ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Am intrat, de câteva decenii, în ceea ce pare a fi faza finală a unui proces, derulat în acest moment cu o mare viteză, de transformare a lumii, odinioară zise creștine: un proces de de-creștinare, de reducere a ființei umane la nivelul său animalic, de înrobire totală a ei prin intermediul instinctelor. Acest lucru a fost și este posibil datorită faptului că Occidentul a trecut, începând cu Renașterea, printr-o „revoluție culturală” fără precedent, conjugată cu și „promovată” prin revoluții de stradă și războaie în care a atras și alte regiuni ale planetei, măceluri de asemenea fără egal în istoria omenirii. 

Această transformare s-a realizat prin sistemul de educație și prin sfera culturală (ambele domenii fiind realmente infestate astăzi, în Vest, dar tot mai mult și în Est, pe măsura schimbului de generații, cu activiștii ateism-socialism-progresism-satanismului), adică prin„vrăjirea”, manipularea, formatarea, agresarea, siluirea sufletească și chiar fizică, de la cele mai fragede vârste, a copiilor într-o matrice anti-umană, implicit anti-creștină, demonică. Iată câteva dintre rezultatele ei recente:

Spania, un reper al catolicismului vestic, legalizează căsătoria homosexuală în 2005. Irlanda, un bastion al aceluiași catolicism, legalizează căsătoria homosexuală prin referendum, fiind singura care astfel o protejează prin constituție, și avortul, tot prin referendum, în 2018. Grecia, un far călăuzitor al ortodoxiei, legalizează parteneriatul civil în 2015. România nu reușește să aprobe înscrierea în Constituție a familiei formate din bărbat și femeie.
Și totuși, toate acestea nu ar fi fost posibile în urmă cu doar puțini ani. Ce s-a întâmplat? S-au alterat accelerat generațiile.

Construim biserici, ceea ce e foarte bine, dar trebuie să ne îngrijim și ca ele să nu fie goale sau din nou dărâmate!

S-au construit și reconstruit multe biserici și mânăstiri; o mare bucurie, un lucru necesar, mai ales în zone dens populate în care lipseau cu desăvârșire. În ultimii ani, s-au restaurat/recondiționat majoritatea lăcașurilor de cult, ceea ce iarăși e bine; e, în plus, și o contribuție importantă la estetica localităților. Efortul a fost dus mai ales de credincioși direct și indirect (prin impozitele din care au fost ajutate unele dintre acest obiective), dar și de BOR. Dar multe dintre ele, mai ales la sate, sunt, în mod accelerat, tot mai goale.

Există o mare și benefică preocupare pentru dezbatere, dar poate și prea multe întâlniri, simpozioane, conferințe, festivism fără conținut, în care banii se risipesc pentru a bifa acțiuni, în care se regăsesc aceiași oameni, aceiași credincioși, adesea prea epuizați de acțiunile formale la care trebuie să participe și care, în final, nu produc decât puțin, sau niciun profit spiritual și social.

În același timp se fac prea puține pentru copii, pentru creșterea acestora într-un mediu din care să poată încorpora valorile spirituale și morale creștine. 

Introducerea religiei în școală, obiect al atacurilor permanente ale neo-sexo-marxiștilor, nu rezolvă problema pentru că nu există un fundament de dinainte de școală, din grădiniță – adică tocmai din perioada în care se pun pietrele de adâncime  ale fundației. În schimb copiii vin formatați de jocurile și de filmele la care au acces, de propaganda amplă și minuțios pusă în pagină chiar și pentru cei de vârste foarte fragede. 

Orele de religie nu reușesc să facă mare lucru și pentru că cel mai adesea religia este o materie exotică și lipsită de importanță în tabloul coerent al unei școli bazată pe principii și învățături ateiste.

Sunt multe familii creștine în mod real, dar și mulți dintre părinți prea prinși cu munca și grijile zilnice și prea mulți bunici (după cum ne-a arătat referendumul) infestați de ateismul perioadei comuniste.

O distanță tot mai mare și la tot mai mulți apare între copii, deveniți o pradă ușoară a propagandei ateist-demonice, și Biserică, și de aici contestarea ei și manifestarea agresivă față de ea, față de preoți și de „fundamentaliștii”, „depășiții”, „medievalii”, „habotnicii” care o frecventează.

Nu în ultimul rând, copiilor nu li se oferă modele spirituale recente, palpabile, sfinții trecutului fiind pentru ei, ca și pentru mulți adulți (din păcate) doar niște personaje de poveste, de legendă bidimensionale, fără concretețe. 
Pe ansamblu, asistăm la pierderea contactului Bisericii cu noile generații, de-creștinarea masivă și accelerată a românilor de mâine. Cred că ar fi necesar ca o parte din efortul îndreptat astăzi spre obiectivele amintite la început să fie orientat înspre copii.

Biserica trebuie iasă din defensiva educațională și cultuală

Îndrăznesc deci să propun Bisericii noastre trei direcții strategice pentru viitor.

