La Revoluţie au fost uciși 1.142 de oameni. Ei n-au fost ţinte din carton, au fost din carne, sânge și oase. Şi au strigat de durere, când moartea i-a lovit. Oameni pe care i-a născut o mamă și i-a plâns un tată.
 
Ȋn faţa Televiziunii, în Piaţa Universităţii și-n alte pieţe din ţară n-au murit statui de piatră și nici eroi din ceară, au murit tineri care n-au apucat să scrie o scrisoare de dragoste. Copii îngropaţi în haine de nuntă. Pentru ei, doar lumânările topite în zăpada sângelui ieșind de sub mâneca paltonului subţire, de sub gulerul alb al cămășii, de sub bretonul retezat pe frunte. Ei n-au avut laptopuri și reţele de socializare, au avut doar un vis și-un suflet.
 
Ei au plecat și n-au mai apucat să spună nimănui „te iubesc”. Doamne, nici măcar atât! Mormintele lor sunt cuvinte îngenuncheate din scrisoarea către Dumnezeu a poporului român. Ei, care nici măcar nu și-au sărutat părinţii pe obraz, la despărţire.

Tata: „a fost împușcat de armată, cu calibru 7,62 mm”

„Leia Sorinel Daniel (Timișoara – Vol. Sucală Ion) – decedat. Conform raportului medico-legal nr. 1967/1990, întocmit de IML Timișoara, moartea numitului Leia Sorinel Daniel (...) a fost violentă și s-a datorat unei plăgi împușcate cranio-cerebrale.” (Orodonanţa din 14.10.2015 de clasare a Dosarului Revoluţiei)

„S-a născut la 24 septembrie 1967 în comuna Tomești, jud. Timiș. A făcut liceul de chimie la Timișoara și a lucrat, până la Armată, la combinatul chimic Solventul din Timișoara. S-a eliberat în februarie 1989 și s-a reangajat la combinatul chimic, unde a lucrat până în decembrie 1989. Pe 18 decembrie, în jurul orelor 17:30, a fost împușcat pe treptele Catedralei din Timișoara. Pe 19 dimineaţa am fost sunat la telefon de către o studentă din Timișoara, în braţele căreia a murit, în incinta Catedralei.

L-am căutat, din 19 decembrie 1989 până pe 14 ianuarie 1990, când l-am găsit într-o groapă comună în care au fost îngropaţi 9 morţi de la Timișoara, toţi împușcaţi pe treptele Catedralei în ziua de 18 decembrie 1989. L-am dezgropat împreună cu câţiva colegi de la CFR, unde lucram atunci. L-am transportat la Tomești, în jud. Timiș, unde l-am îngropat din nou. 

După aproximativ o lună și jumătate, l-am dezgropat din nou, pentru expertiza balistică, și s-a constatat că a fost împușcat de armată, cu calibru 7,62 mm.” (fragment din scrisoarea lui Leia David, tatăl lui Leia Sorinel Daniel)
 
„A căzut eroic în 18 decembrie ’89, împușcat în frunte de către lunetiștii securităţii, în timp ce striga: «Deșteaptă-te române!» și flutura un tricolor în mijlocul unui grup de tineri, care se aflau pe treptele catedralei ortodoxe din Timișoara. (...) Trupul neînsufleţit a fost depus iniţial în catedrală de către tinerii din grupul respectiv. O studentă, ce nu și-a spus numele, a venit cu buletinul la cămin și a povestit împrejurările în care a fost ucis. Colegii lui de serviciu au venit a doua zi, de dimineaţă, la Catedrală, dar n-au mai găsit trupul. Părinţii lui au venit la Timișoara, l-au căutat în toate morgile spitalelor din Timișoara, dar până în prezent (n.r. – 12 ianuarie ’90) nu l-au găsit nicăieri. Au lăsat o fotografie cu datele respective în cutia de corespondenţă de la Spitalul judeţean. Revoluţionarul martir mai are trei fraţi.” (Titus Suciu – „Reportaj cu sufletul la gură”, Editura Facla, Timișoara, 1990)

Mama: „Nu se pot cuprinde în cuvinte zilele de căutare”

