În zi de doliu național, Patriarhia Română se roagă pentru românii care au murit în cutremurul din Italia. Cele 11 victime vor fi pomenite, vineri, în toate bisericile
Patriarhia Română se roagă pentru românii care au murit în cutremurul din Italia„ iar vineri, în zi de doliu național, cele 11 victime vor fi pomenite în toate bisericile.
„În ziua de doliu național, Patriarhia Română se roagă pentru odihna sufletelor celor 11 români morți în urma cutremurului din Italia, în ziua 24 august 2016, și adresează un mesaj de caldă compasiune și solidaritate creștină din partea clerului și a credincioșilor Bisericii Ortodoxe Române pentru familiile acestora."
Biserica Ortodoxă Română va fi în continuare alături de răniți și de familiile victimelor aflate în suferință, aducându-le prin cuvânt și faptă alinare sufletească și ajutor material după putință.
Cele 11 victime vor fi pomenite vineri, 2 septembrie 2016, în toate bisericile în care se va săvârși Sfânta Liturghie, potrivit basilica.ro.
„Un moment de reculegere va fi păstrat la începutul conferinței duhovnicești cu tema „Iisus Hristos – Bucuria Vieții”, care va avea loc vineri, începând cu ora 19.00, la Sala Palatului din Capitală, în cadrul „Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din toată lumea”.
De asemenea, Permanența Consiliului Național Bisericesc, în ședința din data de 1 septembrie 2016 a aprobat acordarea sumei de 3000 lei ca sprijin financiar de urgență pentru fiecare familie a celor 11 români care și-au pierdut viața în urma cutremurului din Italia.
Ne rugăm lui Dumnezeu pentru odihna sufletelor celor decedați și însănătoșirea celor răniți în urma acestui seism, dar și pentru consolarea familiilor îndoliate."
Ca urmare a declarării zilei de 2 septembrie 2016 ca zi de doliu național în memoria victimelor cutremurului din Italia, Patriarhia Română anunță că evenimentele din zilele de vineri, 2 septembrie 2016, și sâmbătă, 3 septembrie 2016, din cadrul Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din toată lumea, se reprogramează astfel:
• în seara zilei de vineri, începând cu ora 19.00, la Sala Palatului din Capitală, va avea loc conferința cu tema Iisus Hristos – Bucuria Vieții, urmată de Procesiunea Luminilor pe traseul: Sala Palatului – Calea Victoriei – Splaiul Independenței – Catedrala patriarhală;
• sâmbătă seara, începând cu ora 20.00, va avea loc un concert de muzică ușoară în Parcul Alexandru Ioan Cuza (Parcul IOR).
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Adrian Onciu: Ești adolescent din mediul rural, ai între 16 și 19 ani, și încă nu știi de ce dimineața te simți femeie, iar seara, când te întorci cu vacile de la păscut, te simți dintr-odată bărbat? Tabără de activism LGBT sponsorizată de KAUFLAND
Sorin Berilă: Apel către părinți pentru stoparea taberei LGBT finanțate de Kaufland
COLAPSUL PARADISULUI SCANDINAV
Adulții de la Accept încearcă să ademenească în tabere minori de la țară, care se cred ”queer” și ”trans”. E normal așa ceva, e legal!? În Insula lui Epstein? Anunțul a fost răspândit și de graficianul Dan Perjovschi de la GDS și ”22”
ID DIGITAL OBLIGATORIU. Canada se transformă într-un lagăr digital – guvernul investește miliarde de dolari pentru supraveghere totală
Tentativă de asasinat la Moscova: Prim-adjunctul temutului GRU a fost împușcat de mai multe ori
Recomandările noastre
Părintele Justin, interviu cu Victor Roncea: De nu ne vom păzi Ortodoxia, ne vom pierde și Neamul. Mă simt dator să apăr sufletele românilor. Ținta este libertatea - urmează dictatura și controlul absolut. Lepădăturile comuniste sunt în continuare sus
CUM SE DISTRUG TINERII - Interviu realizat de Părintele Theologos de la Sfântul Munte Athos cu Virgiliu Gheorghe Vlăescu. Slăbiciunile tinerilor: dependența de ecrane, stimuli, anhedonie - VIDEO
Părintele Justin Pârvu - 107 ani: ”Să urmăm viața și curajul mărturisirii Sfinților închisorilor. Tăcerea este mormântul pe care îl săpăm neamului nostru” (10 februarie)
Stéphane Luçon despre ONG-ul Cenzurii Funky Citizens, condusă de Elena Calistru, "partenera" consilierului lui Nicușor Dan, Radu Burnete – Motivul semnalării: ”Propagandă politică pentru Călin Georgescu”
Secțiuni: Social
Persoane: Patriarhul Daniel
Locații: România
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)