Dacă adversarii Referendumului ar fi fost oameni corecți și cu un dram de moralitate, fie și din cea seculară, n-ar fi apelat la dezinformări și enormități în sprijinul cauzei lor, ci ar fi căutat să și-o apere cinstit. Pot însă înțelege că atunci când ai acces la instrumentul de cretinizare în masă numit Facebook, e greu să te agăți de scrupule. Mai ales că „publicul informat” de pe „rețea” dovedește, în proporție covârșitoare, un nivel înfricoșător de analfabetism exact în domeniile în care se exprimă mai facil și mai categoric (religia, politica și Justiția).

Ultima dezinformare (probabil nu și cea din urmă) plantată de niște băieți bine înșurubați în mediile mai conservatoare și propagată pentru descurajarea naivilor, este pretinsa „inutilitate” a referendumului, în urma publicării deciziei de ieri a Curții Constituționale în cauza „soților” bărbați Coman/Hamilton, ca final al deja notoriului dosar privind dreptul de ședere pe teritoriul României al unor soți al căror statut nu este recunoscut de legea românească și din care unul nu este cetățean UE.

Laboratorul ImunoMedica


Adevărul este că, dimpotrivă, tocmai această decizie întărește urgența și utilitatea Referendumului. 

Să mă explic. 

În primul rând, ce NU ESTE Decizia CCR în cauza C/H? 

Decizia C/H NU privește în nici un fel inițiativa cetățenească de revizuire a Constituției. Referendumul va avea loc și, dacă va fi validat, va clarifica (art. 48 alin 1 Constituția României) definiția Căsătoriei ca actul juridic benevol încheiat între două persoane de sexe opuse, majore, neînrudite și neangajate simultan în altă căsătorie, prin care se întemeiază o nouă Familie – conform practicii juridice și valorilor culturale și istorice ale poporului român. Aceasta va fi confirmată a sta la temelia legislației Familiei în România, împreună cu Familia întemeiată pe faptul biologic al descendenței (naturale sau prin adopție) - întrucât relația părinte-copil dă naștere relațiilor de familie indiferent de starea maritală a părinților, de ex. familia monoparentală - și, mai departe, cu formele de familie extinsă în care se includ rudele de alte grade (bunici, unchi, veri etc.). Acestea, conform alin. 2 și 3 din același art. 48 CR. 

(În paranteză fie spus, manipularea „familia monoparentală va fi exclusă de la protecția legii”, ventilată de vreo doi ani de lobby-ul anti-Referendum și răspândită cu ajutorul acelorași „tineri frumoși și liberi” care nu sunt în stare să citească mai mult de 2 rânduri pe ecranul mobilului fără să îi ia somnul, a fost de departe cea mai mizerabilă, dar pare să fi avut efecte limitate). 

Decizia C/H nu are influență asupra Referendumului, nu îl va opri și nu îi poate anula efectele, dacă acesta va fi validat. După cum nu o poate face nicio instanță europeană, internațională sau intergalactică. Asta, CA SĂ FIE CLAR.

Despre ce este de fapt Decizia C/H?

Decizia C/H se referă la recunoașterea, în ce privește acele aspecte prevăzute de legislația unională (comună celor 28 de state), a „căsătoriei” unisex încheiată în afara României. În speță este vorba despre dreptul la libera circulație și la ședere pe teritoriul României al „soților”. NIMIC MAI MULT, restul aspectelor care țin de legislația Familiei rămân de competența Statelor.

Ceea ce produce confuzie, pentru unii, în dispozitivul Deciziei sunt referințele la aspecte de jurisprudență europeană în materia recunoașterii cuplurilor unisex ca fiind incluse în sfera noțiunii de „viață de familie”.

Mai jos câteva idei principale extrase din dispozitivul Deciziei (integral pe website-ul www.cr.ro):

- Evoluția jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la articolul 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (viața privată și de familie, n.m.) este semnificativă. Astfel, „dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului confirmă în mod constant libertatea statelor de a oferi posibilitatea căsătoriei persoanelor de același sex... aceasta a considerat, începând cu anul 2010, că era „artificial să se continue să se considere că, spre deosebire de un cuplu heterosexual, un cuplu homosexual nu poate cunoaște o «viață de familie» în sensul articolului 8 [din CoEDO]”.

- De atunci, această interpretare a fost confirmată în mai multe rânduri, prin decizii CEDO.

- CEDO a confirmat, de asemenea, că articolul 8 din Convenție impunea statelor obligația de a oferi cuplurilor homosexuale posibilitatea de a obține o recunoaștere legală și protecția juridică a cuplului lor (Hotărârea din 21 iulie 2015 în Cauza Oliari și alții împotriva Italiei).

- Din studiul de drept comparat cu privire la legislația statelor europene, în vederea identificării formelor legale de protecție a dreptului fundamental la viață intimă, familială și privată în privința persoanelor care formează cupluri homosexuale, rezultă că treisprezece state membre ale Uniunii Europene au recunoscut căsătoria între persoane de același sex. Această recunoaștere juridică a căsătoriei între persoane de același sex nu face decât să reflecte o evoluție generală a societății în privința acestei chestiuni (n.m.). Pe lângă cele treisprezece state membre care au legalizat căsătoria între persoane de același sex, alte nouă state membre recunosc un parteneriat civil deschis cuplurilor de același sex - formă de uniune a cărei denumire a fost aleasă special pentru a nu se confunda cu căsătoria, dar care reprezintă o metodă alternativă de recunoaștere a relațiilor personale, cu consecințe juridice asemănătoare căsătoriei, de exemplu în materia partajului bunurilor sau drepturilor succesorale, dându-se astfel efectivitate juridică principiului nediscriminării, în concordanță cu tratatele internaționale în materia drepturilor omului.

- Curtea reține că, în detrimentul obligației pozitive care decurge din articolul 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și, implicit, din articolul 7 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, de a oferi cuplurilor homosexuale posibilitatea de a obține o recunoaștere legală și protecția juridică a cuplului lor, în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, România nu oferă nicio formă de recunoaștere oficială și juridică a relațiilor de cuplu stabilite între persoane de același sex. 
Așadar, CCR nu face altceva decât să se raporteze la „evoluția” (involuția, aș zice eu, dar asta e doar o opinie nerelevantă) dreptului din țările membre ale Consiliului Europei ca urmare a „evoluției generale a societății”.

Un moment care trebuia să vină, acela în care Curtea noastră recunoaște indirect, dar negru pe alb, că România și-a cedat în fapt suveranitatea legislativă în favoarea Curților de judecată ale unor organisme supranaționale.

Putea Curtea să nu facă aceste referiri? Nu știu. Dar nu m-aș grăbi să o condamn pentru includerea lor. Ele nu aparțin CCR, existau oricum și, ne place sau nu, nu mai puteau fi ignorate. Aceste schimbări sunt rezultatul a zeci de ani de „activism judiciar” al magistraților Curții de la Strasbourg, care au creat din nimic, din afara cadrului tratatelor de drepturile omului pe baza cărora ar trebui să judece, un soi de „drept la viața de familie” cu temei pe relația homosexuală, negând, în fapt, însuși rostul fundamental pentru care Familia a apărut în mod natural în istoria umanității. 

În România se repetă acum ceea ce s-a întâmplat în Italia în urmă cu câțiva ani, când o decizie similară a Curții Constituționale a dus, prin neaplicare, la condamnarea Italiei la CEDO în deja celebra cauză Oliari (2015), amintită și de Curtea noastră. Mai departe, Italia a legiferat parteneriatele civile obligată.

Probabil că în România nu se va ajunge până acolo. Semnalele politice converg către un cvasi-consens și România va reglementa, mai degrabă mai curând decât mai târziu, uniunea civilă sau parteneriatul civil - un sistem fabricat de birocrați și ideologi pentru a servi drept alternativă de recunoaștere a „vieții de familie” a cuplurilor homosexuale, în afara cadrului pe care noi îl considerăm (pe bună dreptate!) normal al Familiei. Adică, în afara Căsătoriei, rezervată cuplurilor heterosexuale monogame, și în afara descendenței, cuplurile homosexuale fiind, prin natura lor, sterpe…

Șansa istorică a stăvilirii asaltului asupra Familiei

În România au existat mai multe tentative de reglementare (legiferare) a parteneriatelor civile în ultimii 10 ani, toate respinse prin eforturile titanice ale unor oameni mărunți dar prin care a lucrat în mod minunat harul lui Dumnezeu. Tot El a îngăduit ca României să i se acorde acest răgaz necesar pentru pregătirea Referendumului care poate pune stavilă valului distrugător al neo-comunismului sexual. 

Pentru că parteneriatul civil nu este și nu poate fi, în filosofia strâmbă și ateistă a lobby-ului „minorităților sexuale”, mai mult decât un pas pregătitor din asaltul general. Experiența statelor occidentale este limpede ca lumina zilei: TOATE statele care au legiferat „căsătoria” între persoane de același sex s-au oprit mai întâi la parteneriatele civile. Mai apoi, după ce șocul inițial a trecut și societatea a fost desensibilizată mai departe prin cadrele infiltrate în școli și la comanda instituțiilor publice, legalizarea „căsătoriei” unisex a fost floare la ureche. 

Iar mai apoi fabricarea unui pretins „drept la a avea copii” prin adopție și, mai rău încă, prin tranzacționarea de copii cu ajutorul reproducerii asistate și mamei surogat, a venit de la sine și fără prea multă împotrivire. 

Pentru că, prieteni care citiți articolul, odată cu extinderea dreptului la căsătorie și la viața de familie deplină, trebuie extinse TOATE drepturile pe care aceasta le presupune. Sunt decizii CEDO destule pe tema asta. Cei care cred altceva sunt naivi.
 

Iată deci marea șansă a României. Domnul a îngăduit răgazul necesar pentru pregătirea acestei bătălii de protejare a căsătoriei și stăvilire a agresiunii contra Familiei a forțelor demonice. Odată ce Constituția securizează și definește clar cadrul Căsătoriei și al Familiei, nici o Curte și nici un Parlament nu mai pot schimba, #noapteacahotii, prin OUG sau Decizie, ceea ce ai noștri ne-au lăsat moștenire sacră și care este osatura identității acestui neam gonit prin istorie de colo-colo.

Ori, când va fi inventată vreo altă drăcovenie prin care să se anuleze din pixul komisarilor bruxellezi un Referendum, va fi trecut suficient timp pentru ca efectele degradării sociale ca urmare a războiului dus împotriva oricărui element identitar (de la Familie la identitatea națională, culturală, religioasă și mai ales sexuală) să fie atât de evidente, încât să producă o ripostă generală.

E ceea ce putem vedea, în formă incipientă, în Occident, unde cei care au adus „căsătoria gay” sunt unii și aceiași cu cei care au declanșat și încurajat marea imigrație și înlocuirea popoarelor europene, decrepite demografic, prin așa-zișii „refugiați”, în realitate o armată de ocupație. 

Cât despre noi, convingerea mea este că dacă vom rata această șansă, alta nu vom mai primi.
Să nu zicem că nu am știut.