Cu masca pe gură

Se știe că românii sunt vorbăreți. Nu atât de vorbăreți precum grecii, dar suficient ca să te amețească atunci când iei masa într-un restaurant aglomerat și asculți vocile din jurul tău. Atunci parcă ești în mijlocul unei ploi de vară, cu răpăieli de cuvinte căzute peste asistență, cu tunete puternice care te fac să tresari atunci când cineva strigă sau râde brusc, cu momente de liniște aparentă brăzdate de fulgerul unei revelații atunci când cineva strigă la masa de lângă tine: „Auzi!” și continuă apoi cu o banalitate împărtășită comesenilor.
Nu degeaba s-a scris „Povestea vorbei” pe tărâmul nostru. Când se întâlnesc două cumetre sau doi precupeți moderni care își vând reciproc povești se nasc cele mai interesante momente verbale ale vieții vii, pe care însă nimeni n-a reușit până acum să le imortalizeze cum se cuvine, cu excepția lui Caragiale, poate. Îmi sunt dragi aceste povești pentru că sunt alcătuite din cuvinte care și ele îmi sunt dragi.
De la o vreme, însă, cineva ne-a furat cuvintele. Nu chiar furat, dar acoperit sau, mai exact, înnăbușit. Dacă vrei să vorbești cu cineva față în față trebuie să treci două bariere: distanța și bucata de pânză care acoperă regulamentar gura și nasul. Înțelesurile se pierd în bolboroseli vulcanice, de parcă erupția verbală ar fi întâlnit o barieră de netrecut. Orice dialog devine cumva un monolog al tău sub pânza de pe gură. Distanța te face apoi să țipi, ca să nu mai fie monolog, ci să ajungi cu cuvântul la urechea îndepărtată a celorlalți. Virusul cel nou afectează și auzul, de parcă o mână invizibilă acoperă acea parte a creierului responsabilă cu acest simț nobil. Atunci pui mâna la ureche și strigi de dincolo de bariera socială puternică autoimpusă din simț civic: „Ceeeee? Ce zici? Nu înțeleg!”.
E o ruptură. Distanța dintre gură și ureche, atât de greu de trecut în timpuri normale, parcă s-a dublat. Dar ce zic? Parcă s-a înzecit...ceilalți sunt acum atât de departe și inimile parcă s-au îndepărtat și ele, s-au ofilit în lipsa apei vii a cuvintelor.
M-am gândit să fac ceva, să îndepărtez ușor marginea pânzei de pe gură și să vă șoptesc niște cuvinte. Ca să le înțelegeți trebuie să vă trageți mai aproape și să nu vă fie frică să reduceți distanța socială. În fond, sunt doar cuvinte pe hârtie pe care le șoptesc de departe, n-au cum să facă rău. N-au cum să îmbolnăvească. Sunt menite, de fapt, să vindece auzul și inimile înstrăinate.
Auziți, deci: mi-e dor de voi, cuvintelor! Oamenilor, vorbiți mai clar, mai tare, ca să vă pot auzi cuvintele! Vorbiți fără mască pe gură!
Pe același subiect

Av. Gheorghe Piperea: Cum să nu iei amendă dacă nu te autorecenzezi online. Ce „surpriză”: oirovizionul fu câștigat pă valoare!

Președintele Asociației COLECTIV vrea justiție până la capăt: E bine că s-a încheiat o primă etapă. Continuăm, să vedem CINE s-a opus transferului răniților în străinătate

Av. Elena Radu: Ce se ascunde în spatele recensământului populației și locuințelor
Recomandările noastre

O boală grea macină UE: „Gazoipocrizia”. Ne așteaptă cel puțin 10 ani de Teroare Energetică

La Eurovision, Ucraina a primit un scuipat în ochi

PFIZER: CRIMĂ CU PREMEDITARE. Documentele desecretizate prin ordin federal dovedesc că 90% dintre mamele injectate la testele vaccinului au avortat spontan sau le-a murit pruncul la naștere. Situația e gravă și în cazul bebelușilor alăptați

Manifestare impresionantă la Târgu Ocna: Sfințirea Bisericii Martirilor și Mărturisitorilor din Temnițele Comuniste pe locul în care s-a jertfit Valeriu Gafencu - Sfântul Închisorilor. Gardă de Onoare și slujbă oficiată de cinci ierarhi ai BOR. VIDEO
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)