Doar 20 de refugiați au ajuns în România începând din 12 aprilie, în baza schemei de relocare a UE

România a preluat, în perioada 12 aprilie – 13 mai, 14 refugiați din Grecia și 6 din Italia, în baza schemei de relocare adoptată în septembrie 2015, care vizează împărțirea echitabilă a gestionării afluxului de migranți de pe continent, se arată într-un raport publicat de Comisia Europeană.
Astfel, România a preluat deocamdată 29 de refugiați din Grecia și 6 din Italia, asta deși a pus la dispoziție în total 385 de locuri pentru migranți ajunși în Grecia și 330 pentru migranți ajunși în Italia.
Potrivit acordului încheiat în septembrie la Bruxelles, Bucureștiul trebuie să preia 2.572 de refugiați din Grecia și 1608 din Italia.
În ansamblu, numai 355 de refugiați au fost relocați în total în Uniunea Europeană în ultima lună. Potrivit Comisiei Europene, alți 307 migranți vor fi transferați până la sfârșitul lunii mai din Grecia și 137 din Italia.
În raportul său periodic privind progresul relocărilor, executivul european atrage atenția că, de la lansarea programului și până la mijlocul lunii mai ar fi trebuit relocate 20.000 de persoane.
O parte dintre cele 28 de state membre UE, în special țări din estul blocului comunitar, s-au opus vehement presiunilor exercitate pentru acceptarea de refugiați.
Autoritățile elene au declarat că aproape 200 de refugiați au refuzat transferul când au aflat că vor fi trimiși în România și Bulgaria.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

CNA susține că Hitler nu a fost homosexual. CIA contrazice CNA, care devine suspect de filo-nazism în favoarea LGBT într-un nou act de cenzură: Podcastul viral al lui Damian Drăghici cu Lidia Fecioru, scos de pe Facebook și YouTube
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)