ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Ȋntreaga Poliţie Română e pe urmele lui Vasile Miron, iar poza lui și cazierul lui apar zilnic în buletinele de știri. E principalul suspect în cazul uciderii băieţelului de 10 ani din satul Covasna (Iași). 

Agape Alexandru (10 ani) a dispărut la 29 mai a.c. și a fost găsit mort, într-o râpă de la marginea satului, patru luni mai târziu. Trupul băieţelului era învelit într-un sac de iută prins cu sârmă ghimpată, și apoi înfășurat într-o pătură legată cu o panglică neagră. La scurt timp după dispariţia copilului, principalul suspect al anchetatorilor a devenit Vasile Miron, care se aflase în sat, în vizită la rude. Ȋn 2002, el a omorât o fată de 17 ani. A fost condamnat la 15 ani, din care a executat 12.
 
Deși crima din 2002 nu are nicio similitudine cu cea de la Iași, victimologia, mobilul, modus operandi și ascunderea cadarului fiind total diferite, cazierul a fost cel care l-a recomandat imediat pe Vasile Miron pentru poziţia de suspect. Ȋn plus, faptul că a părăsit satul, la câteva zile după dispariţia copilului. Dar și că, susţine mass-media, imagini cu el și copilul ucis apar, chiar în ziua fatidică, pe niște camere de supraveghere video. Cel care a descoperit cadavrul băiatului este văr cu cel suspectat/acuzat de crimă.

Din august și până azi, Poliţia Română se chinuie să dea de urma lui Miron Vasile, pentru a-l reţine și interoga. Ȋn exclusivitate, chiar și pentru anchetatorii care se ocupă de investigarea acestei crime, ActiveNews a stat de vorbă cu el. Am vrut să aflăm care este versiunea lui și ce are de gând să facă mai departe.
 
Rep: Vrei să spui tu, ceva, sau pot să încep cu întrebările...

Vasile Miron: Eu nu pot să-mi dau seama cum de patru luni de zile toată lumea n-a spus nimic și, după patru luni de zile de zile toţi mă acuză pe mine. Ȋși schimbă declaraţiile de la o zi la alta, prima dată a zis că a văzut copilul, l-a luat doi străini cu căruţa, pe urmă un văr de-al meu care nici nu era acolo, în localitate, era plecat la stână, a zis că el m-a văzut când am plecat cu copilul de mână pe scările magazinului. Ce mă deranjează cel mai mult: de ce nu se verifică camerele de luat vederi?

Rep: Ȋn presă a apărut faptul că există imagini cu copilul pe acele camere...
Vasile Miron: Păi, bine, și copilul cu cine este, ce face, ce...?

Rep.: Tu îl știai pe acel copil?
V.M.: L-am văzut trei zile. Deci, trei zile l-am văzut! Când am ajuns acolo, la rudele mele, l-am văzut, era la o mătușă de-a mea slugă pe-acolo sau eu știu ce făcea, și trei zile l-am văzut. Atât.

Rep.: Deci, el la mătușa aceea mai venea după ce i-a ars casa...
V.S. Da’ nu, că familia lui muncea undeva, la un pădurar. Şi pe el l-a luat mătușa mea acolo, să-l ţină ca slugă, avea, mă rog, așa zice ea, că avea grijă de el, îl punea la măturat, la ce făcea acolo. Şi singura dată când eu am fost cu copilul, am făcut cumpărături pentru hramul bisericii, pentru ce trebuia să facem noi acolo, la cimitir. El venea de la școală și atunci m-am întâlnit cu el. Şi am plecat cu el acasă, la mătușa mea. Deci, e singura dată când eu am fost cu el împreună. 

Rep. Atunci probabil că v-or fi văzut (oamenii) pe stradă...
V.M.: Bine, că n-am plecat cu el, aveam cumpărături făcute, aveam alea... Şi, dacă-mi aduc bine aminte, el nu era singur, mai era cu un coleg de școală. 

Rep.: Cum îl cheamă pe colegul ăsta?
V.M.: Nu știu...