1. Construirea unui sistem alternativ de educație bazat pe valori creștine
Într-o carte de dinainte de a fi mitropolit, Ioan Mețianu, ajuns între 1899 și 1916 mitropolit al Ardealului, comentând starea nesatisfăcătoare a românilor din Ardeal, vorbea tocmai despre necesitatea de a se înființa cât mai multe școli creștine, în care profesorii să aibă o astfel de asumare, iar materiile să se conjuge în a da copilului o bază creștină solidă pentru a înfrunta provocările vieții. 

Există deja un început de sistem de educație privat, dar el este prea firav și în mică parte pe fundament creștin. În plus, unitățile de învățământ creștine – mai ales școlile – supraviețuiesc în condiții destul de grele.

Crearea acestui sistem, atât din fondurile proprii cât și în parteneriat cu statul, sau prin proiecte europene, ar trebui să devină o dimensiune strategică pentru activitatea Bisericii, de mare și grabnică necesitate fiind grădinițele, cele în care copilașii primesc primele informații și îndrumări de viață creștină, urmate de școlile primare și gimnaziale. Evident, în același timp, funcție și de inițiativele dinspre societate, pot fi înființate și licee creștine. Un astfel de sistem amplu și coerent, mergând până, sau chiar începând de la sate, nu există în acest moment în Occident (chiar dacă există școli creștine) și din această cauză mulți din generațiile actuale au fost pierduți pe drum.

2. Canal de televiziune pentru copii și adolescenți și producție de film creștin

Copiii nu mai citesc și nici părinții nu mai au timp sau deschiderea să le citească, ei înșiși fiind deja, în multe cazuri, victime ale tehnologiei; transmiterea și fixarea mesajelor se face astăzi, preponderent, pe calea imaginii. 
Copii, adolescenții și tinerii sunt cei mai mari consumatori de imagine prin intermediul dispozitivelor de comunicare, al televiziunii. Chiar și când se întâlnesc, în interior sau exterior, fiecare e cu telefonul lui și comunică prin, sau se joacă pe acesta. Peste 90 % din ceea ce văd aceștia conține propagandă progresistă, demonică, lucrează pentru pervertirea lor. De exemplu, se trece de la includerea în desenele animate a unor cadre, secvențe scurte cu conținut sexual, sesizabile ca atare numai la o analiză foarte atentă, la includerea deschisă a elementelor teoriei genului, a lgbt-izării. O eroină dintr-un film de desene animate, care a avut mare succes, va fi în seria a doua bisexuală, va face un avort și va avea printre strămoși și migratori.

Nu există în România un canal de filme (desene animate și filme cu actori) românesc, de esență și cu conținut creștin. Părinții, că au o bază creștină sau nu, își lasă copiii mici în fața unor canale, care, dacă nu sunt deschis anticreștine, sunt cel puțin neutre, lipsite de dimensiune creștină, deci nu așază nimic creștin în copilași. Nu se produce în România film creștin. Există, foarte clare, două soluții:

- Înființarea unui canal – „Trinitas junior”, de ex. – de filme pentru copii, mai ales pentru cei de la 1 an la 8-10 ani, dar și cu filme pentru adolescenți. Un astfel de canal nu implică cheltuieli mari – există deja o bază tehnică și umană, care poate fi parțial folosită – și el poate fi făcut în parteneriat cu oameni de afaceri creștini.
- Începerea producerii de filme creștine după parabole, povestiri, vieți ale sfinților, eroilor, cu precădere români și recenți, dar nu numai ; multe dintre ele pot fi făcute cu bugete foarte mici, mai ales că există deja dotarea tehnică.

3. Canonizarea cât mai grabnică a mucenicilor prigoanei comuniste și a altor mărturisitori recenți

Afirmam mai sus că pentru majoritatea românilor, dar mai ales pentru tineri, sfinții români din calendar, cei mai recenți, trăitori cu două-trei sute de ani în urmă, sunt mai degrabă niște umbre. De aceea nici nu îi interesează viața, exemplul lor.

Cum ar fi însă ca niște oameni care trăiesc să se trezească că o rudă a lor, un om pe care poate unii l-au cunoscut, a devenit sfânt? Cum ar fi să devii vedetă la școală pentru că un bunic sau o bunică, sau un unchi sunt sfinți, sărbătoriți în calendar și în biserici ca atare? Dintr-odată prin acei sfinți palpabili, cu vieți bine cunoscute de martori încă în viață, sau prin nenumărate mărturii scrise, tot calendarul creștin ar deveni viu pentru unii dintre acești copii, chiar pentru unii dintre adulții acelor familii.

Prea multă socoteală dacă anumite detalii din viața unora dintre acești mucenici ar fi motiv de atac din partea unora și altora, ar putea să nu mai fie dreaptă socotință, ci măruntă grijă negustorească. În țări din jurul nostru, sprijinite de SUA, sau componente ale NATO, UE au devenit eroi naționali criminali de război, iar noi ne împiedicăm în simpatii „discutabile” avute în anumite perioade ale vieții de unele dintre victimele comunismului.