ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Norihiro Haruta, născut în Japonia în 1968 a ajuns în România în 1990 căutând revoluția din Europa de Est. Pe atunci un tânăr student, acesta descrie o Românie și un București exotic pentru el, nemaivăzut până atunci, scrie bucurestiulmeudrag.ro.

Interesant este că memoriile lui scrise după 27 ani și-au păstrat naivitatea studentului și transmit foarte bine emoțiile trăite în fața unei lumi total diferite de cea de acasă.

M-am trezit dimineața târziu și recepționera mi-a spus despre un restaurant din apropiere. Am deschis ușa, am ieșit și am văzut pentru prima dată Bucureștiul în lumina soarelui. Este sfârșitul lunii august cu o vreme minunată. Stăteam în fața acestui oraș. Asta a fost undeva ce n-am mai văzut niciodată. Un oraș plin de praf în soare, tramvaiul care rulează pe strada pietruită, clopotul de apel, căruțe trase de cai ... A fost cu totul diferit de Berlin. Bucureștenii au fost prietenoși. Mi se spunea"Frate". Uneori am stat în casa cuiva, student, muncitor, prieteni ai prietenilor. Unii oameni au fost incredibil de prietenoși pentru mine și m-am apropiat de ei repede, dar uneori am vrut să fiu singur și a rămas la un hotel.


 

Copyright: Norihiro Haruta



Copyright: Norihiro Haruta



Copyright: Norihiro Haruta


Copyright: Norihiro Haruta



Copyright: Norihiro Haruta 


Copyright: Norihiro Haruta

Copyright: Norihiro Haruta

Copyright: Norihiro Haruta

Copyright: Norihiro Haruta

 Copyright: Norihiro Haruta

Copyright: Norihiro Haruta

Copyright: Norihiro Haruta

Copyright: Norihiro Haruta

Copyright: Norihiro Haruta

Copyright: Norihiro Haruta

Copyright: Norihiro Haruta

Copyright: Norihiro Haruta

Copyright: Norihiro Haruta

Copyright: Norihiro Haruta

Copyright: Norihiro Haruta

Copyright: Norihiro Haruta


„M-am trezit dimineața târziu și recepționera mi-a spus despre un restaurant din apropiere. Am deschis ușa, am ieșit și am văzut pentru prima dată Bucureștiul în lumina soarelui. Este sfârșitul lunii august cu o vreme minunată. Stăteam în fața acestui oraș. Asta a fost undeva ce n-am mai văzut niciodată. Un oraș plin de praf în soare, tramvaiul care rulează pe strada pietruită, clopotul de apel, căruțe trase de cai ... A fost cu totul diferit de Berlin. Bucureștenii au fost prietenoși. Mi se spunea"Frate". Uneori am stat în casa cuiva, student, muncitor, prieteni ai prietenilor. Unii oameni au fost incredibil de prietenoși pentru mine și m-am apropiat de ei repede, dar uneori am vrut să fiu singur și a rămas la un hotel.

Am stat la București 2 săptămâni, iar apoi m-am dus la Horezu, în județul Vâlcea. Lângă Gara de Nord, am întâlnit-o pe Cristy, o fată de 14 de ani din Horezu, se plimba în jurul gării în așteptarea trenului spre casă. Ea a spus Horezu este frumos. Am întrebat-o dacă există oi în Horezu, dacă este sau nu munte, iar ea a răspuns: "Da". Mi-am imaginat scene din filmul de animație ”Heidi în Alpi”. După o ședere de 2 săptămâni la București, nu am mai fost atât de interesat de ”revolutie”. Am fost acum interesat de România, nu de mișcarea politică în Europa de Est. O posibilă conexiune este nu legata de Japonia sau istoria ei, ci una a mea, o căutare interioara personală. Un lucru care m-a impresionat a fost faptul că românii erau atât de liberi, chiar și după 35 de ani de presiuni politice din comunism. De atunci, m-am întors în România aproape în fiecare an, până în 2001. Cea mai mare parte a timpului petrecut în România, între 1990 și 2001, a fost la București și Horezu. Pe parcursul acestei perioade de timp, am călătorit între Japonia și România un total de 2 ani sau mai mult, în 10 vizite. M-am întors în România, în sfârșitul lunii decembrie 1990, pentru că prietenul meu de la Horezu mi-a propus să ne petrecem Crăciunul acolo, să văd tradițiile lor și să încerc mâncarea românească de Crăciun.

În București, într-un bar mi-a fost furat aparatul de fotografiat Nikon FE. Prietenul meu Valentin mi-a împrumutat un aparat de fotografiat telemetru sovietic (Fed 2), pentru că nu am avut o experiență cu acest tip de aparat de fotografiat multe dintre imaginile luate nu sunt focalizate și au calitate proastă,. O săptămână mai târziu, Valentin a primit un telefon de la secția de poliție, spunând că mi-au găsit aparatul foto, așa că am fost foarte fericit că am putut folosi din nou Nikon-ul meu. Frigul din România (iarna este mai rece în România decât în Japonia) m-a făcut să-mi schimb stilul de fotografiere, fotografiile mele redau o atmosferă diferită, greu de descris în acel moment.Când m-am întors în Japonia am făcut un portofoliu tipărit și o expoziție la Shinjuku Tokyo, în 1996. Câteva fotografii au fost publicate în reviste foto, dar niciodată fotografii din excursia din 1990.

În prezent, țin legătura cu prietenii mei din România, prin Facebook sau Skype. De fapt, în toamna 2016, Valentin Diaconu m-a vizitat la Tokyo timp de 3 săptămâni.”, a spus japonezul conform sursei de mai sus.

AICI sunt disponibile toate fotografiile lui Norihiro Haruta