ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Ce observ, în aceste zile frământate, anume că gnosticii - nu mai vorbesc de atei, dar ăia sunt puțini și mulți reverențioși cu "sacrul" - nu pricep sau nu pot accepta faptul că Biserica e (și) spital. Că puterea vindecării e o realitate fizică, iar Hristos e cu Trup și Sânge în Sf. Potir.

Cei care au un „personal Jesus", după ureche (majoritatea sunt total inculți teologic) și își fac un „dumnezeu" după propria dimensiune, sunt și cei care cer ca bisericile să fie închise.

Sunt aceiași care au o părere execrabilă despre Evul Mediu, provenită limpede din vulgata progresistă, tot o mostră de incultură preluată din instrumentarul ideologic, inițiat chiar de către schismatici (Reforma), preluată apoi de iluminiști și distilată în retortele lojilor masonice.

Apropos de masoni, aș putea pune pariu că foarte mulți dintre cei care cer acum închiderea bisericilor din „umanism", fac parte din organizații oculte care împart „lumina" contra cost.

Valoarea ierugiilor pentru ei e nulă, întrucât refuză să creadă în actualitatea permanentă și prezența lui Dumnezeu în Lume, în fapt în Creația Sa. Vocea lor este ecoul gândurilor pseudo-pastorului "medic" Dugay-Martin din nuvela „O fotografie veche de 14 ani" a lui M. Eliade:

„Cum de se poate mântui (se poate spune și 'vindeca', păstrând chiar sensul povestirii - n.mea) cineva în Biserică? Dumnezeu S-a retras din lume, a dispărut. Pentru noi, oamenii, e ca și mort. Putem spune, fără urmă de nelegiuire, că Dumnezeu a murit, pur și simplu pentru că nu mai e cu noi, nu ne mai este accesibil. S-a retras, S-a ascuns undeva. Acel 'undeva' nu face parte din lumea noastră, e ceva pe care filosofii îl numesc 'transcendent'. Dar pentru noi, oamenii, transcendența e o formă a morții. Deci, dacă Dumnezeu a murit pentru noi, cum de mai poate omul să se mântuiască (vindece - n.m.) într-o Biserică?"

În fața acestui crez doctrinar nietzcheian, al morții lui Dumnezeu, răspunsul lui Dumitru nu este - ne face atenți Nicolae Steinhardt - unul al contraargumentelor apologetice, nu îl desființează pe ereziarh/nihilist cu citate din Sfinții Maxim Mărturisitorul sau Ioan Gură de Aur, ci îl anulează hâtru:

„Să vă dea Dumnezeu noroc, doctore Martin. Noroc și sănătate! Dar degeaba încercați D-voastră să mă speriați că Dumnezeu ar trage să moară. Nu mă las așa ușor păcălit de o glumă."

Răspunsul lui Dumitru este cel al „pupătorului de moaște și icoane", care umple bisericile și stă cu orele la rând, în ploaie și frig, la Cuvioasă sau la Sf. Dimitrie: Cum să vin cu lingurița de acasă? Cum să nu sărut sfintele icoane? Cum să mă lipsesc de slujba de Sfintele Paști? De frica unui virus? Haide bre, glumești? Bate-te-ar norocu să te bată de pezevenchi! Hai, Doamne ajută!

Va fi Biserica biruită în acest război psihologic de valul desacralizant al unei elite de fătălăi (sic) care nu au decât exercițiul propriei admirații, pentru care miracolul stă încifrat în pașii rituali sau incantațiile care stârnesc hazul „neinițiaților", cei pentru care „Dumnezeu" e o abstracțiune retrasă în propria monadă?

Cu certitudine, nu. Iar certitudinea ne e dată de Evanghelii, de Cuvânt.

Cei pentru care Hristos face parte din viul vieții de zi cu zi, pentru care Duhul Sfânt este o realitate vindecătoare iar Biserica continuă să fie extinderea Trupului lui Hristos în lume, prin Tainele mântuitoare, toate aceste provocări sunt pietrele de încercare prin care Păstorul va despărți oile de capre (Matei - 25;32).

Avem totala libertate să alegem locul unde ne dorim să ne ducem Veșnicia.