Gest frumos în Săptămâna Luminată. Iulian Capsali l-a vizitat în închisoare pe Adrian Severin

Adrian Severin a susținut, în Săptămâna Patimilor, și o conferință la Penitenciarul Rahova cu tema „Spaima morții și speranța învierii în spiritualitatea românească”.
„„Gol am fost și M-ați îmbrăcat; bolnav am fost și M-ați cercetat; în temniță am fost și ați venit la Mine."
Potrivit acestei porunci a Domnului, astăzi, în Săptămâna Luminată, l-am vizitat în închisoarea de maximă siguranță (sic!) Rahova, pe fostul ministru de externe, președinte al OSCE, raportor ONU și europarlamentar european Adrian Severin.
Eu spun și cred că este o victimă a unei vendete a Sistemului. Cunoașteți teoria mea - care părea bizară acum câțiva ani când am formulat-o -, dar care acum este extrem de limpede și este devoalată chiar de oameni din Sistem: instituțiile de forță care au acaparat Statul, sunt angajate de corporatocrație ca să distrugă orice partid național. PNȚ-ul a fost deja pus pe butuci, urmează PNL-ul care devine pe zi ce trece un partid irelevant. Cu PSD-ul merg lucrurile mai greu pentru că este extrem de puternic în teritoriu și mai maleabil. De asemenea, pe lista de priorități a Noii Ordini Mondiale stau Biserica Ortodoxă majoritară și economia cu capital autohton. De istorie și cultură se ocupă Boia și asociații de la GDS. Presa are rolul pe care îl avea înainte inclusiv soția lui Brucan, aceea de Acuzator Public în procesele staliniste. Și l-a făcut foarte bine, manipularea din ultimii ani, zi de zi, a reușit sa creeze tefelistul corporatist.
În fine, deși a fost operat acum câțiva ani de cancer și i-au fost îndepărtați câțiva lobi din ficat (un motiv în plus ca DNA-ul să-i ceară mărirea pedepsei după ce a fost condamnat inițial la trei ani și trei luni), l-am găsit pe dl. ministru într-o stare de spirit bună. Asta deși este considerat un deținut periculos, discuția noastră având loc printr-un perete de sticlă și la telefon.
Este scandalos ce se întâmplă cu acest om, căruia nu i-a fost permisă nici măcar o singură proba în apărare... Dacă nu s-a plâns de nimic, deplângea în schimb ce se întâmplă în penitenciarele din România, transformate în lagăre: sunt închiși oameni care au grave probleme psihice (în mod normal ar trebui să stea în spitale de psihiatrie), bolnavi în stadii avansate care nu au acces la sistemul de sănătate, inclusiv cu metastaze, pușcării în care stau și doi oameni într-un pat, într-o promiscuitate fioroasă. Nu în ultimul rând, există și deținuți ai Sistemului.
Asistăm de câțiva ani la un reviriment al modului bolșevic în care se face justiție, conceput și potențat de Traian Băsescu, această slugă nefericită care acum este hăituită de propriul aparat pe care l-a pus la punct cu concursul factorului extern, ce a făcut din România - o țară importantă a Europei -, un hinterland marginal al lumii civilizate.
Revenind, cred că dl. Adrian Severin are de dus o cruce, există un sens al acestei nefericiri. După ce a ținut conferințe la marile universități ale lumii și la tribuna unor instituții importante, în Săptămâna Patimilor a ținut o conferință la Penitenciarul Rahova cu tema „Spaima morții și speranța învierii în spiritualitatea românească”. Îmi spunea cu umor că o va trece în CV.
Dar să-l lăsăm pe dl. ministru să spună singur care i-au fost intențiile:
„Una dintre ideile principale ale acestei conferințe a fost aceea că Învierea și, deci, viața veșnică, este posibilă numai prin cruce, adică prin suferință; cu condiția ca suferința să aibă un sens, adică să fie expresia dăruirii, a iubirii jertfelnice pentru ceilalți. Viața veșnică este însăși iubirea care „pe toate le rabdă, pe toate le crede, pe toate le nădăjduiește” și care face diferența între fericirea trecătoare de a primi și cea eternă de a (te) dărui.
Îndrept acest sentiment de iubire către prietenii și neprietenii mei, către toți cei care serbează și nu serbează Paștele creștin, cu urarea de a găsi în speranța Învierii puterea de a fi fericiți dăruind la rândul lor iubire.
Hristos a Înviat!"
Îndemnul meu este ca să nu-i uitați în rugăciunile voastre pe cei care sunt în temnițe și în spitale. Doamne, dă prisos de har peste neputințele păcătoșilor robilor tăi!”, a scris Iulian Capsali pe contul său de Facebook.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

CNA susține că Hitler nu a fost homosexual. CIA contrazice CNA, care devine suspect de filo-nazism în favoarea LGBT într-un nou act de cenzură: Podcastul viral al lui Damian Drăghici cu Lidia Fecioru, scos de pe Facebook și YouTube
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Social
Persoane: Adrian Severin Iulian Capsali
Locații: București
Subiecte: Sfinții închisorilor
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)