Imaginea litoralului românesc. ANPC: Mâncare expirată, mizerie și lenjerie murdară în hoteluri, cluburi și terase

Amenzi de peste 100.000 de lei pe litoral aplicate de inspectorii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, în urma controalelor desfășurate în perioada 12 – 13 august.
Cele șase hotelurile în care comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au găsit nereguli sunt din stațiunile Neptun și Olimp, anunță News.ro.
Potrivit unui comunicat al ANPC, în patru unități de cazare era lenjerie de pat murdară, precum și gresie stricată în baie sau mobilier rupt, în timp ce în cazul celorlalte trei, ofițerii au observat că turiștii nu primeau informații despre serviciile cu și fără plată care li se ofereau.
Comisarii au dat amenzi și în cazul a cinci cluburi din stațiunea Mamaia, pentru depozitarea necorespunzătoare a produselor și pentru că în meniuri nu apăreau informații despre cantitatea netă sau cu privire la ingredientele cu potențial alergen, se arată în comunicatul ANPC.
Tot în stațiunea Mamaia au fost sancționate și cinci terase, unde s-au găsit produse expirate, alimente depozitate necorespunzător sau neetichetate, precum și meniuri din care lipseau informații despre cantitate sau ingrediente. Două dintre aceste terase nu mai au voie să servească mâncare până la remedierea problemelor.
În urma controalelor desfășurate în perioada 12 – 13 august, ofițerii ANPC au aplicat amenzi în valoare totală de 102.500 lei.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Dr. Răzvan Constantinescu, la Realitatea Plus: Abia de acum vom vedea efectele catastrofale ale vaccinului anticovid - VIDEO

”Conspiraționiștii” au avut din nou dreptate: Guvernul SUA a confirmat că americanii au fost ”otrăviți” cu dioxid de sulf în scopul geoingineriei climatice

Doi medici rezidenți de la un spital din Iași, de 28 și 31 de ani, au murit subit la două săptămâni distanță

Ziarista Anca Andrei Vintilă, despre cazul morții lui Rareș Ion: Cei din MAI sunt ocupați să vâneze postări electorale pe Facebook, să dea amenzi, să intre cu mascații peste influenceri

Doliu în lumea afacerilor: ”Regele băuturilor spirtoase” din România a murit subit la 59 de ani

Valul de decese din sistemul medical nu se oprește: Chirurgul Gabriel Băzăvan a murit subit în Vinerea Mare, amplificând durerea și neliniștea din lumea medicală
Recomandările noastre

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO

Casa Albă face dreptate ActiveNews și tuturor ”conspiraționiștilor”: pulverizează OMS, originea așa-zisului virus COVID, măștile, distanțarea socială, tratamentele impuse cu forța, carantina criminală și CENZURA MONDIALĂ, pe PAGINĂ OFICIALĂ WHITEHOUSE.GOV

O Interpelare și o Declarație politică pentru ActiveNews și Adevărul despre Trădarea MAE de pe Bâstroe în Senatul României

CNA nu a văzut INCITAREA LA CRIMĂ a candidatului PNL-UDMR-PSD Crin Antonescu de pe toate ecranele patriei iar BEC cenzurează un clip contra introducerii homosexualismului la grădiniță. ȚARA LUI FUNDU'N SUS. CÂT ÎI MAI LĂSĂM?
Secțiuni: Social
Locații: Constanţa
Subiecte: Alimentație sănătoasă vacanta litoral
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)