Jurnal de colonie II

Legea vaccinării obligatorii a fost adoptată de Senat. Sancțiunile pentru părinții care refuză vaccinarea copiilor merg până la amenzi de 10.000 de lei. Și adulții vor face obiectul vaccinării, fără ca dispozițiile privitoare la categoriile vizate sau la sancțiunile riscate de aceștia să fie clare.
Merge treaba ca un tăvălug! În pofida vocilor care contestă o astfel de lege, voci dintre care se ridică déjà suspiciunea că senatorilor li s-a impus din afară de către structuri politice și economice să voteze legea. Eu, unul, nu voi înțelege niciodată două chestii: cum poate un nevaccinat să transmită unui vaccinat boala împotriva căreia se efectuează vaccinul, respectiv cum rămâne cu libertatea de opțiune cea atât de garantată…
Numărul românilor care cred că apartenența României la Uniunea Europeana este un lucru bun a scăzut sub jumătate, arată cel mai recent eurobarometru realizat de institutul Kantar la comanda Parlamentului European. Mai précis, la 48%, cu aproape zece procente sub media Uniunii Europene (57%). Surprinzător de multe redacții nu au dat știrea. Puține, au tratat-o echilibrat. Câțiva papițoi de serviciu s-au remarcat prin adevărate lecții de manipulare și propagandă, mai-mai să injure pe față natul pentru așa o rușine și ridicând, în paralel, ode neo-imperiului. Fără să sufle o vorbă, evident, despre cote de migranți impuse, despre milioanele de români aruncate în pribegie de miracolul economic scoborât asupra economiei românești de când cu UE, despre cum își scot marile companii străine profiturile neimpozitate din țară, în timp ce ne vând mărfuri sub calitatea celor pe care le vând acasă și le plătesc angajaților români salarii de măcar vreo zece ori mai mici. Sau despre mult prea multe altele…
Că tot veni vorba de migranți și pribegia românească… Nici bine nu mă dezmeticisem dintr-un material tv în care venirea migranților era șmecher împreunată cu mult trâmbițata lipsă a forței de muncă de pe la noi, că mai iese o păsărică în zbor calculat, pe niște guri. Universitatea de Vest din Timișoara organizează o conferință cu tema: provocările de securitate din Balcani. La eveniment participă și ministrul de Externe. Meleșcanu, de colo: „Cea mai importantă chestiune pe care pot să o facă autoritățile din România și pe care vom continua să o facem este de a încerca să oferim un cadru în care emiganții să se simtă în siguranță. Sunt două categorii: imigranți din motive politice și mai sunt imigranții de interes economic. Noi trebuie, în măsura posibilităților pe care le avem, să asigurăm pentru ei o stare care să le dea încredere într-un viitor pentru ei și pentru copiii lor. România nu este o țară de destinație pentru imigranți, ci este una de tranzit, dar în mod normal trebuie chiar și pentru cei care se află pentru o perioadă scurtă de timp să le asigurăm o minimă integrare la nivelul societății românești”.
Ionel Nițu, președintele New Strategy Center, în completare: „Modul cum abordează autoritățile române problematica mi se pare foarte adecvat acestei situații. Criza migranților nu trebuie văzută neapărat ca o mare amenințare la adresa securității naționale, ci uneori chiar ca o oportunitate, în măsura în care vom putea să luăm dintre migranți oameni care se pot înrădăcina aici. Sunt probleme cu forța cu muncă în marile orașe, nu putem găsi forță de muncă calificată și asta poate fi o soluție.
Ce soluție putem avea la scăderea demografică a României, care e într-un ritm incredibil, corelată cu plecarea oamenilor în străinătare? Într-un an ne pleacă un oraș mediu, în jur de 40.000 – 50.000 de oameni, cu ce-i înlocuim?”
Cu români aruncați în pribegie chiar nu ar merge? Că dacă ar avea salarii măcar la o treime din cât plătesc marile companii pe la ele pe acasă, mulți s-ar întoarce într-o clipită! Iar de nevoia LOR de încredere într-un viitor pentru ei și pentru copiii lor, în țara lor, trebuia să țineți cont demuuuult!
Dar așa e prin colonii. Las’…că nu-i bai… Sau?
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

CNA susține că Hitler nu a fost homosexual. CIA contrazice CNA, care devine suspect de filo-nazism în favoarea LGBT într-un nou act de cenzură: Podcastul viral al lui Damian Drăghici cu Lidia Fecioru, scos de pe Facebook și YouTube
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Social
Persoane: Teodor Meleşcanu
Subiecte: Legea vaccinării obligatorii migranti Romania
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)