Curajul mărturisirii. Designerul vestimentar Florin Dobre: Am văzut bărbați îmbracați în fuste, la Londra și la Paris. Ar trebui să ne apărăm, altfel copiii noștri vor fi ușor de manipulat

Designerul vestimentar Florin Dobre a povestit, într-un interviu de colecție acordat postului Trinitas TV, despre regăsirea credinței și despre ce înseamnă asumarea unui stil de viață creștin într-o lume cum este cea a modei, în care influența ideologiei de gen este din ce în ce mai mare.
Florin Dobre recunoaște că, deși a crezut în Dumnezeu încă de mic copil, când ținea posturile chiar și la vârsta de 5-6 ani, totuși, în jurul vârstei de 25 de ani a început să se îndepărteze de viața creștină. Începea să cunoască succesul în lumea modei și considera că postul e de ținut la bătrânețe. După 10 ani de rătăcire, mărturisește Florin Dobre, „a scăzut și sufletul, a scăzut și dragostea față de Dumnezeu”.
Însă, a urmat un moment în care nu a reușit, deși își dorea, să intre într-o biserică, când a simțit că o forță ca un zid îl împiedică să treacă pragul acesteia. Și atunci și-a dat seama că trebuie să se întoarcă la Biserică.
Întoarcerea nu a fost ușoară, și nici lupta cu patimile. Totuși, în 6-7 luni, cei din jurul lui au observat schimbarea.
Schimbarea a fost și mai evidentă când, anul trecut, la referendumul pentru familie, Florin Dobre a apărut într-un clip susținând căsătoria dintre un bărbat și o femeie. Atunci, spune Florin Dobre, cei din lumea modei au făcut campanie împotriva lui.
„Cine lucrează cu el, nu mai lucrează cu noi”, amenințau colegii lui.
Despre lumea modei, Florin Dobre spune că, în prezent, jumătate din colecțiile masculine sunt prezentate de femei, existând în această zonă o presiune foarte agresivă, împotriva căreia trebuie să ne apărăm.
Florin Dobre a menționat că la Londra și la Paris a văzut pe stradă bărbați îmbrăcați în fuste.
„Trebuie să luăm măsuri de pe acum, pentru că altfel copiii noștri vor fi ușor de manipulat”, a explicat creatorul de modă Florin Dobre.
Interviul integral este disponibil aici.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)