Guvernul a adoptat modificarea OUG 114, care aduce prorogarea pensiilor speciale pentru primari, înghețarea punctului de amendă, eliminarea taxei pe active bancare, desființarea FDI și anularea taxei de 2% aplicate companiilor din energie

Guvernul a adoptat, luni, o ordonanță de urgență pentru modificarea OUG 114/2018, în contextul în care proiectul pe care și-a asumat răspunderea a fost atacat la CCR. Ordonanța nu include, însă, prevederea referitoare la interzicerea cumulului pensiei cu veniturile de la stat, aceasta fiind atacată la CCR.
„Guvernul a fost nevoit în prima ședință de guvern să adopte o OUG care să permită intrarea în vigoare a acestor prevederi pentru care și-a angajat răspunderea în față Parlamentului. Vorbind despre cumulul salariului cu pensia care a fost atacat de PSD la CCR și care, din respect pentru instanța de contencios constituțional, în acest moment Guvenrul nu a adoptat o măsură cu privire la această prevedere tocmai pentru a aștepta punctul de vedere al CCR. În rest, sunt chestiuni necesare care trebuiau adoptate mai ales după intrarea în vigoare a legii bugetului de stat”, a anunțat la finalul ședinței de Guvern, Ionel Dancă, șeful Cancelariei premierului.
Printre prevederile adoptate luni se numără prorogarea termenului de intrate în vigoare a pensiilor speciale pentru primari.
„Va trebui să rezolvăm o problemă care este creată de atacul la CCR al PSD împotriva Legii de corectare a ordonanței 114. Suntem pregătiți. După cum știți, o serie de măsuri de reformă, o serie de măsuri pe care le considerăm necesare, cum ar fi înghețarea salariilor demnitarilor, prorogarea termenului de intrare în vigoare a pensiilor speciale pentru primari, adică amânarea cu un an de zile. (...) De asemenea, încetarea detașărilor în instituțiilor publice din afara instituțiilor publice sau plafonarea punctului de amendă care este legat de salariul minim și alte măsuri nu pot intra în vigoare din cauză că PSD a atacat la CCR legea de corectare a OUG 114. (...) Ca atare este vitală adoptarea acestor prevederi sub formă de ordonanță de urgență”, a spus Ludovic Orban, la începutul ședinței de Guvern.
De asemenea, o altă prevedere o reprezintă înghețarea punctului de amendă și eliminarea taxei pe active bancare.
„Punctul de amendă a fost înghețat la nivelul de 145 de lei, deci a fost eliminată corelarea cu nivelul salariului minim(...). De asemenea, taxa pe active bancare a fost eliminată”, a mai precizat Ionel Dancă, la finalul ședinței de Guvern.
Șeful Cancelariei primului-ministru a mai precizat că, în cazul persoanelor amendate în ultima săptămână, se va aplica legislația aflată în vigoare la momentul respectiv.
Acesta a mai adăugat că Fondul de Dezvoltare și Investiții a fost desființat, acesta constituind o modalitate de „sifonare” a banilor publici.
„Vorbim despre schemele de sifonare din bani publici pe proiecte fantasmagorice prin Fondul de Dezvoltare și Investiții, prevederi care au fost incluse în proiectul de lege pentru care Guvernul și-a angajat răspunderea și care au fost acum adoptate prin această Ordonanță de Urgență, astfel încât acum, Fondul de Dezvoltare și Investiții se desființează la data încetării derulării contratelor afalte în desfășurare și pentru care sumele acordate se diminuează la valoarea sumelor primite până la momentul intrării în vigoare a acestei ordonanțe de urgență, pentru lucrările efectuate", a mai comunicat Dancă.
Potrivit șefului Cancelariei, ordonanța de urgență va cuprinde și anularea taxei de 2% aplicate companiilor din energie.
Pe 23 decembrie, Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament pe un proiect de lege care modifică prevederi din OUG 114, însă PSD a contestat actul normativ la CCR. Judecătorii Curții au stabilit termen pentru transmiterea punctelor de vedere până în 20 ianuarie, urmând ca în 29 ianuarie să aibă loc dezbaterea.
Susține ActiveNews

Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
la lupta pentru Adevăr!
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pe același subiect

Infarct pe bandă rulantă în Poliție: Doi ofițeri, de 51 și 46 de ani au murit subit

”Nu am văzut niciodată așa ceva”. Furtună și fulgere nemaivăzute la Craiova - FOTO

A murit subit românul care a câștigat 3,8 milioane de euro la Loto. ”Cu o zi înainte spunea că îl doare în piept. Era și vaccinat”

Un român stabilit în Canada a ajuns faimos, după ce Elon Musk i-a distribuit filmarea de la un miting anti-LGBT din Ottawa. Videoclipul a strâns peste 115 milioane de vizualizări

Șoc în lumea medicală! Un tânăr medic din Timișoara a murit subit

Actrița Adina Cristescu, „Buna Poveștilor” de la Abracadabra, s-a stins subit din viață, la 56 de ani
Recomandările noastre

Tandemul Poturaev - Bănescu și Hristosul de Plastic

Tucker Carlson: "Sistemul se prăbușește sub ochii noștri!"

Dracul Globalist încearcă să domolească Focul pentru ca Broscuța să ațipească la loc în Ceaun

Muzicieni și credincioși pentru Mănăstirea Turnu: Concert Caritabil TRONOS, TRONOS JUNIOR și RIBALE WEHBE pentru reconstrucția Mănăstirii Turnu, aproape distrusă după un incendiu devastator. Veniți Sâmbătă, 23 Septembrie, la Ploiești! - VIDEO
Persoane: Ionel Dancă Ludovic Orban
Locații: București
Subiecte: Ordonanțe de urgență OUG 114/2018
Organizații: Curtea Constituțională a României (CCR) Fondul de Dezvoltare și Investiții Guvernul României
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)