ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Știrea săptămânii este reclamarea la CNCD a purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, pe motiv că acesta ar fi „discriminat” etnia romă. Două ONG-uri care au prea puțin de-a face cu grija față de țigani și mai mult cu ideologia l-au reclamat pe Vasile Bănescu după ce acesta a declarat că multe dintre cazurile de mame minore au în spate motive sociologice:

„S-a spus că este necesară o intensă și coerentă educație sexuală în școlile românești, din cauza existenței unui așa-zis fenomen: graviditatea și nașterile în rândul adolescentelor din România. În primul rând, nu este vorba de un fenomen, e vorba de cazuri punctuale, probabil numeroase, care însă nu au în spate o cauză legată de absența educației sexuale în școală. E un sofism foarte ieftin să spui că o fată de etnie rromă sau o fată abuzată sexual sau o fată care a abandonat școala, care trăiește fără părinții ei, plecați în străinătate, și care bineînțeles că intră într-o derivă morală, au ajuns în situația nefericită de a fi gravide din cauza lipsei de educație sexuală. Toate aceste cazuri care se invocă au în spate, de fapt, motive sociologice: abandon școlar, plecarea părinților în străinătate, lipsa de acces la informare virtuală, deci pe internet, în mediul rural, și nu în ultimul rând, apartenența la o anumită etnie unde, după cum știm, viața sexuală se începe mult mai devreme”.

Jurnalistul Cătălin Sturza a analizat acuzațiile aduse purtătorului de cuvânt al Bisericii și a arătat că nu acestea nu au substanță. Iată ce a scris Sturza pe o rețea de socializare:

 
„– Dl Bănescu este acuzat că asociază exclusiv numărul de ridicat de nașteri în rândul adolescenților cu grupul fetelor de etnie romă. În fapt, ceea ce spune dl Bănescu este că e un sofism ieftin să ASOCIEZI numărul ridicat de nașteri în rândul fetelor de etnie romă cu lipsa de educație sexuală.

– Prin ceea ce spune, dl Vasile Bănescu contrazice argumentul invocat de o parte a ONG-urilor activiste, care pun numărul mare de sarcini în rândul adolescentelor din anumite etnii și din anumite categorii sociale vulnerabile pe seama lipsei educației sexuale și a nefolosirii metodelor contraceptive. Iată, de pildă, un raport al organizației Salvați Copiii, unde se arată că „Proporția copiilor născuți de mame tinere continuă să fie mare mai ales în rândurile populației roma, fiind în medie de 2 copii până la vârsta de 19 an. Această situație se datorează, pe de o parte, tradițiilor din familie, iar pe de altă parte insuficientei folosiri a contracepției de către femeile rome.” (pag 7). Link în comentarii către raport. Așadar, această asociere nu îi aparține domnului Vasile Bănescu – o găsim chiar într-un raport al organizației Salvați Copii.

– Dl Bănescu arată, mai departe, că aceste cazuri invocate au în spate o motivație sociologică: abandon școlar, plecarea părinților în societate, lipsa accesului la informare și, nu în ultimul rând, apartenența la o anumită etnie. Așadar, vorbim despre un cumul de factori și de cauze, și nu despre o singură cauză predilectă, dovedită științific – lipsa educației sexuale bazate pe metode contraceptive ar fi rădăcina răului. E ca și cum ai spune că lipsa accesului la săpun ar fi cauza refuzului umanismului secular și a persistenței unei viziuni creștine asupra lumii la o anumită pătură de oameni săraci – un alt sofism pe care îl repetă, adesea, anumite voci progresiste, în formulări profund jignitoare de care e plin Internetul. Formulări de tipul „țăranii ăia care nu se spală și fac tot ce le spune popa” pentru care nimeni nu sesizează CNCD-ul.

– În fapt, sunt studii care arată că în anumite zone din Marea Britanie unde au fost reduse fondurile pentru programe de educație sexuală axate pe metode contraceptive, rata sarcinilor la adolescente a scăzut cu 42.6%. Într-un astfel de studiu, semnat de David Paton și Liam Wright, se afirmă următoarele: „În ciuda previziunilor făcute atunci când au fost tăiate aceste fonduri, datele adunate nu oferă nici un fel de dovadă că în zonele în care s-au redus, cel mai drastic, cheltuielile [pentru educație sexuală bazată pe metode contraceptive] s-au observat creșteri relative ale sarcinilor în rândul adolescentelor. Mai degrabă, tăierile bugetelor sunt asociate cu scăderi ușoare ale ratelor de sarcini în rândul adolescentelor, un rezultat care susține, cu tărie, un număr de specificații și teste alternative ale cauzalității. Factori socio-economici de fond precum obiectivele procesului de educație și consumul de alcool sunt factori predictivi semnificativi ai sarcinilor în rândurile adolescentelor.” (link în comentarii către studiu)

– Alte studii arată că, după trei decenii de educație sexuală bazată pe metode contraceptive, Marea Britanie a atins una dintre cele mai mari rate de sarcini în rândul adolescentelor din Europa. „Educația bazată pe metode contraceptive poate reduce riscul de sarcină pentru acte sexuale care ar fi avut loc oricum, dar poate să crească riscul de sarcini în rândul adolescenților care sunt convinși pe baza accesului ușor la metodele contraceptive fie să înceapă să facă sex, fie să facă sex mai frecvent”, arată același studiu.