Rep.: Şi nici cum arată? Că bănuiesc că acel copil poate confirma, „eram și eu acolo”...  
 V.M.: Normal. Normal, dacă sunt camere acolo. Deci, dacă se ia imaginile de pe camerele alea. E o cameră a magazinului, care, mă rog, nu știu cum procedează ei, ţine 24 de ore, 48 de ore... Dar este o cameră de luat vederi unde întoarce autobuzul, în centrul satului, care e pusă de primărie și aia bănuiesc că e ţinută, datele alea care se înregistrează sunt ţinute mai mult timp, nu?   

Rep.: Așa ar trebui. Dar asta costă, să stochezi imaginile te costă. Nu știu cât timp sunt păstrate, dar având în vedere că mama a anunţat dispariţia pe 9 iunie, teoretic eu zic că ar trebui păstrate măcar două săptămâni. Deci, puteau verifica, chiar atunci.
V.M.: Se putea verifica! Toate rudele mele acuma mă acuză, deci după atâta timp! 

Rep.: De ce crezi că fac asta? Că e ciudat. Adică, în mod normal, rudele te apară.
V.M.: La noi există o chestie în familie. Acolo, în satul respectiv, au fost părinţii mamei mele. Acuma s-a ajuns la o dezbatere de moștenire, la o succesiune. După cum mi-a spus și mama, probabil că, și ea bănuiește, că e din cauza asta.
Rep: Dar nu te-au acuzat că ai furat o găină sau... E un lucru grav asta!
V.M.: Da’ în afară de asta... Deci, imediat după dispariţia copilului, după câte am înţeles l-a căutat poliţia o săptămână, cu câini, cu mascaţi, cu jandarmi, cu..., deci tot satul ăla, toate împrejurimile alea. Nu l-a găsit. Cum l-au găsit tocmai ei? După patru luni de zile?
Rep.: Tu bănui că ar putea fi (autorul crimei) cineva de acolo?
V.M.: Păi, normal.
Rep.: Şi cine anume?
V.M.: Păi, da’ nu pot să-mi dau seama. Eu nu pot să-mi dau seama. Ȋn primul rând, mătușa mea, ce-a declarat pe urmă, deci asta se poate dovedi, după cum mi-a spus mama că a declarat la televizor, că a spus că dacă nu omoram copilul ăla, omoram un copil de-al ei. Un verișor de-al meu.
Rep. Așa a zis, da.
V.M.: Ei, deci eu în perioada aia am spus treaba asta, da? Cât am fost acolo. De ce n-a spus treaba asta la poliţie atunci? Şi a spus-o după patru luni de zile! Ȋn al doilea rând ce voiam să spun: femeia e sub tratament psihiatric. 
Rep.: Mătușa, adică?
V.M.: Da, mătușa mea. Acuma, nu pot să mai zic că-i mătușă, că nici nu vreau să mai aud. Nu pot să-mi dau seama, e ceva aiurea. Iar ce e ceva aiurea: toată lumea știa, deci toţi verișorii mei, toate rudele mele de acolo, Lăcrămioara, verișoara mea, unde am stat, știau că eu trebuie să plec imediat, în următoarea perioadă, în Germania, la muncă. Toţi acuma spun că eu am fugit. Deci, eu dacă vroiam să fug, dacă eram vinovat, dacă mă simţeam vinovat și vroiam să fug undeva, nu spuneam că fug în Germania, nu? Sau că plec în Germania. Plec în Franţa, plec în Anglia, spuneam în altă parte. Da’ toată lumea știa că eu tre să plec în Germania. La muncă.  

Rep.: Am înţeles. Şi oricum nu cred că așteptai atât...
V.M.: Copilul a dispărut la sfârșitul lunii mai. 28-29... Deci, eu am mai stat încă aproape zece zile acolo. Eu cred că cineva care se simţea vinovat pentru ceva nu mai stătea în locul respectiv, nu?
Rep.: Da și nu. Că mai sunt situaţii în care stă tocmai ca să vadă încotro merg cercetările. 
V.M.: Ȋn afară de asta eu trebuia să plec cu vreo trei zile înainte. Am primit telefon de la băiatul cu care trebuia să plec la muncă, să mai aștept, că mai avea el treabă în ţară. Şi am mai stat acolo! Şi pe urmă am plecat... 
Rep.: Cum era băieţelul ăsta? Cum se purta mătușa cu el?
V.M.: Nu pot să-mi dau seama. V-am spus, l-am văzut deci..., în trei zile l-am văzut așa, trecător. 

