ACTUALIZARE 16:09/ 13:45 Zeci  de persoane s-au adunat, duminică, în parcul Izvor din Capitală, în semn de susținere a suveranității și intereselor României în chestiunea resurselor naturale și a modului în care exploatarea acestora este decisă. „Toți trebuie să fim în stradă pentru a cere Parlamentului să voteze Legea offshore în varianta în care României îi va reveni cel puțin 30% din bogățiile sale! Să cerem parlamentarilor noștri să apere interesele celor care i-au trimis în Parlament!”, este apelul lansat de avocatul Dan Chitic, organizator al mitingului,  după ce, luna trecută, acesta a lansat și o petiție online în acest sens.

„În primul rând, nu e protest, e un miting de sprijinire a intereselor României. Ne-am strâns să spunem ca de resursele României trebuie să profite, în primul rând, românii. Am venit aici să susținem Parlamentul în activitatea sa de legiferare și să cerem reprezentanților noștri din Parlament să apere interesele celor care i-au trimis acolo. După calculele făcute în media, paguba ar putea fi între 20 și 40 de miliarde de dolari în următorii 20 de ani, în situația în care legea offshore va fi asemănătoare cu cea semnată în Senat în februarie 2018. La Camera Deputaților s-a adoptat o varianta mai buna a unei legi proaste, pentru că legea nu ar trebui să excepteze în niciun fel nicio reglementare aflată în vigoare în acest moment. (...) Aceste legi, dacă vor fi aplicate corect, ar aduce României peste 50% din valoarea resurselor”, a declarat avocatul Dan Chitic, organizatorul mitingului.

Laboratorul ImunoMedica

 Știrea inițială

Avocatul Dan Chitic organizează, duminică 16 septembrie, un miting în fața Parlamentului pentru a cere ca legea off-shore să nu fie modificată în defavoarea României în Parlament. Evenimentul va începe de la ora 12:00. Reamintim că legea off-shore nu a fost promulgată de Președintele Iohannis și a fost retrimisă în Parlament.

 

În preambulul evenimentului postat pe pagina de facebook, organizatorul afirmă că e momentul ca poporul român să se unească pentru a-și apăra resursele, vitale pentru viitorul său.

Acesta cere clasei politice să treacă peste războaiele zilnice pentru „a lua decizii istorice”. Iată anunțul organizatorului:

„Sunt momente când este nevoie de liniște, simțim nevoia să ne oprim din vâltoarea cotidianului, din învârtoșările și smintelile pe care ni le cunoaștem fără a le recunoaște. Sunt acele momente când e nevoie să ne regăsim. Ca persoane. Sau ca nații.

De regulă aceste clipe sunt cele dinaintea sau de după furtună, momentele acelea inaintea unor evenimente cruciale care ne obligă să ne regăsim în pace pentru a acționa lucid. Și acum, la nivel istoric, poporul nostru trece printr-un asemenea moment de cumpănă pentru destinul său!
Sunt zile în care, pentru a putea scruta viitorul, trebuie să nu ne mai cantonăm în trecutul care ne desparte, să nu mai privim în urmă! Căci pentru poporul nostru, asemenea femeii lui Lot, uitatul înapoi înseamnă încremenire, stagnare, transformarea în "stâlp de sare”.

Este motivul pentru care națiunea noastră trebuie să își regăsească în aceste zile pacea și unitatea pentru a lua deciziile pe care ni le cer copii încă nenăscuți ai copiilor și nepoților noștri. 

Da, suntem obligați să luăm deciziile corecte pentru noi și țară în chestiunea resurselor noastre. Căci DA, avem nevoie de #resurse pentru a construi un viitor cu o națiune educată și sănătoasă, trebuie să nu pierdem ocazia să transformăm resursele epuizabile din Marea Neagră într-o resursă regenerabilă (și inepuizabilă, îndrăznesc să sper) - poporul român! Și nu, nimeni din afară nu ne va face bine cu forța! Nimeni nu se va gândi la viitorul nostru fiind prea ocupați, în mod legitim, să-și construiască propriul viitor!

În aceste zile, suntem obligați să fim extrem de lucizi, chiar cu prețul confortului nostru psihic. Și dacă vom gândi la noi și la parcursul nostru în istorie de-a lungul secolelor vom constata nu doar că nu am avut o vecinătate prielnică ci și că poate nu suntem nici cel mai curajos neam, nici cel mai harnic și poate nici măcar cel mai inspirat popor din lumea asta largă. Și cu toate astea Dumnezeu, sau soarta - dacă preferați, ne-a dat o șansă să ne ridicăm și să ne clădim un viitor pe măsura aspirațiilor noastre.

Să nu ratăm această șansă! Să nu renunțăm la acest cadou! 
Hai să cerem clasei noastre politice, așa cum e ea, să treacă peste micimile ei și să se oprească din războaiele intestine, să pună capăt, sau măcar o pauză, acestui război dintre noi, pentru a lua decizii istorice! Așa cum s-a întâmplat în 1916 când s-a hotărât intrarea în război de partea Antantei și nu de partea Puterilor Centrale (deși aveam un rege neamț), sau, mai recent, în 1995, când toate partidele au semnat Declarația de la Snagov prin care s-a stabilit strategia națională pentru pregătirea aderării României la Uniunea Europeană. A venit vremea să cerem într-un glas reprezentanților noștri #ÎntâiRomânia!
Mai mult, a venit vremea când trebuie să le spunem și partenerilor noștri că a fi aliat nu înseamnă să fii slugă, că a fi într-o uniune sau alianță nu implică vasalitate sau asumarea statului de colonie și, mai ales, că pentru a fi iubit și/sau respectat trebuie să iubești și/sau să respecți! A venit vremea să construim #RomâniaDemnă.
Este motivul pentru care eu mă voi duce pe Duminică 16 Septembrie la ora 12, în fața Parlamentului în Parcul Izvor pentru #PentruRomânia și #PentruSuveranitate, pentru a spune #ResurseleRomâneștiRomâniei!
Sper să nu fiu singur.
Sper să fim #UnițiPentruRomânia!

#ÎntâiRomânia și #ResurseleRomâneștiRomâniei!
Merg in fața Parlamentului #PentruRomânia și #PentruSuveranitate! 
Voi striga #RomâniaDemnă!
Dvs. ce veți cere parlamentarilor noștri?
Să fim #UnițiPentruRomânia Duminică, 16 Septembrie 2018 la ora 12.00!”