ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Jurnalistul Sorin Ovidiu Bălan a explicat vineri în cadrul emisiunii „Subiectiv cu Răzvan Dumitrescu” de la Antena3 că, în opinia lui, răpitorul de adolescente din Caracal a avut complici în activitatea sa infracțională, fiind veriga de jos a unui lanț de trafic de persoane exploatate sexual.

„Din punctul meu de vedere, a avut complici, Dincă aflându-se la baza unui lanț de trafic de carne vie. (...) Toată ancheta asta este o umbră, o mizerie, o bătaie de joc la adresa noastră, a contribuabililor, dar și la adresa profesiei de polițist, de procuror, de investigator (...) Cineva trage de timp în toată povestea asta, complicii lui Dincă, evident, mult mai puternici decât Dincă. În tot lanțul ăsta al traficului de carne vie, Dincă se află la bază. 

Traficanții de carne vie iau fetele în trei feluri: 

1.Cele care pleacă de bunăvoie să se prostitueze; 

2.Cele pe care le prostesc tot felul de „agenți Romeo” care le spun că le duc și le iau de nevastă în Italia și când ajung acolo le pun să se prostitueze; 

și 3, din care face parte Dincă, cei care le răpesc. 

Dincă s-a purtat exact cum se poartă un răpitor pentru astfel de rețele de traficanți, adică: a luat-o, mașina o are pregătită pentru răpire, Dincă are mașina toată neagră în spate, ca să nu se vadă, pentru că ultima victimă, Alexandra, conform declarațiilor lui, dar și a urmelor de pe mașină, a fost atacată în spate, ziua în amiaza mare, în centrul Caracalului. (...) Cumpără cartele Prepay, sună la ele, liniștește părinții, pe fată o bate, o sechestrează, o violează, după care o vinde mai departe.

Ca să ne lămurim până la urmă unde stă Dincă ăsta, pentru că au vrut să ne vândă două povești: una, ca să se închidă ancheta repejor, Dincă este lupul singuratic care vânează pe străzi și pe care, iată, l-am descoperit, are două victime, le-a recunoscut. Știți cum a recunoscut Dincă victimele? I-au arătat două poze, cu Alexandra și cu Luiza, și l-au întrebat dacă astea sunt. Ei trebuia să îi dea un album și cu alte fete dispărute, mai ales că Dincă era bănuit ca fiind criminal în serie, deci se prea poate ca el să fi indicat și alte victime, pentru că el nu fixează victimele”, a opinat jurnalistul Sorin Ovidiu Bălan vineri într-o emisiune la Antena3.

La polul opus, medicul psihiatru Gabriel Diaconu a declarat în cadrul aceleiași emisiuni că, deși nu exclude posibilitatea existenței unui complice, nu neapărat implicat în activitatea criminală directă, ci în activități colaterale acesteia, totuși consideră că Gheorghe Dincă ar fi acționat singur, stabilind o relație de unicitate cu victima.

„Din punctul acesta de vedere, posibilitatea unui complice sau a unei persoane de care el să se fi folosit nu poate să fie exclusă. Dar, în cele din urmă, relația oricărui criminal cu victima este de unicitate. Sunt foarte rare cazurile în care mai mulți oameni se folosesc în mijlocul unei fantasme de victimă pentru atingerea unui obiectiv comun și, de obicei, relația dintre criminal și un proxi, adică o persoană complice, este de dominator-dominat. Or, aici, fără doar și poate că o pistă de urmărit este dacă ar fi fost și o a doua persoană, care nu e neapărat nevoie să fi fost implicată în activitatea lui criminală, poate să fi fost implicată într-o activitate de racolare, poate să fi fost implicată inclusiv într-o activitate de prozelitism pornografic... Dar este clar că, în ceea ce privește motivația și psihopatologia motivațională a lui Gheorghe Dincă, a acționat singur”, a fost de părere medicul psihiatru Gabriel Diaconu, vineri, în cadrul emisiunii „Subiectiv cu Răzvan Dumitrescu” de la Antena3.