ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Fiul fostului ministru al Culturii, Răzvan Teodorescu, a fost găsit mort, luni, în casa de vacanță pe care o deținea în localitatea Corbeni din județul Argeș, iar polițiștii fac cercetări pentru a stabili cauza decesului, informează  Mediafax.

 Ion Vladimir Teodorescu, în vârstă de 43 de ani, originar din București, a fost găsit luni mort în locuința de vacanță pe care o deținea în Argeș.

Potrivit reprezentanților IPJ Argeș cei care l-au găsit pe au fost oamenii care se ocupau de îngrijirea locuinței.

Aceștia le-au declarat oamenilor legii că Ion Vladimir nu ieșise din casă toată ziua, așa că au intrat cu forța în locuință, unde l-au găsit fără suflare și au alertat poliția.

 Bărbatul ar fi vorbit duminică la telefon cu un prieten căruia i-a spus că are febră, dar că nu are în intenția să se ducă la spital.

Mai mult, acesta povestise apropiaților că a fost în Munții Buzăului unde l-ar fi mușcat un șarpe.

„Colegii mei se află la fața locului și fac cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care a survenit decesul", a declarat corespondentului Mediafax Andreea Însurățelu, purtător de cuvânt IPJ Argeș.