Aura Postolache are 35 de ani. Zilele trecute, ea a primit un dar neașteptat de la sora ei mai mare, care a fost de acord să îi doneze un rinichi atunci când a auzit că aceasta este singura ei șansă la o viață normală. Ziarul de Iași a relatat povestea înduioșătoare a celor două surori din Moldova.

Problemele Aurei Postolache au început din luna octombrie a anului trecut, atunci când, în urma unei răceli, a ajuns la spital, la Galați, unde locuiește. În urma mai multor analize și a unor tratamente care nu și-au făcut efectul, a aflat că de fapt are insuficiență renală în stadiu terminal. Avea două soluții: fie să facă dializă, fie să treacă printr-un transplant. „La început nu am putut să accept, a fost ca un șoc, nu îmi venea să cred că eu pățesc așa ceva. Până la urmă, a trebuit să mă gândesc la familie și m-am împăcat cu ideea”, povestește femeia.

Cea mai sigură variantă era hemodializa, dar pentru asta Aura ar fi trebuit să plece de acasă și să meargă de trei ori pe săptămână la un centru medical. Nu s-a îndurat să-i lase singuri pe cei doi băieți și pe soțul ei, așa că a ales să facă dializă peritoneală.

E un tip de dializă ce se poate face la domiciliu, iar procedeul constă în introducerea unor pungi cu lichid în cavitatea peritoneală, în final lichidul de dializă încărcat cu toxine fiind eliminat printr-un dispozitiv.

Procedura are și mai multe dezavantaje: ea se face de mai multe ori pe zi, la interval de șase ore, și există un risc crescut de apariție a infecțiilor. „Am învățat la centru cum se face dializa, că este nevoie de o cameră separată, de multă igienă. Nu era greu, pentru că mă învățasem cum să fac, însă trebuia să am foarte multă grijă ca să nu mă infectez, să nu fac peritonită, de aceea am vrut să scap cât mai repede”, își amintește Aura azi, cu bucurie în glas. 

Femeia spune că în familia ei sunt șapte frați, care au avut întotdeauna grijă unul de celălalt și au încercat mereu să se ajute reciproc cât mai mult posibil. De aceea, deși inițial discutase cu soțul său și cu o prietenă, pentru a vedea dacă ei sunt compatibili, în final, sora ei a fost aceea care s-a oferit ca măcar să încerce. Iar săptămâna trecută, cele două surori au venit împreună la spitalul din Iași, cu autobuzul.

„Înainte să ajung la Iași, într-o duminică, a venit la mine în vizită sora mea și am început să vorbim despre faptul că trebuie să venim aici, eu cu soțul, să facem analizele necesare. Ea s-a oferit să vină, pe principiul că e mai sigur să încerce ea decât altcineva, că suntem surori și sigur compatibilitatea e mai bună. A spus că vrea să fiu din nou cum eram cândva, chiar dacă știa care sunt riscurile, că ea nu ar mai putea face totul ca înainte. Zâmbesc mereu pentru că am o soră cum rar găsești pe lumea asta, ne-am purtat mereu de grijă una alteia, lucru care este valabi și pentru ceilalți frați. Ne iubim, ne ajutăm mereu, când este nevoie și când este ceva care se poate face. Mă simt foarte bine datorită surorii mele, datorită oamenilor de aici, m-au scăpat de cel mai mare chin. Când ajungem acasă vom face o petrecere mare, am multe de recuperat”, spune femeia, care se gândește la câte zile mai are de așteptat până își va putea strânge sora în brațe din nou, mulțumindu-i pentru acest gest.