Ipoteză incendiară: Presa locală din Olt spune că monstrul din Caracal făcea parte dintr-o rețea care livra fete americanilor de la Deveselu. În 2012, zeci de minore au fost duse să se prostitueze la baza americană. Reacția DIICOT?
ACTUALIZARE 28.07/20:00 G4Media susține că Diicot neagă această suspiciune, dar nu prezintă nicio declarație în acest sens. „Mihaela Porime, purtător de cuvânt, a declarat pentru G4Media.ro că informația nu este adevărată”, este fraza publicată de siteul respectiv.
Știrea inițială
Ipoteză tulburătoare în cazul crimelor din Caracal. Gheorghe Dincă, bărbatul suspectat de uciderea Alexandrei Măceșanu și a Mihaelei Luiza Melencu, ambele eleve în Caracal, este vizat și într-un dosar de trafic de persoane, aflat în instrumentarea DIICOT Craiova, informează Gazeta Nouă.
Conform acestor surse, pe numele lui Dincă există o sesizare pentru trafic de persoane. Dosarul este înregistrat la DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova, informație confirmată sâmbătă, când aceeași instituție l-a reținut pe Dincă pentru exact această acuzație: trafic de minori, plus viol!
Potrivit informațiilor obținute de Gazeta Nouă, bărbatul făcea parte dintr-o rețea care furniza „fete" soldaților americani de la Deveselu.
Publicația citată nu dă mai multe detalii despre această ipoteză. Reamintim că trupurile fetelor dispărute nu au fost găsite, fiind căutate de ofițeri de poliție în perimetrul casei suspectului.
Gheorghe Dincă a fost reținut în această dimineață pentru trafic de minori și viol.
În 2012, 30 de fete minore au fost obligate să practice prostituția pentru americanii de la Deveselu, informa presa la vremea respectivă.
Atunci, Zeci de eleve au fost obligate să practice prostituția de o grupare interlopă, pentru plăcerile americanilor dar și ale unor austrieci aflați în România pentru consolidarea unor hidrocentrale. Tinerele erau șantajate cu imagini video din timpul partidelor și erau scoase frecvent de la ore pentru a fi duse la clienți. În total 30 de fete au fost traficate.
Cei șase membri ai grupării conduse de Daniel Bogdan, zis Cocoș, au fost reținuți în urmă cu o lună. Asta după ce au traficat zeci de fete obligându-le să practice prostituția. Printre aceștia se află și doi pompieri angajați la ISU Olt. Nelu Țeculescu, zis și „Pompieru", este unul dintre cei care au fost prinși în interceptări vorbind cu minorele abuzate.
Interlopii agățau fetele în baruri sau prin cunoștințe. Le violau sau le convingeau să întrețină acte sexuale. Raporturile erau filmate și folosite pentru a constrânge minorele să se prostitueze pentru bani. Elevele, cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani, erau obligate deseori să plece de la ore pentru a face sex pe bani.
Banii pentru o partida de sex variau între 150 și 400 de lei în funcție de înfățișarea minorei.
Mare le-a fost mirarea procurorilor atunci când au descoperit cine beneficia de activitatea rețelei.
„Printre clienții doritori de servicii sexuale se aflau în mod frecvent cetățeni străini de naționalitate austriacă și americană, care erau detașați în legătură cu serviciul pe raza municipiului Caracal și comuna Deveselu, județul Olt”, spuneau atunci procurorii.
Una dintre minore le-a povestit anchetatorilor ca a întreținut în jur de 500 de raporturi sexuale cu bărbați în decursul unui an de zile. Deși 30 de eleve ar fi fost traficate, doar două s-au constituit părți civile și cer daune. Nu e clar dacă cineva a plătit atunci, pentru faptele comise.
Pe același subiect

Sexul anal și oral recomandat minorilor într-o aplicație SECS de „educație sexuală” promovată de AGERPRES, Radio România Cultural și un site sponsorizat de BRD. Alianța Părinților protestează oficial și cere blocarea aplicației

Camelia Smicală a câștigat în instanță dreptul de a-și primi copiii acasă, deocamdată pentru 6 luni de zile. Mesaj emoționant al doctoriței: „Mulțumim presei din România și oamenilor care ne-au susținut. Fără voi am fi căzut...”

Dr. Adina Alberts dezvăluie un caz cutremurător petrecut într-un spital din România. I s-a refuzat IVERMECTINA și a murit

„A fost o tentativă de omor!” Ofițer în rezervă al Armatei Române, trântit la pământ, încătușat de jandarmi și dus la dubă pentru că a refuzat să poarte masca

După ce a interzis târgurile de Crăciun, dictatura sanitară și politică ne ia și mărțișoarele. Studiile au arătat însă că virusul NU se transmite de pe suprafețe

Gunoaiele lui Clotilde, verificate de DNA. Contractul atribuit fără licitație de franțuzoaică, verificat de procurori
Recomandările noastre

Merkel a anunțat la Consiliul European că la vară iese pașaportul digital UE! ROMÂNIA pe o listă a Pașapoartelor de vaccinare. „O amenințare kafkiană la adresa libertății noastre și o vacă pentru industria birocrației. Comisioane, specialiști, servicii!”

Brâncuși batjocorit la infinit de Ministerul Culturii. Coloana lui Brâncuși doborâtă de Ziua lui pe două capre la Muzeul Țăranului Român într-o „expoziție” de 218.099,44 euro din cadrul programului RO-CULTURA: Mirrors of Brâncuși

Atacul la Brâncuși este un atac la adresa națiunii române, a frumosului și credinței. Este un atac al urâtului și necredinței. „Arta nu s-a dezvoltat decât în epocile mari religioase. Când sentimentul religios scade urmează o decadență.” INTERVIU

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (5)