INTERVIU: Adina Portaru, avocat ADF International: Jurisprudența Uniunii Europene și a CEDO susține clar că statele membre au libertatea să permită accesul la căsătorie doar cuplurilor de sex opus

Adina Portaru este avocat al ADF (Alliance Defending Freedom) International (sediul Bruxelles), una dintre cele mai importante organizații care apără libertatea religioasă în lume. ADF International are statut consultativ la Organizația Națiunilor Unite, acreditare la Parlamentul European, la Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene și la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa. ADF International a intervenit și a consiliat în mai mult de 50 de cazuri în fața Curții Europene a Drepturilor Omului.
ADF International a oferit un punct de vedere Curții Constituționale din România atunci când a luat în discuție inițiativa Coaliției pentru Familie, pentru modificarea Constituției. Acest punct de vedere este disponibil aici.
Iată interviul pe care doamna Adina Portaru a avut amabilitatea să îl ofere cititorilor ActiveNews.
Reporter: ADF International dorește să protejeze căsătoria și familia. Dar ce este căsătoria, cum putem să o definim?
Simplu: uniunea dintre un bărbat și o femeie, soț și soție, tată și mamă. Aceasta este singura definiție obiectivă a căsătoriei care dă naștere la viață, care pune interesul copilului mai presus de dorințele adulților și care protejează dreptul fiecărui copil de a cunoaște și de a fi crescut de tatăl și de mama sa.
Ce părere aveți despre inițiativa Coaliției pentru Familie?
Este un demers civic legal, constituțional și constituie semnul unei democrații sănătoase. ADF International susține Coaliția pentru Familie. Am trimis o intervenție Curții Constituționale, recomandând acesteia să avizeze pozitiv inițiativa cetățenească pentru revizuirea Constituției.
Spuneți-ne mai multe despre partea legală. În media s-a argumentat că demersul Coaliției ar încălca drepturile omului și obligațiile impuse de UE.
Dimpotrivă, inițiativa Coaliției este în deplină concordanță cu drepturile omului și cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene și a Curții Europene a Drepturilor Omului. Acestea susțin clar că statele membre ale Uniunii Europene au libertatea să permită accesul la căsătorie doar cuplurilor de sex opus. Acest fapt nu constituie nici discriminare, nici limitare a dreptului la viață privată. Uitați-vă la cazurile Schalk și Kopf c. Austria, Gas și Dubois c. Franța, Chapin și Charpentier c. Franța, Maruko și Römer și veti vedea clar această poziție.
Dar în media s-a vorbit și de două cazuri recente la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, contra Italiei și a Greciei...
Da...este vorba de Oliari c. Italia și Vallianatos c. Grecia, unde Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că Italia și Grecia au acționat discriminatoriu față de cuplurile formate din persoane de același sex. Dar aceste hotărâri nu se aplică României, deoarece ele au vizat situația parteneriatului civil și nu a căsătoriei. De exemplu, Grecia reglementase parteneriatul civil doar pentru persoanele heterosexuale și nu pentru cele homosexuale. Este clar că situația de fapt este diferită față de aceea din România, care nu a reglementat parteneriatul civil nici între persoanele de același sex, nici între persoanele de sex opus.
În plus, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului evidențiază că raționamentul referitor la parteneriatul civil nu se aplică, mutatis mutandis, căsătoriei.
S-a afirmat și că inițiativa Coaliției ar încălca principiul egalității în fața legii…
Vorbim de egalitate în fața legii doar în cazul apartenenței la o categorie de cetățeni căreia i se aplică o anumită lege. Dacă un număr de persoane sunt în afara acelei categorii, nu putem vorbi, în cazul lor, despre egalitatea în fața legii cu cei care aparțin grupului căruia i se adresează legea.
Din această perspectivă, persoanele homosexuale nu pot face apel la conceptul de egalitate în fața legii, deoarece legislația din România privind căsătoria nu li se adresează, adică nu le conferă dreptul de a se căsători.
Nu în ultimul rând, ce recomandați României?
România se află într-un moment istoric al dezvoltării conștiinței de sine, în care trebuie sa decidă valorile morale care vor afecta generațiile viitoare.
După căderea comunismului România nu a avut ocazia să își formeze o societate civilă care să afirme valori reprezentative pentru români. Coaliția pentru Familie, Asociația Părinți pentru Ora de Religie și alte demersuri similare sunt un semn de normalitate în procesul dezvoltării către o societate cu adevărat democratică.
România are nevoie de o dezbatere publică profundă, exprimată prin referendum. Referendumul este expresia cea mai concretă a unei societăți democratice.
Noi, ADF International, atragem tot timpul atenția că redefinirea sensului tradițional al căsătoriei ca uniune dintre un bărbat și o femeie neagă dreptul copiilor de a avea o mamă și un tată.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

CNA susține că Hitler nu a fost homosexual. CIA contrazice CNA, care devine suspect de filo-nazism în favoarea LGBT într-un nou act de cenzură: Podcastul viral al lui Damian Drăghici cu Lidia Fecioru, scos de pe Facebook și YouTube
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Social
Persoane: Adina Portaru
Locații: București
Subiecte: Familia naturală Legalizarea căsătoriilor homosexuale Legalizarea Parteneriatului civil Revizuirea Constituției pentru protejarea familiei
Organizații: ADF International APOR Coaliţia pentru Familie şi Constituţie Curtea Constituțională a României (CCR) ONU
Tip conținut: Interviu
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)