Eu n-am făcut religie la școală. Am făcut în schimb ore de filosofie în care ni se preda ateismul științific. Și tot ceea ce bunica mea mă învățase în vacanțe, să mă închin, să mă rog, să-L iubesc pe Dumnezeu, mi-a șters din suflet un profesor de liceu, după un trimestru de școală. 

Ȋntr-o zi, acel profesor a ținut o oră deschisă, la care au fost invitați și tovarăși inspectori. Noi stăteam în bănci cuminți, ca niște pui de rândunici, cu inimile deschise pentru viermele îndoielii. Era probabil iarnă, pentru că-mi amintesc că afară se lăsase deja întunericul. Sub reflectoarele chioare ale becurilor din clasă, profesorul de filosofie părea un magician. Știa tot, putea tot. Inclusiv să-L șteargă pe Dumnezeu din ceruri. Iar noi eram doar niște adolescenți nătângi ce nu puteau pune la îndoială revelațiile unui profesor.

Când el se afla în punctul culminant al expozeului, subliniind nerozia celor care cred în Dumnezeu, în liniștea mormântală din clasă s-a auzit o bufnitură. Poate că scaunul fusese prea uzat, poate că tovarășul inspector prea supraponderal, cert e că unul dintre picioarele de lemn s-a frânt ca o surcea, sub greutatea lui. Iar tovarășul a aterizat cu fundul pe podea, trezindu-ne din vraja în care căzusem. Firește, am început să râdem. A urmat un potop de scuze, schimbarea scaunului, iar profesorul s-a reîntors la expunerea sa. Nu mai avea însă aceeași convingere și nu mai crea aceeași vrajă. Ȋl priveam, îi vedeam buzele mișcându-se, dar atunci mă gândeam la bunica mea. Și alte bunici, cât s-or fi rugat ele, săracele, pentru salvarea sufletelor noastre...

Revăd acel profesor în toți cei care și-au făcut un crez în viață din îndepărtarea copiilor de religie. Noi am trecut prin asta și nimeni n-a putut să ne apere. Noi știm cum e să suferi de acea boală, pentru că, la rându-ne, ne-am crezut odată mai presus și ne-am vindecat cu greu de asta. Unii încă mai zac și acum. Sunt oameni în suferință, pentru care ar trebui să avem compasiune.

La 14 ianuarie a.c., deputatul Remus Cernea a depus un proiect legislativ pentru modificarea art. 18, alin. (2) din Legea Educației Naționale. Mai exact, domnul deputat dorește ca elevii care au împlinit vârsta de 14 ani să aleagă singuri dacă frecventează sau nu ora de religie. Ȋn expunerea de motive, Cernea invocă  art. 491, alin. (2) din Codul Civil, care prevede: „copilul care a împlinit vârsta de 14 ani are dreptul să își aleagă liber confesiunea religioasă”. Domnul deputat omite însă să menționeze, printre argumentele domniei sale, și art. 29, alin. (6) din Constituția României, conform căruia „părinții sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educația copiilor minori a căror răspundere le revine.” Minori sunt toți aceia care nu au împlinit vârsta majoratului, adică 18 ani.

Nu este prima oară când prevederile din Codul Civil nu concordă cu cele din Constituție. Definirea familiei este un alt exemplu. „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimtiță între soți”, spune legea fundamentală, în vreme ce Codul Civil este mult mai exact: „căsătoria este uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie”. Pentru a pune în acord aceste prevederi, în prezent se desfășoară o campanie de strângere de semnături în vederea organizării unui referendum prin care s-ar putea modifica art. 48 din Constituție. Aceasta este calea firească, pentru oricine încearcă să schimbe vreun cuvânt din legea fundamentală a țării.

Deputatul Remus Cernea a ales însă o scurtătură. Când și-a depus proiectul de lege, el a solicitat chiar Biroului Permanent al Camerei Deputaților ca dezbaterea să fie făcută în regim de urgență. Cererea i-a fost respinsă. Ȋn acest moment, se așteaptă avizul de la Consiliul Legislativ și de la Guvern. Având în vedere că propunerea lui Remus Cernea nesocotește prevederile Constituției, probabilitatea ca ea să obțină vreun aviz pozitiv este extrem de mică. Deputatul știe asta. Dar se simte dator să încerce. Cu convingere și cu persuasiune, așa cum încercau toți profesorii de filosofie ce propovăduiau în comunism ateismul științific. Folosind inclusiv argumente de ordin subliminal. „Ȋn cazul în care un copil de 14 ani are o religie diferită de părinții săi, copilul are dreptul să studieze conform credinței proprii. Dacă părinții sunt atei și copilul de 14 ani este credincios, oare îl vor înscrie părinții la ora de religie? Dacă părinții sunt credincioși și copilul de 14 ani este ateu, este posibil ca părinții să-l oblige pe copil să se înscrie la ora de religie? Acestea sunt doar două întrebări firești care se nasc din problema de drept expusă”, spune Remus Cernea, în motivarea inițiativei sale.

Răspunsul este o altă variantă, pe care domnul deputat nu a luat-o în calcul. Este povestea reală a unui adolescent din Craiova care, folosindu-se de „binefacerile” libertății de a-și alege singur religia, drept prevăzut în Codul Civil, s-a convertit la jihadism. „Acum am 16 ani, numele meu Islamic este Omar, iar numele real este B. Luigi Constantin. Născut și crescut în România precum un Creștin Ortodox, cu voia Lui Allah, mai târziu am devenit Musulman, după ce am descoperit adevărul existenței Lui Dumnezeu”, scria micul jihadist pe un site. Ȋn luna decembrie a anului trecut, Luigi a fost arestat de DIICOT, pentru că făcea propagandă teroriștilor de la ISIS. 

Putem lăsa adolescenților libertatea de a-și alege singuri religia? Putem să punem pe umerii lor, într-o etapă a vieții în care ei sunt vulnerabili și fragili emoțional, această uriașă răspundere? Putem, doar dacă urmărim alte interese, atunci când proclamăm binele copiilor, vorbind în numele libertății.

 

Așa procedau și profesorii care ne predau ateismul științific. Iar noi ne credeam atunci importanți și aveam impresia că putem face alegeri. Ȋntre educația pe care o primisem acasă și discursul profesorului, a cărui singură menire era să șteargă totul din sufletele noastre. 

Ȋntotdeauna însă, nu e nevoie decât de o bufnitură, pentru ca falsa vrajă să dispară. Iar lucrurile se rezolvă de la sine, și pentru atei, și pentru cei care cred.