– Concluziile studiului citat mai sus seamănă izbitor de tare cu cele spuse de dl Vasile Bănescu. Dl Bănescu mai spune că aceste tinere și acești tineri intră într-o derivă morală. De cele mai multe ori, educația sexuală bazată pe metode contraceptive nici nu prezintă ideea că abstinența sexuală până la căsătorie ar fi și ea o opțiune pentru a reduce apariția unor sarcini nedorite. Nimic din ceea ce ne amintea, cândva, G.K. Chesterton: „Primele două lucruri la care un băiat sănătos și o fată sănătoasă le simt în ceea ce privește sexul sunt acestea: întâi, e ceva frumos; iar apoi, e ceva primejdios.” Sau, cum a spus cândva un băiețel dintr-o comunitate romă după o oră de educație sexuală bazată pe metode contraceptive: „Doamnă, dacă fiecare ar sta pe curul său, nu ar mai fi nevoie de nimic din toate astea.”

– Dacă tot am pomenit despre acest băiețel rom, să vorbim un pic și despre asocierea făcută de dl Bănescu între numărul mare de nașteri și fetele din comunitățile rome. Așa cum am arătat, asocierea nu a făcut-o, în fapt, dl Bănescu – ci a preluat-o din rapoartele și studiile unor ONG-uri. În plus, acuzația care i se aduce este aceea că ar fi spus că „sarcinile în rândul adolescentelor sunt explicate suficient prin apartenența la etnia romă” – în fapt, dl Bănescu nu a spus deloc așa ceva: a spus EXACT CONTRARIUL, că sarcinile în rândul adolescentelor sunt explicate printr-o corelație de factori, nu doar printr-un singur factor predominant (lipsa educației sexuale). Să vedem, totuși, dacă există și o corelație între sarcinile în rândul adolescentelor și apartenența la etnia romă, o corelație fundamentată pe studii sociologice.

– Dintr-un studiu realizat în 2004 de UNICEF, aflăm că în aproape 25% dintre familiile rome care au fete, acestea erau fost măritate între 12 și 18 ani. Dintre acestea, 20% dintre familii au chiar două fete căsătorite în acel interval de vârste. Dintre acestea, 39% sunt căsătorite fără acte – o ameliorare față de generația bunicilor lor, unde procentul de „căsătorii fără acte” acte era de 50,01%. Link în comentarii către studiu.

– Mai aflăm că 13% dintre fetele măritate între 12 și 18 ani au născut, și că 10% au făcut chiar doi copii până la 19 ani. Aflăm și că doar 7% au ales să facă un avort (vedeți pagina 7). Iar studiul ne arată și că 80% dintre aceste fete sunt informate cu privire la metodele contraceptive – iar avortul este, din punct de vedere procentual, cea mai cunoscută metodă prezentată în cadrul educației sexuale bazate pe metode contraceptive. Cu toate acestea, aproape 60% dintre fete au folosit o altă metodă contraceptivă – deși fetele știau despre existența avortului, foarte puține dintre ele l-au preferat.

– Din acest raport aflăm și alte fapte interesante, apropo de zelul unor ONG-uri de a le reeduca pe aceste femei pentru a le scoate din „obscurantismul tradiționalist” și din „Evul Mediu”. Fără ca cineva să se obosească să le întrebe pe aceste femei ce părere au, sau să se uite pe studii și să vadă care sunt valorile lor. Cum observa undeva și scriitorul Silviu Dancu, aceste date vin pe fondul unei educații care nu trece în mare majoritate de primele 12 clase, în care femeile sunt, în mare măsură, casnice, iar veniturile sunt în general mici – fapt explicabil și prin absența unei educații care să treacă de primele 8-12 clase. Însă nu putem să ignorăm că, în viziunea de familie a acestei culturi, atât creșterea copiilor (primul grafic, pagina 22), cât și decizia cu privire la treburile gospodărești sunt percepute ca fiind egal distribuite între bărbat și femeie (a se vedea al doilea grafic, de la pagina 22). Și că în rândul comunității există mentalitatea nașterii de prunci – cei mai mulți romi consideră că e bine ca o familie să aibă patru copii și peste (36,2%).

