Doar 10% din fructele și legumele care intră în România sunt controlate sanitar-veterinar

Cazul bebelușilor din Argeș obligă autoritățile să înăsprească verificările la frontieră. În acest moment, potrivit legislației europene, doar 10% din fructele și legumele care ajung în țară sunt controlate de inspectorii sanitar-veterinari.
Merele, roșiile și portocalele sunt primele pe lista alimentelor care conțin cele mai multe pesticide, potrivit unui raport al inspectorilor sanitar-veterinari.
„Există riscul, dacă nu controlezi, să ai situații cu depășiri de limită de pesticide. Noi controlăm în continuare și, având în vedere cazul recent unde s-au încriminat inclusiv portocale, putem declanșa un control mai susținut”, declară Achim Irimescu, ministrul Agriculturii.
„Controlăm importurile din toate țările, nu doar din Turcia, atât din zona euro, cât și cele terțe, avem la ora actuală peste 480 de probe recepționate. Deocamdată nu sunt depășiri de pesticide, se face un control general, nu se ia fiecare bucată, e imposibil, nu se face nicăieri în lume”, susține Andrei Butaru, președinte ANSVSA, potrivit digi24.ro.
În primele 10 luni ale anului trecut au fost importate aproape 160 de mii de tone de citrice. O treime dintre acestea sunt aduse din Turcia.
Pe același subiect

Av. Elena Radu: De ce este ILEGAL și NECONSTITUȚIONAL Recensământul Populației și Locuințelor din România. Sesizare CASD către Avocatul Poporului

Av. Elena Radu: Ce se ascunde în spatele recensământului populației și locuințelor

Av. Marina-Ioana Alexandru: ÎNTREBĂRI și RĂSPUNSURI legate de Notificare și Recensământ

Dr. Geanina Hagima: Consecințele dezastruoase ale măsurilor luate în ultimii doi ani. România în pericol de a fi depopulată în ritm accelerat. STUDIU EXCLUSIV

„Părinți educați, copii fericiți”? Pro Vita București: „Strategia Națională de Educație Parentală”: REEDUCARE cu pumn de fier în mănușa de catifea

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)