Rep.: Dar făcea năzbâtii? Era mai vioi sau mai cuminte?
V.M.: Nu, era un băiat liniștit, nu era așa. Eu, ultima oară când l-am văzut, l-am văzut seara. Deci, am mers cu el când am plecat, am făcut cumpărăturile la magazin, am mers la mătușa mea la deal, am lăsat toate cumpărăturile și am stabilit pentru ce mai trebuie cumpărat sau ce mai trebuie făcut, ea vroia să facă și un praznic, pentru pomenirea soţului ei. Şi pe urmă am plecat la verișoara mea, unde stăteam. Şi copilul era în drum, în stradă, cum se spune la ţară, cu alţi doi copii, vecini de acolo, se jucau cu mingea. E ultima oară când l-am văzut. 
Rep.: Deci, în aceeași zi în care v-aţi întâlnit pe stradă. E aceeași zi?
V.M.: Da, când am plecat cu el de la magazin. Deci, am plecat în jurul orei 12:00 de la magazin și, să zic că de la matușa mea am plecat seara, pe la 4:00.
Rep.: Ȋn curtea mătușii... Tu tot la mătușă lucrai, nu? Sau ce făceai acolo, în sat?
V.M.: Eu am fost în vizită, eu n-am lucrat acolo. M-am dus acolo doar așa... Cred că știţi acuma, eu am fost închis 12 ani de zile. Nu mă ascund. Ce-a fost, a fost. Deci, după 13 ani, m-am dus și eu, era o sărbătoare, era hramul bisericii, era hramul satului. Şi m-am dus acolo doar așa, în vizită. M-am dus să-i văd, după atâţia ani de zile. Ca să...

Rep.: Ai văzut cumva, exista în curtea aceea sârmă ghimpată?
V.M.: Normal. Sârmă ghimpată acolo e la vie, e la graduri, e la... Ca la ţară. 
Rep.: Da, mă rog, asta probabil că există în mai multe curţi. Dar panglică neagră, panglică ce se folosește pentru doliu?
V.M.: Panglică neargă?! Nu știu, asta nu știu, nu pot să-mi dau seama. Nu pot să zic că am văzut sau... 
Rep.: Deci, din sat a plecat pe 9 (iunie)?
V.M.: Da, 9 (iunie) dimineaţa, în jur de ora 10:00, cam așa... 

Rep.: Cine crezi, că bănuiesc că, de când au început toate aceste acuzaţii la adresa ta, te întrebi, cine ar fi putut să facă asta? E clar că cine i-a făcut rău copilului e cineva care îl cunoștea.   
V.M.: Păi, normal că cineva care îl cunoștea. Da’ acolo, în sat, toată lumea... Asta m-a frapat și pe mine: deci, prima oară, mama sau bunica copilului, nu știu cine a declarat la televizor, că din faţa magazinului l-a luat pe copil doi străini cu căruţa. Păi, acolo se cunosc oamenii între ei în patru-cinci sate. Deci nu putea să vină cineva cu căruţa, eu știu, de la 50 de km, să-l ia!

Rep.: Oamenii mai fabulează, mai inventează, în situaţii de genul ăsta.
V.M.: Deci, familia lui nu a mai dat nicio declaraţie, din câte am înţeles, nu a mai spus nimic, da’ au început rudele mele să mă acuze pe mine. De unde și până unde, nu pot să-mi dau seama!

