FREE GURU. Cine și de ce face campanie pentru grațierea lui Bivolaru?

De trei zile, în online circulă o scrisoare publică adresată lui Klaus Iohannis, prin care Gabriel Andreescu, membru fondator al APADOR-CH, cere grațierea lui Gregorian Bivolaru. Site-ul hotnews.ro publică această misivă, marcând-o cu un [P], de la publicitate (articole publicate contra cost).
Scrisoarea cu pricina are însă, din punct de vedere legal, fix valoarea reclamei la alifia care te scapă de hemoroizi. Art. 4. din legea 546/2002 prevede că „cererea de grațiere individuală, împreună cu actele anexate, se adresează Președintelui României și poate fi făcută de: a) persoana condamnată, apărătorul ori reprezentantul legal al acesteia; b) soțul persoanei condamnate, ascendenții, descendenții, frații, surorile ori copiii acestora, precum și de aceleași rude ale soțului persoanei condamnate."
Gabriel Andreescu nu se înscrie în niciuna din aceste categorii. Gestul său e doar un buzdugan trimis la înaintare, cu rol strict mediatic.
Condamnat la 6 ani de închisoare pentru relații sexuale cu un minor, Bivolaru a fugit din țară în 2004. Ca printr-un miracol, în februarie anul acestra, el a fost depistat și reținut de autorități în timp ce se afla într-un anticariat din nordul Parisului. Atunci el a declarat, susțin surse din poliție, că „sunt persoane publice care ar putea avea de suferit după extrădarea mea.”
La 22 iulie, după ce Curtea Supremă din Franța a decis extrădarea sa, Gregorian Bivolaru a fost adus în țară. O săptămână mai târziu, Gabriel Andreescu a cerut public grațierea liderului MISA. Fără a avea vreo calitate legală și doar în nume personal, pentru că APADOR-CH a anunțat, printr-un comunicat de presă că „se delimitează de scrisoarea publică adresată președintelui României, domnul Klaus Iohannis, prin care un membru fondator al APADOR-CH cere grațierea lui Gregorian Bivolaru”.
Demersul domnului Andreescu are mai multe scopuri. Primul ar fi acela de a-i transmite un mesaj de liniștire gurului ce se află acum într-un arest din România. Al doilea scop este acela de a epuiza în avans energiile și argumentele celor care s-ar putea opune, în spațiul mediatic, unui viitor demers, de această dată legal, pentru grațierea lui Bivolaru. Iar al treilea scop, cu șanse minime de reușită, este de a-i oferi Klaus Iohannis o eventuală acoperire, în cazul în care președintele ar avea de gând să acorde grațierea din oficiu, așa cum prevede art.3 din legea 546/2002.
„Sunt persoane publice care ar putea avea de suferit după extrădarea mea”, a amenințat Bivolaru. N-a glumit. El știe cel mai bine cum de s-a întâmplat arestarea lui la Paris, după 12 ani în care s-a aflat și în libertate, dar și pe lista „most wanted” a poliției române.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

CNA susține că Hitler nu a fost homosexual. CIA contrazice CNA, care devine suspect de filo-nazism în favoarea LGBT într-un nou act de cenzură: Podcastul viral al lui Damian Drăghici cu Lidia Fecioru, scos de pe Facebook și YouTube
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)