Leia Eugen, unchiul lui Leia Sorinel Daniel: „Era o zi de Decembrie, senină, caldă, plăcută, ca o zi târzie de toamnă, cu fel de fel de zvonuri de viaţă, printre noi, printre oameni, printre locuitorii Timișoarei. Când l-am întâlnit pe stradă, în piaţa „Sf. Maria” și l-am văzut cu prietena lui, cu draga lui, pe care o credea pentru o viaţă, pentru totdeauna, era mândru de el, dar neliniștit. (...) Pentru jertfa sa, o stradă din Timișoara îi poartă numele,  „Erou martir Sorinel Leia”; o placă comemorativă a fost pusă de foștii colegi de muncă de la Solventul, la intrarea în Catedrala din Timișoara,– „Ȋn memoria tânărului de 22 de ani, Sorin Leia, căzut eroic pentru libertate, 18 dec. 1989, pe treptele Catedralei, sub gloanţele lunetiștilor securităţii, în timp ce striga „Deșteaptă-te române” și agita tricolorul României”. A fost împușcat în cap și nici acum nu s-a descoperit autorul (criminalul).” (fragment din scrisoare)
 
 „Pentru victima Leia Sorin, care a fost împușcată mortal pe treptele Catedralei, a fost cercetat în stare de arest preventiv maiorul de miliţie Sucală Ion. Prin ordonanţa 15.03.1990 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a acestuia, deoarece nu s-a putut stabili că acesta este autorul infracţiunii de omor.” (1993 - Raportul SRI asupra evenimentelor din decembrie 1989)

Iliţoni  Aurica, mama lui Leia Sorinel: „Nu îmi este ușor și ochii îmi sunt în lacrimi și inima sfâșiată de durere când derulez timpul acela în care fiul meu a fost să fie ucis. (...) Ȋn data de 19 seara am primit telefon de la o studentă din Timișoara (căreia nu am reușit să-i aflu numele) care căutase în buzunarul fiului meu, căzut lângă ea, de unde luase buletinul, și în baza acestuia mă putuse anunţa că fiul meu era mort. A doua zi m-am deplasat la Timișoara, unde l-am căutat cu disperare peste tot. La morga mi s-a spus că nu are rost să mai căutăm pentru că toţi morţii fuseseră trimiși la București pentru incinerare. Ȋntoarsă acasă, cu disperarea alături, pentru că nu găseam nicio cale de speranţă, și de Catedrală niciun chip să te poţi apropia, darămite de vreo persoană care să îţi poată spune ceva, am stat într-o săptămână de zbucium și de așteptare – săptămâna patimilor. După această săptămână, am mers din nou în căutare, cu colegul fiului meu, Dumitrescu Florin, cu care am putut reconstitui un fir. La Catedrală am stat de vorbă cu un preot (Nitiga Victor) care mi l-a descris pe fiul meu și care își amintea bine de „băiatul împușcat în cap”. Acesta m-a îndrumat spre spitalul judeţean, dar, cu toată strădania, nu a fost chip să-l găsesc. Fusese luat în 27 decembrie și dus în cimitirul eroilor cu încă 8 cadavre, spre a fi îngropaţi în comun. Am mai făcut încă două drumuri până la prefectură, de îndată ce am aflat acest lucru, dar de acolo mi se spunea că securitatea a furat morţii și nimeni nu poate să știe de morţi ceva.

Ȋn data de 12 ianuarie 1990, am primit un telefon tot de la colegul mai sus amintit care mă anunţa că s-a găsit o groapă comună în cimitirul eroilor și s-ar presupune ca și fiul meu să fie acolo. Am plecat grabnic spre Timișoara. Dumnezeu mi-a dat puteri parcă nemăsurate. Calea era spre Procuratură. Acolo, un procuror căuta să ascundă tot timpul adevărul și să dezmintă faptul că ar exista o groapă comună în cimitirul amintit. Mi-am ieșit din fire, eram disperată și aș fi fost în stare să-i dau cu ceva în cap, pentru că îi vedeam pe toţi cum mint. Văzând comportarea mea, acest procuror m-a condus până la capătul unui coridor, într-o sală unde erau mai multe persoane din conducerea instituţiei respective și pe masa cărora se găseau dosarele celor nouă care fuseseră îngropaţi comun. Primul dosar care l-am luat în mână era al fiului meu. Era fotografiat, dar fără identitate. Cu aprobările pe care le-am primit, am mers la deshumare.