Rep.: Asta e dubios, pentru că de obicei rudele apără. Sau măcar se abţin, spun „nu vrem să facem declaraţii”. Mie mi s-a părut bizar și că tot cineva din familie a găsit cadavrul.
V.M.: Eu v-am spus, deci l-a căutat poliţia o săptămână. Eu am vorbit tot cu un verișor de-a meu de-acolo, l-am întrebat. Că mi-a zis mama, „uite, a început poliţia să întrebe de tine”, s-a dus pe la mama. Că prima oară cine s-a ocupat de caz? S-a ocupat un procuror din Iași, Pretula, s-a dus pe la mama, s-a mai dus cineva de la Poliţia Capitalei, Barbu sau nu știu cum. Mama era, într-un fel, disperată, mi-a zis „nu mai știu ce să mai fac”. Am vrut să-i fac plângere la CEDO, pentru abuz și pentru astea! Dom’le, ai ce ai cu mine! Caută-mă, găsește-mă pe mine, întreabă-mă pe mine, dar ce ai cu familia? Să-i porţi pe drumuri, să-l duci pe tata pe la Iași, percheziţii, întrebări, chemări pe la Poliţie. Pe urmă, am înţeles că i-a luat cazul doamna Carmina Pascal. S-a dus dosarul de două ori în instanţă și instanţa mi l-a respins.

Rep.: Da, pentru că au spus că nu sunt probe. Bine, atunci nu era găsit cadavrul... 
V.M.: Bun, nu era găsit cadavrul. L-a căutat poliţia o săptămână, cu câini, cu mascaţi, cu jandarmi, așa am înţeles din ce-am auzit. Nu l-a găsit nimeni. Deci, nu l-a găsit! Şi, imediat după asta, îl găsește o rudă de-a mea și...
Rep.: Da, dar ruda aceea, din câte mi-ai spus, era plecată din sat atunci când a dispărut copilul.
V.M.: Era la stână, da. A venit în ziua sărbătorii, a stat câteva ceasuri la cimitir și pe urmă a și plecat.
Rep: Deci, nu în ziua când a dispărut copilul, a doua zi!
V.M.: Nu, nu, nu, a doua zi, cam așa ceva. A doua sau a treia zi a fost, că copilul a dispărut vineri sau sâmbătă, nu-mi mai aduc exact aminte. Şi sărbătoarea a fost luni.

Rep.: Da’ de unde știi când a dispărut copilul?       
V.M.: Păi, pentru că a doua zi m-a întrebat..., nu l-a mai văzut nimeni.
Rep.: Au început totuși să întrebe în sat? Pentru că ei au stat liniștiţi 9 zile!
V.M.: Nu l-a mai văzut nimeni atuncea. Şi mătușa mea mi-a zis că mai pleacă, mai vine, iar mai pleacă, iar mai vine. Avea un frate undeva, pe la o stână, nu știu unde. Era ceva..., nu era ceva clar cu el. Stătea și pe la mătușa mea, stătea și pe la bunica lui.

Rep.: Tu ești acum într-o situaţie cam fără ieșire. Adică, cel puţin public, toată lumea susţine că ești criminalul. Cum vezi ieșirea din situaţia asta?
V.M.: Păi, cum să văd? Să caute, să ancheteze, să verifice. Să nu se ia după declaraţiile la... Deci cum își schimbă ei declaraţiile de la o zi la alta? Păi, ce-ar trebui, să fiu al doilea Ţundrea?

Rep.: Dacă să zicem, să presupunem că vor găsi ADN-ul tău pe copil, pe pătură, pe sârma ghimpată, pe...
V.M.: Oricum, eu nu știu de ce îmi caută mie ADN-ul, pentru că ADN-ul meu e la Poliţia Capitalei. Şi amprente, și ADN, și absolut tot. Deci, asta poa’ să verifice și fără să fiu eu de faţă sau așa...
Rep.: Deci, dacă, să zicem, vor găsi ADN-ul acolo, cum o să-ţi explici asta?
V.M.: Să găsească ADN-ul meu?! Dacă găsește ADN-ul meu, eu singur mă predau! Dar nu are cum. Nu are cum pentru că, v-am spus, eu nu am nicio legătură cu copilul. Nu am avut legătură cu copilul, nu am nicio legătură cu ce s-a întâmplat.    

