ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Eram societatea în care fiecare făcea - până mai adineauri - ce vroia cu corpul său. Eram liberi să dispunem după bunul plac și să ne asumăm consecințele. De aceea uciderea propriului copil în pântecele maicii sale, numit și chiuretaj (sună a manichiură, pedichiură, nu?) – a ajuns o chestiune de bon ton și o condiție sine-qua-non a civilizației. De aceea în mai multe țări s-a legalizat crima asistată (eutanasia) ca omul să poată muri cică demn, să nu fie nevoit să trăiască în suferințe și lipsuri de tot felul. Societatea care a dus la perfecționarea și înmulțirea armelor - ne putem omorî de mai multe ori în aceași zi și tot nu am termina gloanțele - acum brusc se arată îngrijorată. 

Subit această societatea este foarte îngrijorată că am putea muri. Viața a (re)devenit de mare preț. Și mai ales societatea este foarte îngrijorată de soarta bătrâniilor care, iată, acum au devenit ai noștri. Știți de cine vorbesc? Da, de ei, de acei știrbi despre care un ‘intelectual’ cu nume nepotrivit – pe care ar trebuii să îl cheme gimnazialul după nivelul său moral, nu cum se prezintă – spunea că are oroare. De aceia vorbesc, de cei care își vând votul pentru o litră de ulei și care ne țineau țara în urmă. Da mă taică, amărâțîi de care vă zic sunt aceia care votează cu cei ce le dau 100 lei în plus la pensie, și nu cu ăia care le iau din pensine. Suta de lei pe care noi dezinvolți o lăsăm ca bacșis după o masă copioasă cu prietenii în oras.

Nu mai este acum fiecare cu corpul lui dragilor? Acum văd că îi linșăm - momentan – doar in online dacă ies pe stradă. Dacă cineva îi vede într-un parc, a trimis poză la instanța supremă numită feisbuc și acolo sunt executați. Mii de mesaje calomnioase și injurioase curg. Se sună la poliție să primească amenzi și după avem conștiința că am făcut un mare lucru pentru societate și pentru ei, avem datoria lucrului bine făcut. Această luptă de clasă are același fundament ca cea pornită de comuniști pe care noi, neo-marxiștii lumii moderne o ducem mai departe și o facem lupta noastră. 

De unde atâta grijă domnilor pentru ei, pentru viața lor? De unde atâta preț pentru viață în general măi tineret? Din frică cumva? Ca nu cred că ne-am trezit. Și despre care viață vorbim? Desigur, numai de cea biologică.

De unde atâtea sentimente ‘înalte’ dragii mei tineri frumoși si liberi? Liberi!? Iertați ironia. Știți ce cred: noi ăștia de fapt suntem cu morcovul aproape de ieșire … Viața pe care am dus-o și care s-a bazat pe un construct social MORT dintru început, acum dispare. Noi care ne-am dat viața pe altarul imaginii, a ambalajului, al staniolului, al plasticului, a luminii fără viață, simțim că ne fuge pământul de sub picioare. Disperați si frustrați de alegerile făcute ne trebuie urgent un nou dușman, sau să înviem unul mai vechi. Noi acum ne urâm prin alegerile făcute de fapt pe noi înșine, dar nu avem curajul să o admitem și ne aruncăm ura tot asupra altora, asupra celor neputincioși, asupra bătrânilor. Păi cui să arăt acum mobila pentru care mi-am pierdut tinerețea, scumpa mașină pentru care care nu mi-am vizitat părinții cu lunile, casa cu gărduleț pentru care am tras la lucru, pentru care am divorțat și mi-am neglijat prieteniile autentice ca să urc în ierarhie. Ceasul scump, hainele de firmă, aragazul mai deștept ca mine și frigiderul reglat prin internet nu prea ne mai aduc nici o consolare.

Noi am luat țara și ne-am făcut-o cum am vrut. Să privim realitatea. Dacă mai tot căutăm alți vinovați cădem în penibil. Nu noi am îmbrățisat orice progres propus de sistem prin mass-media?

