Halloween, întunericul dintre două lumi sau cum să avem grijă de copiii noştri

Moartea şi viaţa sunt lucruri esenţiale şi, de aceea, simple. Omul le-a complicat atunci cînd, orbecăind, a ales mai uşor întunericul decât lumina.
Copiii sunt cele mai vulnerabile făpturi, iar părinţii sunt aceia despre care se presupune că îi ocrotesc atât timp cât sunt vulnerabili, adică toată copilăria lor.
Legătura dintre viaţă şi moarte sunt copiii. Fără ei, raportul dintre cele două ar fi atât de răsturnat încât de departe, moartea ar ieşi învingătoare.
Această victorie a morţii, greu de acceptat până şi în planul imaginaţiei, se realizează atunci când copiii trăiesc cultura ei. În România, părinţii şi şcoala îşi dau mâna an de an în realizarea acestui act de autodistrugere, atunci când copiii celebrează Halloween. Nu contează pentru nimeni că Halloween este sărbătoarea morţii, fiind una dintre cele 3 sărbători anuale importante ale cultului satanist.
Ascultaţi povestea, înainte de a califica aceste afirmaţii, drept exagerare:
Samhain era numele zeului celt al morţii, căruia între 31 octombrie şi 2 noiembrie i se închinau practici pline de simbolurile pe care le întâlnim azi în Halloween. Era un timp în care sufletele morţilor bântuiau lumea celor vii, pentru că hotarul dintre cele două lumi se subţia foarte mult, permiţând trecerea dintr-o parte în alta.
Simbolurile folosite ajutau la realizarea ritualului, la fel cum astazi, aceleaşi simboluri şi imagini folosite de copii în celebrarea Halloween, pătrund în mental, sfâşiindu-l cu lama încărcăturii lor imaginative. Explicaţia consecinţelor în fiinţa care operează cu simboluri, o gasim exemplar sintetizată de Mircea Eliade: „psihologia profunzimilor ne-a învăţat să acordăm mai multă importanţă prezenţei active a unui simbol decât experienţei conştiente care îl manipulează şi-l valorizează”. Cu alte cuvinte, ceea ce produce consecinţe în mintea copilului este simbolul morţii şi nu gândul conştient că el doar se joacă.
Cititi mai departe pe vranceamedia.ro
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

CNA susține că Hitler nu a fost homosexual. CIA contrazice CNA, care devine suspect de filo-nazism în favoarea LGBT într-un nou act de cenzură: Podcastul viral al lui Damian Drăghici cu Lidia Fecioru, scos de pe Facebook și YouTube
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)