În urmă cu un an, o femeie din Balș și-a pierdut ambii copii într-un accident. Acum, la 47 de ani, a primit o veste mare

În urmă cu un an, o tragedie a lovit o familie din Balș, când ambii copii, un băiat și o fată, în vârstă de 23, respectiv 24 de ani, au murit într-un accident de mașină.
Ambii erau studenți la Facultatea de Economie și Administrare a Afacerilor din Craiova și se îndreptau spre facultate cu mașina cumpărată chiar de mama lor, dar într-o curbă periculoasă, băiatul, care se afla la volan, a pierdut controlul și s-au izbit de o altă mașină.
Ambii frați, Florin și Gabriela, au decedat, iar mama a primit cumplita veste în Spania, unde se afla la muncă.
Acum, la un an după tragedie, mama îndurerată, în vârstă de 47 de ani a aflat că este din nou însărcinată. Mai mult, ea va avea gemeni, un băiat și o fată. Oamenii din localitatea Balș cred că este un adevărat miracol.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)