În zilele noastre, oamenii, tot mai mai preocupați de cele materiale, trăiesc un sentiment de izolare și de însingurare, stare care tinde să se adâncească în perioada sărbătorilor, dar pentru care există remedii duhovnicești, scrie Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan C. Teșu, într-un editorial pentru Doxologia.

O radiografie morală asupra lumii contemporane, scrie preotul Ioan C. Teșu, ne arată că omul zilelor noastre, tot mai preocupat de cele materiale, trăiește, adeseori, un sentiment de izolare și de însingurare. Din această cauză, explică autorul, numărul tentativelor de suicid crește alarmant, unele dintre ele finalizându-se într-un mod tragic.

În acest context, spiritualitatea ortodoxă propune mijloace eficiente de luptă împotriva duhului tristeții și a depresiei, cum ar fi:

1.Conștientizarea efectelor negative ale acestei patimi blestemate. Cel aflat într-o astfel de stare sufletească trebuie să se gândească la efectele ei nefaste.

2.Conștientizarea nevoii de ajutor și solicitarea acestuia. Persoana deprimată trebuie să solicite ajutor din partea celorlalți: familie, duhovnic, prieteni, medic, psiholog.

3. Descoperirea frumuseților lumii create de Dumnezeu și a culmilor vieții creștine.

4. „Filosofia vieții”, adică meditarea asupra adevăratelor bucurii, de natură spirituală, în comparație cu motivele de ordin material, trecătoare și pieritoare, ce stau, cel mai adesea, la baza supărărilor, neîmplinirilor și a frustrărilor noastre. Astfel, omul înțelege că poate fi bogat spiritual, chiar și în cea mai cruntă sărăcie materială și că adevăratele comori sunt cele ale spiritului.

5. Credința statornică în ajutorul lui Dumnezeu. Numele ebraic al Mântuitorului – Emanuel – înseamnă „Cu noi este Dumnezeu”. Dacă am avea conștiința că „în El trăim și ne mișcăm și suntem” (F. Ap. 17, 28), dacă le-am privi pe toate, fie bune, fie rele, ca pe niște probe morale, pe care trebuie să le depășim, pentru dobândirea mântuirii noastre, grijile și încercările noastre ni s-ar părea mult mai ușoare.

6. Încrederea în Providența divină sau purtarea înțeleaptă de grijă a lui Dumnezeu, față de noi, căci „nici un fir de păr din cap nu se mișcă fără voia Tatălui Ceresc” (Luca 12, 7). Dacă Dumnezeu îngăduie ca asupra noastră să vină unele încercări, acestea sunt pe potriva sau după puterile noastre de a le purta și depăși și spre a noastră mântuire.

7. Spovedania la un Părinte duhovnicesc iscusit, exteriorizarea gândurilor depresive și a trăirilor negative. Mărturisirea păcatelor, a gândurilor, temerilor și a neîmplinirilor noastre unui astfel de „director de conștiință” are puterea de a aduce sufletului liniște și pace.

8. Citirea Sfintei Scripturi și a scrierilor duhovnicești, în care aflăm numeroase pilde de răbdare în suferință și tristețe, precum Dreptul Iov, din Vechiul Testament; și sfinții Legii Celei Noi.  Biruința lor ne dă și nouă putere și speranță. Martirii, mucenicii și sfinții care s-au nevoit întru credință ne oferă modele sublime de viață și trăire creștină, chiar și în cele mai grele încercări.

9. Cultivarea bucuriei sfinte și a optimismului creștin. Primele cuvinte pe care le-a adresat Mântuitorul Hristos, înviat a treia zi, din morți, au fost: „Pace vouă!” și „Bucurați-vă!”. Credința creștină este o credință a bucuriei și a încrederii în ajutorul lui Dumnezeu.

10. Rugăciunea stăruitoare, de cerere a milei și ajutorului lui Dumnezeu, spre depășirea și înlăturarea patimii tristeții.