Când noi ăștia tineri stăteam în baruri, fumam, beam, ne drogam, pierdeam nopțile, ne distrugem sănătatea și sistemul imunitar, fiind purtători ai bolilor ce omoară iată chiar și proprii părinții, spuneam că facem ce vrem cu viața noastră, că e corpul nostru. Noi care am ucis milioane de copii nenăscuți, suntem foarte preocupați acum de fiecare viață în parte. Sunt lichidați bătrânii care merg în piață să vândă și să cumpere verdeață și nu o fac in megamagazine. Ei, bătrânii, de ce nu pot fi lăsati să moară cu demnitate dacă aleg să o facă meargând prin oraș? De ce trebuie să stea ca șobolanii ascunși de razele soarelui? Din solidaritate o să îmi spuneți?! Dar unde a fost solidaritatea asta până mai ieri? Oare ce ar fi fost dacă era invers? Dacă noi cei mai tineri eram mai predispuși să murim și să luăm boala de la cei bătrâni care erau doar purtători? Posibil că am fi pornit o petiție pentru distribuirea gratis - doar către tineri - a puștilor cu lunetă și folosirea lor.

Noi și numai noi știm câte rapoarte, câte sheet-uri de excel, linii de cod și funduri de șefi am lins în corporație (zeul suprem) ca să ne permite viața asta ‘civilizată’. Doar nu vii tu moșule să îmi zici ce să fac cu ea. Eu știu la câte am renunțat pentru mașina cu care merg - în general - singur la serviciu, dar aclamez lupta împotriva poluării. Eu știu cât mai am de tras la ratele pe care le mai am de plata la apartamentul spațios în care locuiesc singur sau cu ‘partenerul domestic’.  

În Decembrie 1989 nimeni nu a strgat pe străzi și în piețe: pâine, mașini, case, deși unele ne lipseau. Milioane de oameni au strigat „LIBERTATE”! Noi nici de libertatea exterioară nu ne mai arătam prea preocupați, ce să mai vorbim de cea interioară. Facem orice ne dictează stăpânirea, doar cu speranța că vom prinde ziua de mâine. Și animalele pretind mai mult de la viață decât o facem noi zilele astea. Libertate la noi ăștia care am mânca mâine și rahat dacă ne-o va zice Arafat?!

Cred că frica noastră este mult mai mare decât frica de moarte, desi toate fricile își au rădăcina în frica de moarte.
 
Ne este frică că moare lumea în care ne simțeam stăpâni, în care eram biruitori. Lumea care ne așternea totul la picioare și pentru care nu trebuia să facem mare lucru. Doar să călcăm pe sufletele noastre, pe propria demnitate, pe orice venea din trecut. Să uităm de noi și de cei care ne-au crescut, de valorile veșnice ale neamului nostru. Să uităm de Dumnezeu. Iar când părinții ne ziceau ‘nu e bine mumă’, le zâmbeam superior și le întindeam câteva sute de lei și o pită ca să le închidem gura. Credeam că spirala aceasta a nebuniei consumului este fără sfârșit și că vom descoperii tinerețea fără bătrânețe și viața fără de moarte. Consumând, nu fiind. Având, nu devenind. Dar cine a avut urechi să audă? Aceași care nu avem urechi nici azi și căutăm doar soluții pompieristice la problemele profunde ale societății, dorind în continuare să tratăm doar efectul nu și cauza provocărilor ce ne stau în față. Și de aceea ni va înfunda în continuare. Și s-ar putea – să nu fie! – ca ceea ce trăim astăzi să fie doar aperitivul.

Care viață contează acum pentru noi? Desigur, cea biologică. Dacă ar conta și altceva în afară de viața biologică nu ne-am panica, nu ne-am isteriza, nu am țipa, nu am arunca cu pietre în unii și în alții. Dacă ar conta demnitatea, libertatea, am ști că acestea nu ni le poate lua nimeni și am fi dispuși să și murim pentru ele. Se arată însă ca nu ne prea interesează aceste aspecte, fiindcă niciodată nu le-am prețuit. Ci le-am confundat și amestecat.