Domnule dragă, cuvinte nu se pot găsi pentru a cuprinde nemărginita mea durere și golul rămas în sufletul meu. Nu se pot cuprinde în cuvinte zilele de căutare, până l-am găsit și l-am putut aduce aici, să-i știu mormântul și să pot îngenunchea și să-mi pot plânge durerea la crucea sa.” (Marius Mioc – „Revoluţia din Timişoara aşa cum a fost”)

PȊCCJ: „Clasarea cauzei, întrucât există autoritate de lucru judecat”

„Cu privire la decesul sau rănirea prin împușcare a numiţilor (...), Leia Sorinel Daniel, (...) (IV.1.B. situaţie victime Timișoara), se va dispune clasarea cauzei sub aspectul săvârșirii infracţiunii de omor prev. de art. 188 C.pen. și tentativă la infracţiunea de omor prev. de art. 32 rap. La art. 188 C.pen, întrucât există autoritate de lucru judecat.  

Conform actelor aflate la dosar rezultă că decesul celor sus-menţionaţi a survenit urmare a intervenţiei forţelor de ordine, care au acţionat în Timișoara din data de 16.12.1989, pentru reprimarea demonstraţiilor anticomuniste, acţiuni represive dispuse de conducerea politică a statului. (...) Prin decizia penală nr.250 din 03 aprilie 2007, pronunţată de Ȋnalta Curte de Casaţie și Justiţie – secţia penală în dosarul nr. 18367/1/2004, generalul de armată (rez.) Stănculescu Victor Atanasie a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 15 ani închisoare (n.r. - a fost eliberat în 2014) (...) pentru săvârșirea infracţiunii de omor deosebit de grav, iar general colonel (rez.) Chiţac Mihai a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 15 ani (n.r. - în 2010 acesta a murit, după ce a fost eliberat pe motiv de boală) (...) pentru săvârșirea infracţiunii de omor deosebit de grav.

De asemenea, prin sentinţa nr. 6 din data de 09.12.1991 a Curţii supreme de Justiţie Secţia Militară, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 30 din data de 06.06.1997 pronunţat de Curtea Supremă de Justiţie – Completul de 9 judecători, s-a dispus condamnarea inculpaţilor Coman Ion, Bălan Radu, col.rez. Popescu Ion, col. rez Sima Traian, col. rez. Deheleanu Ion, col. rez. Corpodeanu Ioan și mr. rez. Veverca Iosif la pedepse cu închisoarea pentru infracţiunea de omor deosebit de grav (...), reţinându-se că inculpaţii au organizat și condus acţiunile de reprimare ordonate de Ceaușescu Nicolae (acţiuni desfășurate în perioada 17-22.12.1989) și au dat dispoziţii conducerii tuturor categoriilor de forţe armate, cât și conducerii organelor de miliţie și securitate dislocate în mun. Timișoara, ceea ce a avut ca urmare uciderea și rănirea prin împușcare a mai multe persoane. Actele materiale comise în concret (...) au fost calificate de instanţa supremă ca fiind subsumate formei de participaţie a autoratului la infracţiunea de omor deosebit de grav, motiv pentru care în prezenta cauză sunt incidente dispoziţiile legale privind autoritatea de lucru judecat.” (Ordonanţa din 14.10.2015 de clasare a Dosarului Revoluţiei)

Prin Decretul 588/11 decembrie 2000, Coman Ion, condamnat la 25 de ani de închisoare, a fost graţiat de Emil Constantinescu. Executase doar 3 ani şi 3 luni din pedeapsă. Bălan Radu a decedat în 1995, înainte de a se da sentinţa finală în dosar. Ion Popescu, şef al Inspectoratului M.I. Timiş, condamnat la 20 de ani de închisoare, a primit o reducere de 5 ani. Nu se știe dacă și câţi a executat. Col. Traian Sima, seful Securităţii Timiș, condamnat la 20 de ani, a rămas cu 15 de executat, din care a făcut doar 6, fiind eliberat pe motiv de boală. Col. Ion Deheleanu, șef al Miliţiei Timiș, condamnat la 18 ani de închisoare; pedeapsă i-a fost redusă la 15 ani, din care a executat 4 ani și 9 luni, fiind eliberat condiţionat. Lt. col. Ion Corpodeanu, locţiitor al șefului Miliţiei Timiș, condamnat la 18 ani de inchisoare (pedeapsă redusă la 15 ani), a fost graţiat de Ion Iliescu în decembrie 2004. Maiorul de miliţie Iosif Veverca, condamnat la 15 ani de închisoare, a fost graţiat de Ion Iliescu în decembrie 2003.

Cel care a tras în Sorin Leia nu a fost adus niciodată în faţa instanţelor.