Nu am știut până acum cât de mult ne iubesc preoții noștri.

Am văzut în aceste zile preoți plângând lângă zidul pe care restricții de tot felul l-au ridicat între ei și oameni.

Am văzut, la câțiva pași distanță, preot împietrit de durere, care noaptea își veghea pruncul care se zbătea între viață și noapte, iar ziua venea și se ruga pentru noi păcătoșii. Zilele acestea este înmormântarea pruncului, Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Am văzut preoți militari care au găsit portițe acolo unde ordinul militar aducea interdicții de neîncălcat în genere. Din motive lesne de înțeles, nu voi detalia.

Nu în ultimul rând, am văzut cu toții filmări cu preoții care au îndrăznit să rămână alături de oameni lângă Hristos.

Am văzut cozile la împărtășit, pe care fiii turnătorilor de ieri le-au vânat cu entuziasm în ultimele zile. Toți acei oameni au reușit să se spovedească printr-un efort extraordinar și o implicare mai mult decât părintească a preoților.

Acum s-a lăsat liniștea. Lacătul a fost pus, nebunii sărbătoresc.

Însă preoții rămân în biserici să se roage pentru noi toți și pentru fiecare în parte. Și ne-au rugat și pe noi să facem asta acasă, fiecare după puteri.

În spatele unui comunicat de presă destul de formal și de rece, se află multă dragoste. Din dragoste preoții se roagă pentru noi, din dragoste noi trebuie să-i ascultăm.