Noi aceștia, care zburam dintr-un colț în altul al lumii și facem city-breakuri, acum trimitem poze cu tot felul de prognoze cum s-a schimbat în bine aerul, că 80% din zboruri nu mai au loc. Noi care goneam pe autostradă cu 160km/oră spre următoare stațiune, acum prezentăm statistici despre beneficile lumii fără mașini. Noi ăștia care suntem plini de ură și venin și a căror experiență se reduce la luptele date pe fronturile neflixului, supermarketului și a badge-ului purtat cu mândria unei decorațîi de război, le vorbim lor de responsabilitate. Lor! De responsabilitate!? Noi îi înjurăm și privim de sus pe cei care au trecut printr-un război mondial, cutremure, inundații, foamete, asupriri și comunism. Ei care au stat cu arma în mână în frig, ploi, arșiță, nemâncați, nedormiți și asta ca să ne nască pe noi și să ne ofere o țară. Nu una ca afară, ci una ca a noastră. Lor! Ei au exersat răbdarea, nu s-au plâns de armele cu care au luptat, de sapa cu care și-au pregătit grădina, au iertat, au iubit, au născut pruncii, au avut credință, învâțând de la generațiile trecute. 

Ne agățăm cu dintii de tot ce a fost, în speranța că va mai fi la fel. Nu va mai fi la fel. Ba da, ba da. În lumea nouă ce își va deschide colții - după această criză profund spirituală, economică, sanitară dacă vreți – și care ne va propune aceleași soluții ca până mai înainte, societate ce ne va oferi tot moartea, egoiștii, utopicii, vor fi tot ei ultimii în lanțul trofic. Doar că va fi tot mai subțire culoarul, tot mai îngustă calea spre ‘succes’. Și va trebuii să ne luăm gâturile între noi. Unde până acum am avut loc 100, vom mai fi 10, unde am fost 10, vom mai fi 2. Așa că să ne pregătim de asaltul final. Să ne justificăm și să ne încărcăm zilnic cu ură, să ne antrenăm agresivitatea, iar egosimul să devină singura rațiune. 

Sau poate nu vom mai face nimic din toate acestea. Poate vom întrezări cauza tuturor relelor. Poate vom reuși să stăm o zi și o noapte conectați doar la real, fără televizor și telefon. Fără telefon, fără televizor, doar cu noi înșine.  Haide să aflăm cine suntem, cu ce frici avem de luptat și doar de aici vom putea treptat, greu, să începem lupta cea bună, vom începe să ne eliberăm de frică. Este singura luptă demnă de dus. Să scăpăm de frică.  Să alegem să trăim liberi și să murim o singură dată și să nu murim încet, încet, de frică, în fiecare zi. 

Noi credem că istoria a început cu noi și nu ne interesează nimic din ce a fost și cum a fost și cum am dăinuit prin istorie. Dacă ignorăm ziua de ieri cu învățămintele aduse, nu ne dăm seama că această atitudine asupra vieții ne va discredita chiar ea mâine. Că cei care vor veni mâine vor crede că ei sunt buricul pământului și vor distruge tot ce noi am clădit bun și rău fiindcă istoria a început, cum altfel: cu ei. Cum din niște desculți, ce mergeau la biserică, cu 4 clase au ieșit așa ‘deștepți’ ca noi? Din noi ce va ieși?

În momente de cumpănă toate neamurile aveau decența să meargă la cei înțelepți, la bătrânii comunității, să ceară sfat și cuvânt de folos. Haideți să ne oprim din îngâmfarea nebună și să ne căutăm bătrânii, înțelepții, adevărații povățuitori ai neamului și să îi ascultăm.  

Benjamin Franklin a spus:„Aceia care vor renunța la libertăți esențiale pentru a cumpăra puțină siguranță temporară nu merită nici siguranță și nici libertate.”

Mihai Eminescu a spus: „Nu credeam să învăț a muri vreodată.” 

Dumnezeu a spus: „Acolo s-au temut de frică, unde nu era frică.”