Rep.: Cel care l-a omorât de ce crezi că a făcut-o? Până acum nu s-a putut stabili dacă el a fost agresat sexual sau... 
V.M.: Păi, cum se spune, motivul...
Rep: Ce motive să ai să omori un copil de 10 ani? Te întreb ca pe un om care a stat atâta timp în pușcărie, de aia te întreb.
V.M.: S-a stabilit cum a fost omorât?
Rep: Lovit a fost.
V.M.: Lovit?! Nu știu, nu pot să-mi dau seama... De ce nu se anchetează foarte bine toate probele care poate să le ia? Nu declaraţii... V-am spus, verișorul meu care, din câte am înţeles, acuma mă acuză cel mai mult și chiar el l-a găsit!, nu era de faţă, nu era prezent în sat atunci, în perioada aia. A stat câteva ore la cimitir și apoi a plecat. 
Rep.: Spune ce aude și el de la alţii.
V.M.: Păi, a zis că el m-a văzut, când coboram cu copilul din magazin, cu copilul de mână. Păi, chiar declaraţiile astea se iau așa...

Rep.: Bine, nu-i de ajuns, nu poţi să condamni un om pentru crimă numai în baza unor declaraţii. 
V.M.: Sunt camere de luat vederi, alea nu se pot șterge, se pot dovedi clar. Eu v-am spus, la magazin acolo, copilul venea de la școală împreună cu un coleg care stă tot pe-acolo, prin apropiere, și am plecat împreună, cu bagaje, cu cumpărături, ce aveam, la mătușa mea. Deci, e singura dată când am fost cu copilul în afara curţii. Că, înainte de asta, cu o zi înainte, am mai fost cu un verișor de-al meu și, mă rog, am făcut niște pregătiri pe acolo, pe la mătușa mea, am pus niște vin în bidoane...

Rep.: Şi în ziua aia, unde v-aţi despărţit? Copilul unde a rămas?
V.M.: Acasă. Acasă la mătușa mea.
Rep.: Şi cine poate confirma asta? A fost vreun martor care a văzut?
V.M.: Păi, vă daţi seama că mătușa mea era casă, erau copiii ăia care se jucau cu el în stradă. Eu am plecat la verișoara mea, unde stăteam, unde dormeam, el a rămas acolo cu copiii ăia...

Rep.: Şi verișoara poate să confirme că aţi ajuns acolo, nu?
V.M.: Păi, normal că poate să confirme! Că la ea am stat tot timpul.

Rep.: Păi, și-atunci de ce vă e frică? Dacă aveţi atâtea probe...
V.M.: Mie nu mi-e frică de nimica, nu mi-e frică. Nu că nu mi-e frică de nimica, da’ v-am spus: nu vrea să fiu al doilea caz Ţundrea. Eu acuma, dacă vin în România, obligat mă arestează, da? Trei luni, patru luni, cinci luni, șase luni sau poate chiar mai mult, până când... Că nu rămâne așa, nu are cum să rămână așa, indiferent... Pe mine chiar dacă mă găsește vinovat, după probele pe care le au ei, că justiţia din România a rămas încă cu 30 de ani în urmă, fac mai departe, la CEDO, la Strasburg, la astea... Sunt alte foruri. Da’ să stau 2-3 ani sau eu știu cât în pușcărie degeaba?
Rep.: Nu, da’ nici așa, să trăiţi toată viaţa fugind.
V.M.: Păi, eu nu fug. Stau liniștit. Dacă o fi să mă găsească, că, din cât am înţeles, sunt dat internaţional, dacă o fi să mă găsească, să mă aia, asta e...
Rep.: Da. Şi n-aveţi nicio idee cine ar putea să fie autorul?
V.M.: Nu. 

Rep.: Că asta ar fi salvarea dvs., până la urmă, să se găsească...
V.M.: Păi, știu că ar fi salvarea mea, dar eu nu pot să spun, să dau declaraţii aiurea, să spun că „dom’le, cutare sau cutare, bănuiesc că...”. Că și eu aș putea să spun „păi, vezi că ăla avea ciudă pe el” sau „nu-l vedea cu ochi buni”. Dar nu pot să spun așa ceva.
Rep.: Aţi putea să faceţi rău unui copil de 10 ani?
V.M.: Da’ de ce să fac rău unui copil de 10 ani? De ce s-a întâmplat în urmă?! Ce s-a dat la televizor și aia? Aia a fost altceva.
Rep.: Păi, tocmai că a fost altceva, tocmai d’aia vă întreb!
V.M.: A fost motiv de gelozie, alte altercaţii, mă rog...
Rep.: Dar unui copil de 10 ani?
V.M.: Da’ un copil de 10 ani ce rău poa’ să-mi facă mie sau altcuiva? V-am spus, era un copil...  nu să zici că era un d`ăla care..., dacă-i spuneai să facă lucrul ăla, făcea lucrul ăla, v-am spus, la mătușa mea era slugă. Du-te și mătură, du-te și adu apă, dă mâncare la cai, mă rog, ce-i zicea ea, pe acolo. Da’ eu nu am avut timp să-l cunosc prea bine, ca să... Ce mi-a zs mătușa, că familia lui stătea undeva la pădurar și ei munceau acolo, că am înţeles că le-a ars casa, mai avea un frate plecat pe la o stână. Şi stătea și el pe acolo...

