ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Pronia face ca acest articol să fie scris tocmai de ziua unui om pe care-l apreciez foarte mult și care trăiește de câțiva ani, în Suedia.

Odată cu marele miting de azi, 10 august, cred că e cazul să punem lucrurile la punct în ceea ce se numește „diaspora românească”.

În primul rând, să fie clar: 99% dintre oamenii plecați din țară după 1989 și mai ales după 2007 nu se vor mai întoarce în România. Asta este un fapt și toate studiile realizate confirmă asta.

În al doilea rând, 99% dintre cei care s-au stabilit în altă țară au plecat pentru că voiau să trăiască mai bine, nu din cauza persecuțiilor politice, a războiului sau a altei forme de presiune.

În al treilea rând, trebuie să admitem o dată pentru totdeauna că a trăi într-o țară este ceva, iar a trăi în alta este altceva. Sunt lumi diferite, comunități diferite, reguli și nuanțe diferite. 

Înțeleg suferința românilor plecați (între care sunt și neamuri sau foști colegi de-ai mei), înțeleg că nu se mai simt nici români, nici străini, dar hai să ne oprim aici. 

În al patrulea rând și poate cel mai dureros: plecând din țară, românii din diaspora au ales să se despartă de noi. Asta e fapt. Minciunile și manipulările lui Tolontan, cum că dacă mănânci sarmalele primite de la mama rămâi la fel de român, provoacă doar suferință. Cei care părăsesc linia frontului nu primesc medalii pentru eroism.

Românii din diaspora se italienizează, se franțuzesc, se germanizează, etc, iar copiii lor nu se vor mai identifica drept români. Și asta se vede cu ochiul liber când se întorc acasă: sunt nenumărate cazurile în care „plecații” vorbesc aici doar în limba țării de adopție cu copiii lor. Cum să ai pretenția că ești român, dacă ți-e rușine cu limba maternă? Cum? Cum? Apropo: sunt cumva pline școlile din Vest cu clase cu predare în limba română? QED

Se spune, pe bună dreptate, că românii au plecat din țară pentru că li s-au falimentat băncile, întreprinderile și fabricile. Azi, copiii celor care au falimentat Bancorexul - vezi cazul lui Sebastian Burduja - ne cheamă la proteste să salvăm țara de corupți. În filmulețul lacrimogen, domnul Burduja spune că „a avut șansa să termin facultățile Stanford și Harvard din SUA”. Șansa s-a numit tatăl său, fost ofițer DIE și vicepreședinte BANCOREX. Acel Bancorex despre care aflăm azi că este locul unde s-a decis falimentarea flotei românești.
 
Altfel, cum ajung banii din salariul unui economist cinstit din România ca să plătească taxele exorbitante de la Stanford și Harvard?  După aia, săracul Tianu Burduja s-a spetit pe la Banca Mondială. Știți care... aia care ne sfătuia să închidem fabricile, să pierdeți locurile de muncă și să plecați din țară. Și azi, băiatul de la Bancorex s-a întors acasă ca „să vă aprindă lumina”. Și voi îl credeți.

Dragi români din străinătate,

e o vorbă pe care o știți și pe care sigur le-o transmiteți copiilor voștri: prietenul la nevoie se cunoaște. Dacă cineva vă părăsește atunci când vă este greu, vă mai este prieten? Voi ați plecat și noi am rămas să ducem numele țării mai departe. Așa cum putem. Nu vă cer nimic, nu vă acuz de nimic, doar aveți sinceritatea să recunoașteți că v-ați rupt de noi și rupți veți rămâne. Iubirea pentru o persoană, ca și pentru o comunitate, se arată cu fapte. Faptele arată că voi ați plecat de pe front și noi am rămas. Așa cum bine spunea un bătrân patriarh sârb, când pleci de undeva de bună voie, ai renunțat la dreptul tău asupra acelui loc. 

Așa că vă rugăm frumos: nu ne mai salvați, nu ne mai înjurați. Să avem decența să ne vedem fiecare de treaba lui, de familia lui. Nu de alta, dar mințindu-ne singuri nu facem decât să ne prelungim agonia unii altora. Apa trece, pietrele rămân!

La mulți ani Mișule! Te-aștept la o bere, la terasa din Obor