Investiți suflet!

Am văzut în „Elephant man" (Omul-elefant), capodopera lui David Lynch, chipul României.
Un tânăr deformat de tumori încă din copilărie, ajuns exponat de bâlci, abuzat de stăpânul viclean și violent, de care își bat joc toți declasații, toate curvele și perverșii, este luat într-un spital, din pură curiozitate științifică, de un celebru medic chirurg (Sir Anthony Hopkins), primind astfel o șansă.
Însă ceea ce-l transformă pe "monstrul" aparent rudimentar și scoate din tânărul John Merrick (jucat magistral de John Hurt) un om manierat, sensibil, cu gust pentru frumos, care cunoștea Psalmii pe de rost și citea Biblia zilnic, este dragostea care inițial a învins sila și disprețul gloatei.
Bietul om avea nevoie disperată de iubire.
Filmul abundă de scene puternice, însă mie mi-a plăcut momentul în care o celebrissimă artistă din acea epocă victoriană (minunata Ann Bancroft) îi aduce o fotografie cu autograf și un volum de Shakespeare, din care încep să recite pe roluri.
Era chiar Romeo și Julieta, iar aici „frumoasa" nu îmbunează „bestia" - oricum era un om blajin - ci îi atinge nivelul profund al sentimentelor care zăceau surpate de imbecilitatea unei societăți agresive, în lipsa unei familii care să-l oblojească.
Așa a ajuns România: batjocorită de pegra securistă, de elitiștii care juisează uitându-se în oglinda din baie, de mahalaua intelectuală fără Dumnezeu, de cabotini bețivi sau retardați care ajung în fruntea statului, de toată masa de transfugi economici care scuipă ură printre dinți și cred că imprecația joasă înseamnă "patriotism".
România este neiubită, e cangrenată de războiul româno-român, jupuită de resurse, cocoșată de minciună și durere. Operația de smulgere a inimii și scoaterii sufletului (ethosului) ei creștin este aproape de finalizare. Ultimul asalt va fi dat asupra Bisericii și Școlii, tot ce mai structurează societatea românească astăzi.
Români, iubiți-vă Țara!
Fără lacrimile copiilor ei, ale noastre, i se va usca pământul...
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

CNA susține că Hitler nu a fost homosexual. CIA contrazice CNA, care devine suspect de filo-nazism în favoarea LGBT într-un nou act de cenzură: Podcastul viral al lui Damian Drăghici cu Lidia Fecioru, scos de pe Facebook și YouTube
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Social Teatru / Film
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)