Tragedia de la clubul Colectiv a marcat spiritele tuturor. Implicațiile sale în domeniul social și politic sunt vizibile, iar evenimentul s-a transformat în Pasărea Phoenix a României democratice. Am lăsat intenționat timpul să-și desăvârșească lucrarea, să mai potolească emoțiile și pasiunea, pentru a aduce în discuție unul dintre cele mai importante aspecte a tot ceea ce s-a întâmplat: un marker important pentru înțelegerea procesului de secularizare a societății din România. Nimic nu va mai fi ca înainte pentru BOR, în ceea ce privește locul, rolul și imaginea sa de ansamblu în societatea românească. Cu alte cuvinte, BOR, înainte și după momentul Colectiv.

 

A defini secularizarea, a măsura amploarea și impactul său, strădania de a indica un curs, o evoluție a acesteia... de mai bine de un secol, eforturile teoretice ale ma­ri­lor specialiști în sociologia re­ligiilor s-au concentrat asu­pra unei noțiuni incerte, le­gată de diversitatea trans­formărilor pe care le suferă re­ligia în societățile mo­der­ne. Limba franceză de­fi­neș­te termenul de secularizare cât se poate de rațional: la origine, termenul provine din vocabularul juridic și desemnează transferul bu­nurilor aparținând Bisericii către un pro­prietar civil, în detrimentul acesteia. Ter­menul este asociat deci separării societății, în ansamblul său, de valorile Bisericii și de autoritatea acesteia. Sub acest înțeles, el și-a făcut intrarea și în limbajul religios creștin, fie pentru a desemna slăbirea „tu­telei" Bisericii asupra societății, fie, de o ma­nieră încă și mai radicală, pierderea sen­sului religios într-o societate guvernată din ce în ce mai mult de rațiunea tehnică, științifică, de maximizarea cu orice preț a profitului material.

 

 

Limba română, maleabilă cum o știm, a adop­tat de o manieră imperfectă termenul de „secularizare". În momentul în care el își face intrarea ca neologism, societatea ro­mânească abia cunoaște modernitatea propriu-zisă, trecând cu greu de la caftan și calpac la pantalonul călcat cu dungă. Secularizarea nu își găsește echivalent atunci, de unde ambiguitatea semantică și care a însoțit-o dintotdeauna. Perioada co­munistă a fost una de intensă secularizare instituțională, agresivă, percepută ca atare de cler și membrii Bisericii. Imediat după Decembrie 1989, odată cu erupția sa în spațiul public, Biserica Ortodoxă percepe orice tentativă de analiză critică a faptului religios contemporan ca fiind opera „atei­lor" sau a „dușmanilor neamului ro­mâ­nesc". Însuși termenul de secularizare este evitat din analizele și comunicatele bi­sericești, fiind văzut ca o rușinoasă și bi­nemeritată „boală" a Occidentului, ce nu va atinge niciodată blândul și creștinul po­por român, proaspăt întors la „lumina cre­dinței". 25 de ani au trecut ca un fum, marcați fiind de mai multe crize ale mo­dernității religioase, dintre care cele mai cunoscute au fost legate de prezența sim­bolurilor religioase în școli sau de mo­da­li­tatea de predare a religiei. Asistăm și la apa­riția mai multor asociații și persoane care contestă deschis BOR (dar nu și alte cul­te și confesiuni prezente în România, fapt semnificativ), dobândind, cu timpul, de­loc paradoxal, un comportament de „sec­tă civilă" antireligioasă, de „evan­gheliști" ai laicității.