Dezvăluirile lui Marian Godină au aprins spiritele la Brașov. Polițistul, amenințat cu judecata: Nu mi-am declinat calitatea. Dovada adusă de omul legii

După ce Marian Godină a relatat pe Facebook despre tratamantul și presiunile la care ar fi supus din partea șefilor, iată că ultima mărturisire a polițistului despre un oficial local, care a fost oprit în trafic și pentru asta ar fi intervenit la superiorii polițistului, a ajuns la urechile șefilor de la București care a trimis o comisie să facă o anchetă.
„Marian Godină nu a făcut obiectul controlului demarat la IPJ Brașov. Acest control a vizat lămurirea aspectelor semnalate în spațiul public. După efectuarea primelor verificări de către Direcția Control Intern din I.G.P.R. a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov”, se arată în comunicatul Poliției Române.
Luni seară, agentul a povestit că pe 8 februarie a suspendat permisul și a amendat un șofer care nu acordase prioritate la trecerea de pietoni. În mașina oprită se afla și Luana Minea, director al Crucii Roșii Brașov, membru al Consiliului Județean din partea PSD și membru al Autorității Teritoriale de Ordine Publică. În aceeași zi, spune polițistul, a fost chemat în birou de superiorul său.
”Nu era niciun pieton pe trecere, i-ai vorbit urât și ai fost arogant. (...) Oricum nu te văd bine pentru că doamna face parte și din ATOP (Autoritatea Teritorială de Ordine Publică - n.r.) și ți-a făcut reclamație”, povestește Marian Godină că i-ar fi spus superiorul.
Reclamația la adresa sa a fost înregistrată două zile mai târziu, pe 10 februarie. Între timp, președintele ATOP a declarat că Luana Minea a demisionat din funcția de la ATOP Brașov.
Scandalul a luat amploare după ce directorul Crucii Roșii a amenințat că îl dă în judecată pe Godină. În reclamația scrisă, femeia susține că agentul nu s-a prezentat și a fost nepoliticos.
Luana Minea spune că nu ar fi intervenit în niciun fel la șefii polițistului.
”Am considerat că este necesar să fac o plângere în acest sens. Și nimic altceva. Nu m-am adresat nimănui, cerând vreun favor din partea domnului Godină, nu mi-am declinat calitatea, decât cea de la Crucea Roșie, pentru că mașina în care s-a întâmplat era a Crucii Roșii, iar în acest moment mă voi adresa justiției pentru ceea ce se întâmplă acum”, a declarat Luana Minea, director Crucea Roșie Brașov, pentru B1 TV.
Marian Godină o contrazice cu înregistrarea audio a momentului.
Polițist M. Godină: Contestația se face în 15 zile, la Judecătoria Brașov. Aici aveți dovada cu care mai circulați 15 zile.
Șofer: Las' că mergem întâi la șeful tău, dacă nu ați vrut să înțelegeți...
Polițist M. Godină: Eu v-am zis unde se face contestația.
Șofer: Cum vă cheamă?

Polițist M. Godină: Godină. Poftiți! Sănătate! O zi bună, la revedere!
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

CNA susține că Hitler nu a fost homosexual. CIA contrazice CNA, care devine suspect de filo-nazism în favoarea LGBT într-un nou act de cenzură: Podcastul viral al lui Damian Drăghici cu Lidia Fecioru, scos de pe Facebook și YouTube
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Social
Persoane: Marian Godina
Locații: Braşov
Subiecte: Abuzuri ale poliției Permis auto
Organizații: Ministerul de Interne Poliţia Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)