ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Ministrul  Educației, Ecaterina Andronescu a declarat joi seară că va iniția un proiect prin care 55.000 de profesori vor  beneficia de pregătire profesională, informează  Mediafax.

Ministerul Educației va porni un proiect prin care 55.000 de profesori  vor fi primi instrucțiunile necesare asigurării unei mai bune discipline la clasă, dar și instrucțiuni legate de predarea  digitală.

„Avem deja un proiect în care 55.000 de profesori vor intra (...) într-un proces de formare profesională și sub aspect pedagogic și sub aspectul științific al disciplinei pe care o predau, dar și sub aspectul învățării, predării digitale, pentru că suntem în secolul XXI. Generația aceasta pe care o avem în școală este generația care s-a născut și a crescut cu tabletă. Ca urmare, nu avem cum să ne gândim că ei prin folosirea tabletei de la vârste foarte fragede, componenta vizuală a memoriei lor este mult mai dezvoltată în dauna celorlalte componente. Atunci când îl aduc la școală trebuie să îi cresc achizițiile pe ce el are deja acumulat din anii copilăriei. Ne-am propus să avem în fiecare sală de clasă o tablă inteligentă, pe catedră, un laptop, un computer. Cât de repede putem să scriem proiectul”, a declarat ministrul Ecaterina Andronescu, la România TV.

Ecaterina Andronescu susține că proiectul va fi susținut și de Guvern, deoarece MEN nu poate contribui singur la acest proiect:

„Premierul ne sprijină în această direcție, miniștrii care au tangență, pentruc că MEN nu poate face singur acest proiect: ministrul Finanțelor, ministrul Comunicațiilor, ministrul Fondurilor Europene.”