-          Domnule doctor, nu-mi mai duc copilul la școală, mă tem să nu se îmbolnăvească!

-          Păi și cum mai învață copilul, cum recuperează?

-          Foarte simplu. Învață online, de la calculator. Nu pierde nimic din orar, mai stă și în plus pentru teme. Cu 5-6 ore pe zi în fața calculatorului e ca și cum ar merge la școală.

-          Și cu joaca cu colegii cum rămâne? Se întâlnesc după școala online în parc?

-          Nuuuu, nici vorbă! Mă tem să nu se îmbolnăvească! Vorbește pe zoom în fiecare seară cu prietenii lui. E ca și cum s-ar juca împreună.

-          Dar măcar la bunici a mai fost?

-          Doamne, ferește! Cu toți virușii ăștia? Dar să știți că vorbește cu ei în fiecare seară la telefon. E ca și cum i-ar vizita.

-          Văd că sunteți o persoană credinciosă. Să înțeleg că duceți copilul la biserică?

-          Exclus! Urmărim slujbele de acasă, tot pe calculator. E atât de simplu. E ca și cum ar fi în biserică.

Acest dialog imaginar, ce ar fi părut din sfera patologicului în urmă cu câteva luni, devine acum literă de lege. Orice fobie- teamă de oameni, de microbi, de spații deschise- se transformă în normă socială, pentru învățarea căreia suntem bombardați zilnic cu mesaje repetitive până la disperare, de tipul stați acasă sau păstrați distanța socială.

Ca adult ai, cel puțin teoretic, discernământul de a nu te lasă dominat de o izolare socială forțată, însă în cazul copiilor, aflați în dezvoltare emoțională, cognitivă, comportamentală, nu putem să nu ne întrebăm ce impact va avea asupra lor lipsa de interacțiune socială pe termen lung.

Au trecut deja două luni de la închiderea școlilor și nu se preconizează deschiderea lor până în septembrie. Locurile de joacă sunt deasemenea închise, iar afară sunt interzise grupurile mai mari de trei persoane, fiind astfel anulată și posibilitatea ca doi copii să se joace în timp ce sunt supravegheați de doi adulți.

Practic, copiilor le este anulată orice posibilitate de socializare, excluzând interecțiunea cu membrii familiei. Și nu doar atât. Copilul învață acum că lumea de afară este un spațiu înfricoșător, de care trebuie să se ferească. Trebuie să se ferească și de oameni, să evite apropierea de ei. De acum, între copil și lume este o mască.

Dincolo de finanțarea generoasă investită de guvern în (re)educarea oamenilor în perioada post-covid, ar fi de dorit să se audă și vocile psihologilor, terapeuților, pegagogilor, de la care să aflăm și care sunt riscurile asociate izolării sociale în cazul copiilor. Dacă nu, rămâne să le descoperim singuri, probabil când o să fie prea târziu pentru a mai îndrepta ceva.