Pantofi europeni produși de lucrători europeni, dar cu salarii chinezești și condiții de muncă de lumea a treia. Organizația «Change Your Shoes», formată din 15 ong-uri europene și 3 asiatice, a dat publicității un raport despre condițiile de muncă ale lucrătorilor din industria de încălțăminte, informează Gazeta Românească.
 
Sunt zeci de mii de lucrători est-europeni care primesc plăți de 150 de euro lunar și produc pentru mari firme de încălțăminte. Produsul este etichetat drept «Made in Europe». Sinonimul calității și protecției muncii din partea producătorului.

Multe dintre aceste fabrici își delocalizează producția în Europa de Est. Și, potrivit Change Your Shoes (o coaliție formată din 15 ONG-uri europene și 3 asiatice), în fabricile din România, Albania, Bosnia-Herțegovina, Macedonia, Polonia și Slovacia care lucrează pentru cunoscute mărci europene de încălțăminte, există salarii mizerabile, programe de muncă deosebit de solicitante, condiții insalubre.

Zeci de mii de lucrători care produc încălțăminte frumoasă și de calitate pentru firma italiană Geox, elvețiană Bata, spaniolă Zara și alte mărci (Lowa, Deichmann, Ara, Leder & Schuh Ag, CCC Shoes & Bags, Ecco, Rieker, Gabor). 

Mărcile italiene trimit materialul de asamblat în țările sărace, cu venituri scăzute, iar încălțămintea produsă este reexpediată în Italia unde este ambalată și etichetată drept Made in Italy. „În țările europene cu cele mai mici venituri, industria îmbrăcămintei și încălțămintei se bucură de cea mai proastă faimă în privința salariilor și condițiilor de muncă”, spun autorii raportului.

Muncitorii români, albanezi și macedoneni, de exemplu, primesc un salariu minim între 140 și 156 de euro lunar. Mai puțin decât colegii din Dongguan, China, se spune în raportul publicat în limba italiană cu titlul „Il lavoro sul filo di una stringa” (Munca pe firul unui șiret). Raportul este rezultatul intervievării a 179 de lucrători de la 12 fabrici de încălțăminte din șase țări din Est unde lucrează cel puțin 120.000-130.000 din totalul muncitorilor din Europa. 

Pentru a-și putea întreține familiile, muncitoarele est-europene ar trebui să câștige de patru ori mai mult. Fiind plătite la normă, deseori ele renunță la mănuși sau la alte protecții împotriva adezivilor și substanțelor chimice pe care trebuie să le manevreze, pentru a munci mai rapid. 

Marile firme nu se bucură numai de costul redus de trai din țările în care se delocalizează, ci și de alte reduceri asupra minimelor salariale legale: guvernele locale „favorizează specifice sectoare economice, precum industria îmbrăcămintei și încălțămintei, permițând derogări în scădere la legile privind minimele retributive naționale”.

Din punct de vedere formal totul este legal. Cifra de afaceri este enormă. În 2014, au fost produse 24 de miliarde de perechi de încălțăminte la nivel mondial. Majoritatea în Asia, însă 23% din încălțămintea scumpă și de calitate - în Europa. „Externalizarea producției efectuată de mărcile europene către estul Europei nu se bazează pe procese de responsabilitate și de transparență. Și nu produce demnitate și bunăstare pentru lucrătoarele care trăiesc în situații de sărăcie și deseori de mizerie”, se arată în raport.
 
Și nu doar salariile prea mici sunt o problemă. Lucrătoarele denunță ore suplimentare neretribuite (în Albania munca sâmbăta este o regulă și nu o excepție), dificultatea de a se bucura de concediile legale, neplata contribuțiilor sociale obligatorii, riscuri pentru sănătate datorate temperaturilor prea înalte sau prea joase, expunerea la substanțe toxice. Ȋn ceea ce privește egalitate de șanse, femeile câștigă mai puțin decât bărbații. Inevitabil, se ajunge la completarea venitului prin agricultura de subzistență în timpul liber sau cu muncile sezoniere în străinătate, pe timpul concediilor.

Raportul vorbește și despre condițiile igienice precare. Într-o fabrică de încălțăminte outdoor din România, serviciile constau în simple latrine, iar lucrătoarele se plângeau din cauza mirosurilor insuportabile. „În toalete este un miros de nedescris. Avem la dispoziție doar o latrină, pe care o folosesc 200 de femei utilizează. Duhoarea se impregnează în haine și rămâne, după o zi de muncă.”

„Vara port numai halatul, lucrăm toți într-o baie de sudoare. Nu este apă de băut, numai apă de la robinet, care nu este potabilă. Încăperile în care lucrăm sunt saturate de praf și, în plus, nouă ne revine și sarcina de a face curat. Ne-am plâns de multe ori de mirosul insuportabil din toalete, dar nu se schimbă niciodată nimic”, a declarat o lucrătoare din România.

În România salariul minim legal în industria de încălțăminte este de 156 de euro, față de 213 euro în Dongguan, China. Pentru o viață decentă, în România o familie compusă din patru persoane ar avea nevoie de 706 euro pe lună. Câștigul unei muncitoare într-o fabrică de pantofi „Made in Europe” reprezintă 22% din venitul necesar unui trai decent. 

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews