ascultă articolul

Dan Puric (57 de ani) a vorbit, într-un interviu pentru ziarul Adevărul, despre rănile istoriei recente, despre ideea de naționalism românesc ca formă de "autoprotecție" de-a lungul timpului și despre actul artistic ca posibilitate de manifestare a unui mesaj creștin.

”Sunt oameni care nu vor să afle adevărul. Sunt oameni care au aflat adevărul, dar nu au capacitatea să și-l asume. Și sunt oameni care și-au asumat  adevărul, dar nu au capacitatea să-l mărturisească. Și există un mic fragment de oameni care și-au asumat adevărul și au capacitatea să-l mărturisească. Asta înseamnă a spune. Vorba lui Soljenițîn: „Să ieșim din minciună.". Aici e fals, aici este o crimă, aici e un lucru bun. Și vorba este echivalentă cu fapta din acest punct de vedere: a avea spiritul de discernământ și a nu lăsa să treacă lucrurile așa, neidentificate. Vasile Pârvan, fie binecuvântat, a spus că poporul care-și conștientizează procesul istoric prin care trece are tot dreptul să se legitimeze în fața istoriei universale. Ce-a fost din ’89 până acum? O impostură  – am trecut din grădina zoologică în junglă. Ne împușcă la liber. Și atunci trebuie să identifici, să vezi lucrul ăsta cu calmețe. Demnitatea românească e un aer pe care-l respiri, așa ca demnitatea germană, ca demnitatea britanică, fiecare popor are un aer unde plămânul lui se simte liber. Sigur că în numele identității nu trebuie să faci crime, dar la poporul român naționalismul nu e egal cu naționalismul de-aici (Marea Britanie, n.a.). A fost simptom de autoapărare. Și nu am declanșat războaie mondiale. Suntem victima de serviciu a Europei „civilizate".", a spus artistul pentru Adevărul.

Actorul a continuat să vorbească despre diferențele dintre culturi și faptul că este o mare greșeală în a încerca amestecarea lor, iar poporul român a avut multe de pierdut în anii ce au trecut de la revoluție deoarece ”populația majoritară a fost ordinărită”.

„Mihai Antonescu i-a adunat prin ’43, când și-a dat seama că a pierdut războiul, pe Dimitrie Gusti și pe Gheorghe Brătianu, să facă o dare de seamă despre România, și o eventuală pace. A citit din Herodot că geto-dacii sunt cei mai viteji și mai drepți dintre traci. Pe-asta o știam, dar nu știam continuarea: „Păcat că nu sunt uniți.". Degradarea de la nivelul populației și autodefăimarea asta e un handicap îngrozitor pentru că poporul român a fost redus la populație, iar populația majoritară a fost ordinărită, și din moment ce la televizor se cultivă blasfemia și insulta veșnică asupra poporului român și se cultivă așa-numiții oameni culți, care sunt niște fripturiști oportuniști, și care prin toată literatura lor din ’90 încoace au cultivat frica de a fi român, inhibiția de a fi român. Nimeni n-a zis să-ți pui tricolorul pe chiloți și să te bați cu pumnii-n piept, dar ei au creat dileme, nu certitudini. Dilema e de tip socratic și o pui în viață, dar sunt zone unde nu poți să ai dileme. Nu poți să ai dileme vizavi de mama ta, de credința ta, de iubita ta. Dileme poți avea în probleme de viață. Vorba lui Immanuel Kant: „La nivel de opinie discutăm până mâine, la nivel de credință nu discutăm.". Și au făcut dileme din certitudini ca să zăpăcească, să creeze confuzie. Zicea Francis Bacon că mai degrabă iese adevărul din erorare decât dintr-o confuzie. Dar nu numai acum, ci și pe vremea lui B.P. Hașdeu și Eminescu au apărut cozi din astea de topor, detractori, oameni care spuneau că nu e oportun să fii român. Iar Hașdeu zicea că dacă apostolii considerau că nu e opotun să fii creștin, și acum eram idolatri. Dar când este oportun să fii român? Ce este oportun, să fii european? Dar nu poți să fii european dacă nu ai o identitate bine stabilită. Pe mine mă bucură diferența cu celălalt, diferența mă încarcă și mă îmbogățește. Eu nu sunt Jean-Paul Sartre să spun că iadul sunt ceilalți.", a mai spus Dan Puric.

Dan Puric a mai punctat un aspect care caracterizează poporul român și cum a fost acesta modificat de Occident.

 „Toleranța e un cuvânt care vine din Occident. Noi nu avem asta, avem îngăduință, după cum spune Neagoe Basarab: „Dacă vecinul tău vine și-ți cere pământ, dă-i. Dacă mai vine să-ți ceară, dă-i. Dar dacă îți atacă familia și credința, atunci crucea ta să-ți devină sabie.". Îngăduința are o limită. Toleranța e o prefăcătorie. Eu mă prefac că. Îl îndur și scrânșesc din dinți, pe când îngăduința are are un act de înțelegere fantastic. Iisus a fost profund îngăduitor. Să îți iubești vrăjmașul, ce poți cere mai mult când până atunci era dinte pentru dinte sau chiar mai mulți?", mai precizat actorul.

În final, actorul a vorbit și despre nivelul la care a ajuns teatrul din România și cum s-a ajuns să se creeze o reacție în masă împotriva a tot ce este românesc.

„Eu sunt foarte obiectiv. Când am scos premiera nu era gata și aveam un spectacol de patru ore nefinalizat fiindcă s-au dat peste cap niște termene. Faptul că niște critici au sesizat că e lung, că nu au înțeles unele lucruri, asta e o chestie legitimă. Chemi un om, el nu știe că nu este gata, a văzut și scrie ca atare. Aici nu am nimic de obiectat. Ei chiar aveau dreptate în sensul lor. În momentul în care ei m-au atacat pe mine ca ființă, ca om, au scos elucubrații că sunt comunist, că sunt fascist, că am inclus dansuri populare, că sunt elemente de Cântarea României, că am întinat scena Teatrului Național cu icoane, mi-am dat seama că au fost crescuți în pepinieră, șoricei care trebuie să taie orice chestie românească. În primul rând, este un basm românesc, trebuie să conțină toate elementele astea, și s-a creat o reacție în masă împotriva a tot ce este românesc. Adică nu mai era o critică de specialitate, era o critică de fond, că de ce trăiești așa? Cert e că mi-au făcut un serviciu, că mi-au adus public. Lumea vine să vadă ce catastrofă am făcut. Între timp eu am cizelat spectacolul și merge foarte bine. Categoric că nu este un spectacol de mase, de public, fiindcă e la un anumit nivel. Wagner nu ascultă toată lumea. E un spectacol care are o selecție vizavi de public. Plus că publicul în România s-a ordinărit foarte mult, s-a mitocănizat, a fost furajat cu șușe. Teatrul în România este la cel mai jos nivel. În ultimă instanță, trece și asta. E important cum treci tu prin. Să știi că ăștia care scriu, dacă laudă ceva care e patolgic, se vede că în sinea lor nu le place, dar le e frică. S-a creat frica, e un alt tip de frică. S-a creat complexul”, a mai spus dan Puric.

Citește AICI interviul integral cu Dan Puric