Ioana M. e asociată la o societate comercială ce deţine un bar. Patron, adică. Nu-i place să fie numită așa, muncește cot la cot cu angajaţii și duce o viaţă la fel ca a lor. Ȋn plus, ea a avut doar naivitatea să creadă că poate pune pe picioare o mică afacere în România. Nu pentru a se îmbogăţi, ci pentru a-și asigura un nivel de viaţă decent, aici. Acum regretă amarnic că nu a emigrat, atunci când încă se mai putea descurca în altă parte. Pentru că „sistemul" din România o termină, în fiecare zi câte puţin. 

Are un copil adolescent, așa că tragedia din clubul „Colectiv” a afectat-o profund, pentru că s-a pus în locul acelor părinţi. Ȋnsă vina pentru ceea ce s-a întâmplat acolo vine și de undeva, de sus, spune Ioana M.. De la cei care, din prostie sau dintr-un calcul meschin, au făcut legi multe, proaste și aproape imposibile. 

„Am știut, încă de pe 31 octombrie, când am văzut dimensiunile tragediei, că se va dezlănţui Jihadul asupra patronilor de baruri/cluburi/whatever. (Scuze pentru „Jihad", nu vreau să bagatelizez în vreun fel o ideologie sau concept religios, dar e singurul termen potrivit care-mi vine-n minte – Război Sfânt împotriva „nenorociţilor, lacomi, hoţi, șpăgari... patroni - nu-mi place deloc termenul de patron! – după cum am văzut că am fost înfieraţi pe toate canalele media, în zilele ulterioare nenorocirii din Colectiv.)”, spune Ioana M.

„Nu știu pentru alţii cum e, dar eu pot spune că nu e deloc ușor să ai o afacere în România. Ce știi, cu certitudine, e că investești niște bani. Deloc puţini. Mai știi, de asemenea, că poţi pierde – „pierzi, câștigi, negustor te numești", nu? - dar nu pierzi din cauza pieţei, ci din cauza unor legi prea stufoase, prea împrăștiate în fel și fel de HG-uri, OM-uri și normative, pe care nu le știu nici mâcar cei care ar trebui să le aplice... Şi atunci, de unde să le afli?

Acum a răbufnit treaba cu ISU. Mai în primăvară a fost ANAF-u'. Iar, pe lângă ele, sunt sănătatea publică, sănătatea veterinară, securitatea persoanei, securitatea în muncă, mediu, protecţia consumatorului... Şi câte și mai câte or mai fi, că le descoperim pe măsură ce se mai întâmplă câte ceva... Sau când îţi vine un control și te trăznește cu un compendiu legislativ de nu poţi să-l duci, spunându-ţi și că n-ai nicio șansă să respecţi legea, iar amenda e de la 5000 la 10000 lei. (Mi-a și zis cândva, cineva (organ de control): „dacă ar veni să-mi dea cineva mie o amendă de 5000 lei, m-aș sinucide!" O fi fost vreun sfat?)

Chiar am vrut să respect legea. Ȋmi place să pot dormi liniștită. Şi chiar cred că schimbarea vine cu fiecare persoană în parte - fie proprietar de afacere, fie angajat. Dar poţi? Probabil aș fi putut, dacă aș fi investit peste 100.000 de euro. Dar, dacă aș fi avut acești bani, de ce i-aș fi riscat într-o afacere? 

Ştiu că, încă înainte de a deschide localul, am încărcat stingătoarele, am ignifugat barul cu o soluţie găsită la un magazin (neautorizată, însă), pentru că m-am gândit să nu se-ntâmple... Ferească Dumnezeu!, și am făcut contract cu un PFA autorizat ISU și ITM pentru documentaţia și autorizările PSI (n.r. – paza și stingerea incendiilor) și protecţia muncii. La cine puteam apela, dacă nu la un cadru autorizat, care se presupune că știe legislaţia și ce trebuie să fac? Ei bine, acum, cu toata nebunia ce a urmat tragediei de la Colectiv, liniștea mea s-a spuberat - nu stau atât de bine precum credeam. Nici măcar nu prea știu cum stau! Pentru că nimeni nu știe exact ce trebuie făcut. 

