Recent retrasa Strategie pentru Educație Parentală a Ministerului Educației Naționale urmărea să creeze un Barnevernet românesc, scrie jurnalistul Horațiu Pepine pe siteul DW.

„Cu vreo doi ani în urmă, producea o mare emoție cazul unui cuplu de români emigrați în Norvegia, căruia autoritatea locală dedicată (Barnevernet) i-a interzis să-și mai crească copiii, argumentând că nu ar avea ”competențele parentale” necesare. Limbajul este esențial, căci el conține un mod de gândire și, totodată, include in nuce un mod de operare. Or, strategia educațională de mai sus își propune ca obiectiv central să ”reducă deficitul de competențe parentale semnalat la nivelul societății românești” (Art. 47). Adoptarea unei asemenea strategii ar atrage automat după sine și apariția unui organism menit să vegheze asupra rezultatelor obținute și mai ales asupra conduitei ”parentale” prin raportare la noul sistem normativ.

Cu alte cuvinte, într-o țară ca România, care s-a arătat atât de indignată de abuzul instituției norvegiene, ar urma să apară un Barnevernet local. E adevărat că strategia nu enunță explicit înființarea unei asemenea instituții, dar ea derivă cu necesitate dintr-o logică administrativă inconturnabilă. De altfel la Art 51.4. este semnalată ”lipsa instrumentelor de monitorizare și evaluare a procesului de educație parentală”, iar la 51.7.” insuficiența unor mecanisme sociale și educative de responsabilizare a părinților privind educația, protecția și sănătatea copilului.” Așa cum libera concurență e păzită de Consiliul Concurenței, așa cum etica emisiunilor de radio și televiziune e păzită de CNA sau non-discriminarea de CNCD, respectarea normelor parentale ar avea nevoie de un organism dedicat, un Barnevernet românesc”, afirmă ziaristul.

Pepine mai susține că proiectul urmărea înlocuirea „ambianței creștine din familiile românești”, deși nu există un consens științific asupra faptului că „băieții și fetele să fie crescuți indistinct”.

„Revenind la tema noastră, strategia vizează înlocuirea ambianței creștine din familiile românești (exact aceea pe care o incriminau și denunțătorii Barnevernet) cu una nouă în care băieții și fetele cresc indistinct fără să aibă o ”identitate de gen”, adică una în care rolurile sunt perfect interșanjabile. La Art. 59.1. se arată:  ”Mai mult decât atât, stilurile parentale trebuie revizuite din perspectiva relaționării cu copiii și înlăturării stereotipiilor de gen, care influențează traseele de viață diferite ale fetelor și băieților, în acord cu legislația națională anti-discriminare și cu standardele Națiunilor Unite și ale Comisiei Europene în acest domeniu.”

Lăsând deoparte mica fraudă (căci ”standardele” invocate nu există în documentele Comisiei Europene, formulări asemănătoare putând fi găsite cel mult în diferite proiecte de raport ale Parlamentului European sau în documente ale Consiliului Europei), nu este deloc statornicit prin cunoașterea științifică sau vreun alt tip de inițiere că ar fi bine ca băieții și fetele să fie crescuți indistinct, cu o conștiință de sine neclară și mereu modelabilă. Ba, dimpotrivă, în societățile occidentale, acolo unde s-au desfășurat ample campanii de promovare a așa numitei ”teorii a genului”, reacțiile societății sunt tot mai potrivnice, după cum se poate constata în Franța. După experiențele nefericite ale administrației Hollande, președintele Macron a devenit tot mai prudent cu aceste subiecte care au bruscat bunul simț comun într-o măsură fără precedent”, notează el.

Editorialistul concluzionează că subiectul „educației parentale” devine politic și „provoacă resentimente nu față de guvernul în exercițiu, ci, din păcate, față de politicile occidentale invocate ca sursă”.