Ilie Carabulea, condamnat la 6 ani și 6 luni închisoare în dosarul ASF. Dan Radu Rușanu a fost achitat

Omul de afaceri Ilie Carabulea a fost condamnat la șase ani și jumătate de închisoare în dosarul ASF. În schimb, Dan Radu Rușanu, fostul președinte al Autorității de Supraveghere Financiară, a fost achitat.
Laura Chițoiu, soția fostului ministru de Finanțe Daniel Chițoiu, a fost condamnată la un an de închisoare cu suspendare. Decizia nu este definitivă.
În acest dosar, trimis în judecată în aprilie anul trecut, sunt implicate mai multe persoane din conducerea companiei de asigurări Carpatica și din conducerea ASF.
Ilie Carabulea, care deține indirect și controlează Carpatica Asig din Sibiu, și Marian Mîrzac, fostul director general al firmei, au fost judecați pentru fapte de corupție. În perioada mai - decembrie 2013, au reușit să tergiverseze și să influențeze rezultatele unor controale dispuse de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) la societatea de asigurări, spuneau procurorii.
Procurorii au arătat, în rechizitoriul trimis instanței, că în anul 2012, SC Carpatica Asig SA, companie specializată în emiterea de polițe de asigurări, în ponderea cărora, cel mai mare procent îl aveau asigurările tip RCA, avea o situație financiară precară și necesita o infuzie de capital de circa 11 milioane de euro.
Începând din mai 2013, Carabulea, Mustățea și Mîrzac "au constituit un grup infracțional organizat, în scopul săvârșirii unor infracțiuni prin care se urmărea protejarea intereselor financiare ale SC Carpatica Asig SA", potrivit procurorilor.
"Carabulea Ilie (persoana care deține indirect și controlează societatea de asigurări) l-a promovat, susținut și cointeresat financiar, în mod constant, pe fostul director Mîrzac Marian (care a ocupat această funcție la SC Carpatica Asig SA în perioada 16.05.2012 - 23.04.2013), pentru a fi ales în conducerea ASF. Din poziția de membru neexecutiv în cadrul conducerii ASF, ocupată cu începere din data de 24 aprilie 2013, Mîrzac Marian a făcut demersuri pentru a asigura protecția SC Carpatica Asig SA și pentru a evita suspendarea autorizației de funcționare de pe piața asigurărilor din România, până la remedierea deficiențelor", au scris procurorii în actul de sesizare a instanței.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

CNA susține că Hitler nu a fost homosexual. CIA contrazice CNA, care devine suspect de filo-nazism în favoarea LGBT într-un nou act de cenzură: Podcastul viral al lui Damian Drăghici cu Lidia Fecioru, scos de pe Facebook și YouTube
Recomandările noastre
Secțiuni: Social
Persoane: Ilie Carabulea
Locații: București
Organizații: Curtea de Apel Bucuresti
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)