Dosarul ăla PSI are un volum destul de consistent, dar se pare că tot nu-i suficient. Autorizaţia ISU n-am înţeles încă dacă trebuie obţinută doar de proprietarul clădirii sau și de chiriașii ce desfășoară acolo activităţi comerciale. Unii spun că proprietarul. Alţii, că, de fapt, afacerea e cea care trebuie autorizată. Am înţeles că săptămâna trecută ISU a ajuns într-un club care le cam avea pe toate: și ieșiri, și intrări, și stingătoare..., tot. Dar au ridicat din umeri, ei știau că trebuie să închidă cluburile care, apriori, sunt unsafe. 

Lumea a înnebunit! S-au terminat, în magazine, stingătoarele, abţibildurile de semnalizare... tot. Ca să-ţi iei acum autorizarea ISU, îţi trebuie circa 4.000 lei. Iar preţul pentru Planul de intervenţie la incendii (pe care mie, by the way, trebuia să mi-l facă PFA-ul angajat...) a ajuns la 4 - 5.000 de lei. Iar preţul continuă să crească. De ce costă? Pentru că experţii avizaţi nu sunt mulţi, iar acum au prins un moment prielnic. E normal, toţi - mall-uri, cinematografe, florării, baruri au nevoie urgent de ceva de care habar nu aveau până acum că le trebuie! Deși, nici acum nu se știe foarte clar ce și cui trebuie.

Nu ar fi fost mult mai simplu pentru toată lumea ca, în momentul în care depui documentaţia pentru o firmă sau un punct de lucru, să ţi se spună clar și ce criterii trebuie să îndeplinești? Așa, cu liniuţă, în funcţie de natura activităţii și de volum? Evaluare de risc pentru meserie, evaluare de risc pentru securitatea persoanei, plan de intervenţii la incendii (acesta e pentru pompieri, să știe cum să acţioneze, dacă se întâmplă ceva și-ţi găsesc dosarul în timp util, adică în timp ce arde). Şi câte or mai fi, de care încă n-am aflat. Şi toate costă! (Acum aflu, din online, că ar fi trebuit să-mi angajez un proiectant - nu înţeleg dacă înainte sau după ce am închiriat spaţiul, care să se ocupe de toate autorizările și avizările; durează 6 luni și costă 10000 euro!) 

Ajungi să tragi linie și să constaţi că, de fapt, muncești doar pentru statul care încasează impozite și amenzi, și pentru ceilalţi indivizi, care se ocupă de avizări. Tu rămâi cu munca. Cu stresul, cu nopţile nedormite, cu tensiunea hiperbolică și cu amenda. Deși știi că ai plătit niște salarii funcţionarilor statului, prin impozitele aferente, că ești o rotiţă ce face să se miște mărfurille – deci, economia -, că, pe lângă chirie și impozite, plătești printuri, concept de afișe, publicitate, taxe la Primarie, drepturi de autor - la trei institutii - ... și tot felul de biruri, unele care nici măcar nu-ţi treceau prin minte. 

Totul, ca statul să se întoarcă și să te ardă. Cu amendă, cu închidere sau cu ambele. Ȋn loc să facă niște legi coerente. Sau măcar să te consilieze, așa cum mi s-ar părea firesc, atâta timp cât legislaţia e foarte stufoasă, hiper împraștiată și extrem de necunoscută. Pentru toţi, inclusiv pentru funcţionarii statului.

P.S. Autorizaţiile nu se cer numai de Primărie sau de ISU. Ȋn bar, solicită autorizaţie inclusiv Direcţia Sanitar Veterinară. Care nu știu exact ce treabă are acolo, dar trebuie să se autofinanţeze. Așa că există taxa pentru autorizaţie (în jur de 400 lei), plus teste de laborator - care mai costă și alea niște milioane de lei. Autorizaţia, odată emisă, trebuie ridicată de la DSV în 30 de zile. Altminteri, ea „expiră” și o iei de la capăt, cu alţi nervi, și alţi bani... Şi, dacă nu ai o mega-locaţie în care intră minim 300 de consumatori pe seară, ești mâncat! Muncești 12 ore pe zi, plin de stres și, oricât de posesor de bar ai fi, tot rupt în cur ești. Şi, pe deasupra – hoţ, nenorocit și lacom.”