Am simțit că presa e pe ducă atunci când a dispărut tremurul din vocea autorității (oricare) care se ridica de pe scaun când vorbea la telefon cu jurnalistul (oricare). Și presa chiar începuse să moară, încă de pe atunci. Fără breaking news și fără lumânare.

Când totul s-a năruit, a fost așa, ca o apocalipsă nominală, după care a început o altă lume. Epoca post - adevăr.

Jurnaliștii s-au recalificat. Oameni care știau să caute și să găsească adevărul și-n gaură de șarpe, oameni care știau să pună întrebări și să construiască din cuvinte, argumentând fiecare idee, oameni care puteau să ți se strecoare în suflet dintr-o singură frază, oameni care-ți ofereau informații curate și-ți spuneau ce se întâmplă pe lumea asta, oamenii aceștia au reînvățat să trăiască dincolo de zidurile unei redacții, în afara presei. 

S-au pierdut prin lume, s-au redescoperit, s-au agățat de meserii pe care le poate face oricine. Așa cum oricine crede acum că poate fi jurnalist; unii își intitulează postările de pe facebook - articole, albumele cu poze din vacanțe devin reportaje foto, iar live-urile cu telefonul de la mitinguri sau din mall-uri sunt știri. Oamenii țes azi în jurul lor câte-un cocon de imagini și de cuvinte, visându-se că devin, fiecare dintre ei, cea mai importantă știre a lumii (dar între timp bâjbâie năuci prin lume, fără să înțeleagă nimic din ceea ce li se întâmplă). 

E simplu să te joci de-a jurnalistul. Dar asta nu te transformă într-un jurnalist. 

Jurnalist este nefericitul care va lăsa întotdeauna adevărul să-i strice o știre bună. E cel care va sluji de-a pururi adevărului, indiferent de patronii pe care îi schimbă, el sau țara. Jurnalist e ăla care știe să caute adevărul și care, atunci când îl descoperă, îl spune lumii calm și logic, fără să exagereze, fără să urle și fără să-l intereseze câte like-uri va face (iar dacă, din când în când, îl doare că-s mai puține decât sub live-ul unui părerist pe facebook, îi va trece).

Jurnalist e cel care „bagă talpă” și știe să scrie corect o știre, chiar și atunci când nimeni nu mai publică știri. Jurnalist nu e cel care face show cu cătușe prin holul tribunalului într-o zi, jurnalist e cel care merge acolo în fiecare zi și-și face meseria din punct fix, obligat de reguli impuse după show-ul cu cătușe.

Jurnalist e fraierul care se împiedică mereu în principii. Și care-și măsoară cuvintele, prețuiește demnitatea umană și nu-și eviscerează niciodată subiectul în arenă, doar de dragul uralelor mulțimii. Jurnalist e cel ce știe că același bisturiu al cuvântului poate să și distrugă, dar să și cruțe o viață (oricare).

Jurnalist nu este cel căruia îi lipești cu scuipat o bacnotă pe frunte și-l pui să-ți cânte la ureche refrene îndrăgite (poți s-o faci, iar el poate să cânte; dar acela nu mai e jurnalist, e doar un lăutar).

Jurnalist e cel care verifică fiecare cifră dintr-un text, ca și cum l-ar trimite la tipar și n-ar mai putea întoarce ziarul de pe tarabe, și e cel care se trezește noaptea, cu spaimă că a uitat să pună vreo virgulă, iar asta schimbă tot sensul unei fraze.

Jurnalist e și cel care a pus presa în cui, înainte ca ea să-l omoare de foame și de scârbă. E cel care, cunoscând exact cum se face, știe cât adevăr e în fiecare știre pe care o vede. Câtă manipulare, câți emulgatori și câți coloranți artificiali. Și nu-i mai ajută la nimic dacă știe, pentru că el nu mai acolo. El e acum publicul, stimatul telespectator și dragul cititor, el e ex-ul, cel plecat în lumea largă și devenit, pentru a supraviețui, suplinitor într-o școală generală, angajat al unei firme de papetărie, casier într-un supermarket, corector într-o editură, agricultor, antreprenor, ... e orice ar putea să fie, numai ce-ar vrea, jurnalist adică, nu mai este (nu pe vreo legitimație, nu la vedere, ci doar în adâncul cel mai ascuns al sufletului său, acolo unde asta va rămâne pentru tot restul vieții, ca un blestem).   

              

Jurnalist nu e doar cel care pune întrebări multe și deștepte în conferințele de presă transmise în direct. Jurnalist e mai ales cel care știe că nu va primi răspunsuri, oricât de multe și de deștepte întrebări ar pune. Dar le rostește, pentru că uneori doar întrebările contează. Iar el știe că asta e singura cale ce i-a mai rămas pentru a spune adevărul. Celui din fața lui și lumii întregi, pentru care azi adevărul nu mai contează. Căci dacă el ar conta, iar lumea ar înțelege câtă nevoie are de adevăr, jurnaliștii ar fi. N-ar fi fost.