Două judecătoare s-au stins din viață la doar 3 zile distanță între decese – una la câteva luni după pensionare, cealaltă la 55 de ani

Judecătoarea Florentina Pârvu de la Curtea de Apel Timișoara, ieșită la pensie în 12 mai 2023, a încetat din viață, transmite bihorjust.ro.
Anunțul a fost făcut vineri, 26 ianuarie 2024, de CSM: „Consiliul Superior al Magistraturii își exprimă profundul regret pentru încetarea din viață a doamnei Florentina PÂRVU, fost judecător în cadrul Curții de Apel Timișoara, și transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate. Dumnezeu să o odihnească!”
Decesul judecătoarei a survenit la trei zile după decesul altei judecătoare, Adina-Eugenia Macovei de la Judecătoria Lehliu-Gara.
Judecătoarea Adina-Eugenia Macovei a murit la mai puțin de o luna după împlinirea vârstei de 55 de ani și la doua luni după ce CSM a pedepsit-o disciplinar cu tăierea cu 10% a salariului timp de 6 luni pentru întârzieri în soluționarea dosarelor, transmite luju.ro.
Consiliul Superior al Magistraturii a anunțat marți, 23 ianuarie 2024, decesul judecătoarei.
„Consiliul Superior al Magistraturii își exprima profundul regret pentru încetarea din viață a doamnei MACOVEI ADINA-EUGENIA, judecător în cadrul Judecătoriei Lehliu-Gara, și transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate. Dumnezeu să o odihnească!”, este mesajul CSM.
Născută la 24 decembrie 1968, Adina Macovei a absolvit Facultatea de Drept în 1995, apoi a profesat că avocat în Baroul București intre 1995 și 2004. În 2008, a intrat în magistratura, la Judecătoria Fetești (județul Ialomiță), iar în 2009 s-a transferat la Judecătoria Lehliu-Gara (județul Călărași).
La 1 noiembrie 2023, Secția pentru judecători în materie disciplinară din CSM i-a aplicat judecătoarei sancțiunea constând în diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 10% pe o perioada de 6 luni pentru abaterea de la art. 271 lit. g teza I din Legea 303/2022: „nerespectarea în mod repetat și din motive imputabile a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor”.
Dumnezeu s-o ierte! Lumea Justiției transmite condoleanțe familiei îndurerate.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

CNA susține că Hitler nu a fost homosexual. CIA contrazice CNA, care devine suspect de filo-nazism în favoarea LGBT într-un nou act de cenzură: Podcastul viral al lui Damian Drăghici cu Lidia Fecioru, scos de pe Facebook și YouTube
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Prima pagină Social Știri
Persoane: Adina-Eugenia Macovei Florentina Pârvu
Locații: România
Subiecte: decese
Organizații: Consiliul Superior al Magistraturii
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)