Familia NAN, căreia Barnevernet i-a luat copiii, a PIERDUT PROCESUL în Norvegia. Cum a motivat instanța decizia de a nu-i repune în drepturi pe părinții români

Familia NAN a primit astăzi decizia finală în procesul care a avut loc săptămâna trecută în Norvegia. Din păcate, familia de maramureșeni a PIERDUT PROCESUL. Instanța și-a motivat decizia astfel: părinții nu au vrut să recunoască faptul că și-au bătut copiii.
Pe 20 ianuarie a avut loc procesul în Norvegia. Din 27 octombrie, de când copiii familiei Nan au fost plasați într-o altă familie, părinții au adunat mai multe dovezi pentru a dovedi că și-au crescut în mod corespunzător cei doi copii.
La procesul împotriva Protecției copilului din Norvegia, familia Nan a fost susținută de reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe, dar și de o delegație de parlamentari români, membri ai Comisiei pentru românii din afara granițelor țării din cadrul Camerei Deputaților.
Familia Nan a cerut Barnevernet repunerea în drepturile părintești.
Ce se întâmplă acum, după decizia revoltătoare a instanței? Se pare că autoritățile din Șieu, localitatea de origine a celor doi părinți, împreună cu Ministerul Afacerilor Externe ar urma să solicite repatrierea celor doi copii și plasarea lor în familia unor rude de gradul 1 până la gradul 4.
La locuința bunicilor copiilor și a altor rude s-a făcut deja o anchetă socială, pentru că aceștia și-au exprimat dorința de a-i lua pe copii în plasament în cazul în care nu vor fi înapoiați părinților, anunța săptămâna trecută maramedia.ro.
Familia Nan - Mihaela (37 de ani) și Dumitru (44 de ani) - care a rămas fără copii pe 27 octombrie, înainte de a se declanșa cazul Bodnariu, a trecut sub tăcere cazul lor dramatic până de curând. Cei doi soți, creștini ortodocși originari din Maramureș, s-au mutat în Norvegia în urmă cu cinci ani.
Paralel cu cazul familiei Nan se lucrează și la soluționarea cazului Bodnariu,
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Sunt tatăl a 9 copii și dacă nu era bunicul meu astăzi ei nu existau - Mărturisirea lui Iulian Capsali, care s-a întors la pictură pentru o cauză nobilă: Licitație de Artă și Concert Tronos Junior la evenimentul dedicat mamelor și copiilor ART for LIFE

A murit omul de afaceri Cornel Jurcă, fondatorul companiei Blitz, impozant membru Rotary Club

Cazul care a cutremurat Polonia: Fată de 14 ani, găsită moartă în drumul ei spre școală. Suferise o hemoragie cerebrală masivă

Ministerul Sănătății a declarat epidemie de rujeolă la nivel național, după ce s-au înregistrat 2.000 de cazuri. Se pregătește vaccinarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 9 și 11 luni

Decese pe bandă rulantă la DGASPC Constanța: Două angajate, de 46 și 54 de ani, au murit subit în mai puțin de o lună

Compania Miss Universe, deținută de un transsexual thailandez, a intrat în faliment după doar un an
Recomandările noastre

Cacapitecul CTP îl atacă analfabet pe Eminescu, de mână cu un actor grăbit și pe urmele lui Pleșu, Patapievici și Cărtărescu. Constantin Barbu despre Falsurile lui Eugen Simion, Inchizitorul Ramolit, și Cazul HISTORY, Marcel Iureș, CTP (III)

Adio, NATO! – De ce a mai fost nevoie de Război?

Interviu cu Regele Mihai: „Naționalismul și patriotismul constituie ceva foarte adânc din punct de vedere moral. Tinerii să aplice învățăturile lui Hristos”. 6 ani de la moartea ultimului Rege al României (25 octombrie 1921 - 5 decembrie 2017)

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)