ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Jurnalistul sportiv Andrei Dicu a murit, sâmbătă, în urma unui stop cardiorespirator. Editorialistul lucra de 30 de ani în presă, iar pe 3 aprilie ar fi împlinit 49 de ani.

Mama jurnalistului a anunțat, pe contul său de Facebook, dureroasa veste:

„Anunț pe această cale, pentru cei care l-au cunoscut, că Andrei-George Dicu a încetat din viață în ziua de 23 martie 2024, în urma unui stop cardiorespirator, după o scurtă suferință. Corpul neînsuflețit este depus la Biserica Gârleni, Bdul Ghencea, începând cu după-amiaza zilei de 24 martie 2024. Înmormântarea va avea loc marți, 26 martie 2024. Revin cu detalii. Ioana Dicu, mama.”

După cum se poate vedea din capturile foto cu postări de pe contul său, jurnalistul a susținut vaccinarea și boosterele Covid:


 
Dumnezeu să-l ierte!

Colegii săi de la Fanatik, șocați de vestea decesului său, au transmis un mesaj emoționant:

„Este cumplit de greu să anunți plecarea cuiva… și infinit mai greu să scrii ceva despre cel plecat… Mai ales când a fost „unul dintre noi”. Un coleg, un tovarăș, un prieten. Andrei Dicu nu mai este. A plecat într-o lume cu certitudine mai bună decât aceasta…

Andrei Dicu a fost și coleg, și tovarăș, și prieten. Fiecare în sine și toate la un loc. Harul scrierii, completat de minune cu o vastă cultură, l-au diferențiat în presa românească de peisajul obișnuit, că ne place sau nu, iertată fi-ne opinia de colegii de scriitură care se simt lezați…

Ideile originale, curajul de a se „băga” în subiecte spinoase, sensibile, periculoase chiar, au supărat pe unii. Dar nu menirea ziaristului este de a „supăra” prin ascuțimea peniței transformată în tastele calculatorului?

Bogăția metaforei, „întorsătura” exprimării, originalitatea exprimării, referirile și paralele culturale pe care i le îngăduiau vastele „bagaje” educaționale cu care călătorea prin lumea asta nebună și rea, au făcut din Andrei Dicu o figură aparte, puternică și de neconfundat în presa românească.

Fie că scria editoriale „pe sport”, marea sa plăcere, fie că făcea interviuri cu personalități politice la care greu se ajungea, fie că presăra cu „amintiri, povești, povestiri” rubrica „Șprițuri de poveste”, Andrei Dicu era… Andrei Dicu. Nimeni altcineva… Nimic din altcineva…

30 de ani în presă în câteva rânduri…

A fost „inițiat”, cum spunea chiar el, la „Salut” și la „Evenimentul Zilei”. A colaborat cu suplimentul literar „Azi – Fețele Culturii”. A fost botezat jurnalist sportiv la „Prosport”-ul lui Ovidiu Ioanițoaia și la „Sportul românesc” al lui Dumitru Dragomir.

Redactor, editorialist și ulterior șef departament turism-sport la cotidianul „Curierul Național”. În aceeași perioadă, a fost colaborator ca editorialist la publicația „Atac”, sub pseudonimul „Andrei Mihalcea”, precum și la publicația de turism „România Pitorească”.

Redactor și editorialist, la revista „SportPlus”. Reporter, redactor, producător, realizator de emisiuni, la „Radio Total Sport FM”. Redactor, publicist comentator, pamfletar și redactor sef la revista „VIP”. Colaborator la ziarul „Metropolis”. Editorialist și pamfletar la site-ul „romaniapress.ro”.

„E de neconceput așa ceva!”

Colaborator la revista Flacăra. Colaborator la „Radio România Actualități”, invitat și ulterior realizator al emisiunii „Semnele lumii”. Redactor la departamentul sport, al ziarului „Ring”. Colaborator al publicației online „Gazeta de Spania”, destinată românilor din diaspora, unde a scris editoriale pe teme politice.

A devenit „fanatik”, a scris (este inuman să scrii „a scris”, la trecut…) în revista „Fanatik” și revista „Taifasuri”. „Cu Horia și cu Claudia. Sunt oameni care se pricep să fie prieteni, înainte de a fi șefi. Sunt oameni pe care nu-i sărut în treacăt, ci îi iubesc și care mi-au devenit familie”, spunea…

Mândria sa de căpătâi literar: romanul „Carla”

Andrei a publicat versuri în revistele „Salut”, „Contrapunct”, „Jurnalul de București”, „Dreptatea”, „Tineretul Liber”, „Oglinda Literară”, „Luceafărul”.

Dar mândria sa de căpătâi literar a văzut „lumina”, la propriu și la figurat, în septembrie 2019, când și-a văzut împlinit un vis pentru care a muncit multe nopți lungi: a debutat editorial cu romanul „Carla”.

„Această carte a văzut lumina tiparului dintr-un vis. La propriu. Pur și simplu, într-o dimineață, în jurul orei cinci, m-am trezit brusc și m-am îndreptat spre masa de scris. Este un roman inițiatic și, foarte probabil, primul cu esență rozacruciană, publicat în România”, spunea Andrei în ziua lansării.

A fost și nu mai este… s-a dus un mare talent și nu mai putem decât să-i aprindem o lumânare să-i lumineze drumul în ceruri și să strivim o lacrimă în colțul ochiului că nu la- apreciat și iubit cum merita…”