Incendiu la azil. Pompier: „Bătrânii imobilizați strigau disperați. O persoană era cuprinsă de flăcări”

Bilanț tragic al incendiului de azi-dimineață de la căminul privat de bătrâni: un om a murit, iar alți 19 au fost răniți și sunt în continuare internați în spital. 100 de pompierii s-au luptat peste 6 ore cu flăcările care au mistuit azilul și anexele sale dar au aprins și două clădiri din vecini.
Mărturiile salvatorilor sunt cutremurătoare: i-au auzit de-afară pe bătrânii imobilizați la pat cum strigă disperați după ajutor. Pe unul dintre ei nu au reușit să îl salveze. A început o anchetă, iar primele informații sunt că azilul funcționa fără autorizație de la pompieri și fără o acreditare din partea Ministerului Muncii. Pe tura de noapte, doar două infirmiere aveau grijă de toți cei 20 de bătrâni cazați în instituție.
„Strigau, strigau disperați, vedeau flăcările la geam, fumul foarte dens, iar ei erau imobilizați. Să vezi când acei bătrâni își cer ajutorul și tu practic trebuie să îi evacuezi unul câte unul, nu puteam mai mulți”, a spus Ionel Negrescu, pompier, conform Digi 24.
Pe brațe sau în cearceafuri, pompierii au reușit să scoată 19 bătrâni din flăcări. La unul dintre ei au ajuns prea târziu.
„Am găsit o persoană la etajul doi, în partea, din stânga, era cuprinsă de flăcări, mi-am dat seama că nu mai putem face nimic pentru acea persoană”, a mai spus Ionel Negrescu, pompier.
În vreme ce bătrânii intoxicați cu fum erau duși la spital, salvaorii luptau să stingă flăcările enorme. Au avut împotrivă nu doar străduțele înguste, ci și lipsa hidranților. Noroc că râul Dâmbovița era aproape.
Flăcările au atins și un service auto de lângă azil. Fumul gros al anvelopelor care ardeau acolo le-a îngreunat încă o dată misiunea pompierilor.
Pompierii, polițiștii și procurorii au început anchetele. Așa au aflat că centrul pentru bătrâni nu avea autorizație de protecție în caz de incendiu.
Polițiștii și procurorii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Au cerut o autopsie în cazul persoanei care a murit și au verificat starea răniților. Cele două angajate care erau în azil au fost și ele audiate.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

CNA susține că Hitler nu a fost homosexual. CIA contrazice CNA, care devine suspect de filo-nazism în favoarea LGBT într-un nou act de cenzură: Podcastul viral al lui Damian Drăghici cu Lidia Fecioru, scos de pe Facebook și YouTube
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)