– În sfârșit, dl Vasile Bănescu face trimitere la „o situație nefericită de a face educație sexuală în școli”. Despre ce este vorba? Este vorba despre această afirmație făcută în acest an de un speaker transsexual în cadrul unei ore de educație sexuală bazată pe metode contraceptive, la Focșani. „Cred că este extraordinar de recompensator să facem exercițiul să gȃndim dincolo de binaritatea masculin – feminin, pentru că fiecare avem ȋn noi, fie că e 0.1%, fie că e 70-80%, din genul pe care ȋl, se consideră celălalt; și la fel de bine, și la fel de valabil, sunt acele identități care se numesc non-binare, care nu aparțin nici genului masculin, nici genului feminin, s-ar putea să aparțină amândurora ȋn proporții diferite și variabile sau niciunele.” și „Identitatea de gen și orientarea sexuală sunt două lucruri diferite, care se pot combina ȋn orice fel posibil! (…) Genul e aici (arătându-se spre cap). Dar există persoane trans care sunt heterosexuale, care pot fi homosexuale și care sunt homosexuale, sau orice altă identitate sexuală, orientare sexuală. Se pot ȋmbina ȋn foarte multe feluri.”

– Le amintesc doamnelor de la ONG-urile feministe care au depus sesizarea la CNCD că acest mod de a privi genul contravine inclusiv feminismului clasic, care presupune existența a două sexe biologice, bărbat și femeie. În fapt, există militante feministe proeminente, precum Germaine Greer, una din figurile emblematice ale feminismului radical din anii ’50. Germaine Greer a spus, într-o prelegere, că „bărbații sunt un sex, iar femeile sunt un alt sex, iar faptul că un bărbat crede că este o femeie nu înseamnă că acel bărbat este de sex feminin”. În felul acesta, a arătat ceea ce se ascunde în spatele cuvântului „gen” – și anume, dorința de a face din orice o chestiune de alegere, „un construct social”. Germaine Greer a fost acuzată de „transfobie” și a fost marginalizată în mediul universitar occidental. Un articol amplu pe tema acestei diferențe de viziuni între feminism și ideologia genului în The New Yorker, la link-ul din comentarii

– Așadar, dl Vasile Bănescu contrazice argumentul invocat de o parte a ONG-urilor activiste, care pun numărul mare de sarcini în rândul adolescentelor din anumite etnii și din anumite categorii sociale vulnerabile pe seama lipsei educației sexuale și a folosirii metodelor contraceptive; departe de a corela, așadar, în mod direct și unilateral cu etnia romă numărul ridicat de sarcini în rândul adolescentelor, dl Bănescu vorbește despre un număr de factori corelați; spune, prin urmare, că sarcinile nedorite în rândul adolescentelor sunt provocate de un cumul de factori și de cauze, și nu de o singură cază predilectă, care ar fi lipsa educației sexuale bazate pe metode contraceptive; și vorbește despre pericolul ideologizării orei de educație sexuală – a transformării acesteia într-un vehicul ideologic. Dl Bănescu recomandă o formă echilibrată de educație sexuală, făcută de profesorul de biologie sau de diriginte, și dublată de educația morală a copiilor.

De fapt, foarte probabil obiectul atacului asupra dlui Bănescu îl fac semnul de întrebare cu privire la eficiența educației sexuale bazată pe metode contraceptive în lipsa unei educații morale și chiar religioase temeinice și la semnalarea pericolului ideologizării orei de educație sexuală în direcția transformării acestuia într-un vehicul pentru ideologia genului (și) în România. Și nu e nevoie de dovezi sau de o analiză atentă a spuselor sale – dl Bănescu este purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române și e chiar unul dintre cei mai echilibrați și mai bine pregătiți purtători de cuvânt ai Patriarhiei Române din ultimele trei decenii, așadar este clar: „A hulit! Ce nevoie mai avem de martori?”

P.S.: Legat de „rasismul, sexismul și clasismul” invocate în comunicatul respectivelor ONG-uri – le amintesc acestor ONG-uri că aceste „-isme”, și în special „clasismul”, este un concept care derivă direct din ideologia lui Karl Marx, care predică, în mod explicit, violența politică și socială și care prin formula „dictatura proletariatului” se referă, în mod explicit, la violența organizată de clasă. Folosite în mod abuziv și, mai ales, folosite în spiritul gândirii lui Marx, ele vor avea efecte foarte distructive asupra societății, transformându-se în instrumente ale unei „toleranțe” mai oarbe decât orice intoleranță istorică de tip religios. Și mă întreb, iarăși, dacă fondurile și energiile unor astfel de ONG-uri nu ar fi mai bine cheltuite pentru sprijinirea unor femei din oricare dintre comunitățile sau grupurile vulnerabile din România – femei care chiar au nevoie de ajutor”.