Rep.: Ȋn Germania v-aţi găsit serviciu?
V.M.: Da. Normal că lucrez. Nu am plecat din România ca să stau, cum a zis lumea, că am fugit. Eu nu am fugit. Trebuia să plec din luna martie, am lucrat pe un șantier din România, ca să-mi fac bani de drum și alea, și asta a fost ghinionul meu, nu pot să-mi dau seama, că puteam să plec dinainte... 
Rep.: Plecat din București, v-aţi nimerit într-un sat din Iași, exact când s-a întâmplat o chestie d`asta!
V.M.: Să vă mai spun ceva: mama a plecat, în perioada aia, în staţiune. Şi mi-a zis: ori vrei să mergi cu mine, în staţiune, ori, dacă nu, te duci la ţară, e hramul, e...

Rep.: Mai bine vă duceaţi în staţiune!
V.M.: Păi, așa mi-a zis și mama acuma! Da’ am zis, după atâţia ani de zile, mă duc și eu, îmi văd verișorii, îmi văd..., nu? Şi era și sărbătoarea respectivă. Am stat atâta timp, 12-13 zile cât am stat acolo, nu m-am certat cu nimeni, nu pot să zic că n-am consumat băuturi, am consumat, dar nu m-am îmbătat, nu am făcut scandaluri. Că așa zice lumea pe acolo, că eram ca un turbat. Mai toată ziua stăteam la verișoara mea, ei plecau cu ziua și munceau pe la oameni prin sat, pe acolo, pe unde aveau datorii, și seara, când veneau acasă, mă duceam, luam un bidon-două de bere sau un bidon de vin și stăteam cu ei afară, în faţa casei, beam un bidon de bee, un bidon de vin sau ce luam noi acolo și atât. Ce mă duceam la magazin acolo, dimineaţa, când erau ei plecaţi, beam o cafea, beam un aia...
Rep. Deci, dvs. aţi spus că, dacă vi se găsește ADN-ul...
V.M.: Dacă ADN-ul meu se găsește pe orice lucru de-al copilului... Că asta m-a frapat cel mai mult, când a venit poliţia și a făcut percheziţii la mama acasă, căutau haine de-ale copilului! Dacă îi făceam rău copilului, luam haine de-ale lui și le aduceam în București?

Rep. Deci, dacă se găsește ADN-ul pe pătură, pe copil, pe tot ce are legătură cu crima, aţi spus că vă predaţi!
V.M.: Dacă se găsește ADN-ul meu, aveţi cuvântul meu că eu mă predau singur. V-am spus, eu nu mă simt vinovat cu nimica, dar nu vreau să-mi pierd un timp aiurea. V-am spus, e chestie din’asta, poate să fie și 6 luni, poate să fie și 1 an, poate să fie și 2 ani. Ţundrea a stat 12 ani la pușcărie și, până la urmă, s-a dovedit că e nevinovat.
Rep.: Da, dar acolo era ADN-ul altuia, așa a ieșit din pușcărie! Pentru că atunci când a intrat, nu se făceau expertize ADN. Acum se fac și e mai greu să comiţi o eroare judiciară

V.M.: De ce au nevoie, când ei au tot, absolut tot. Au la Poliţia Capitalei ADN-ul, amprente și alte, care mi s-au luat atunci când s-a întâmplat? Mi s-a luat atunci când am fost arestat, mi s-a luat ADN-ul și când am fost eliberat. Utima oară mi s-a luat ADN-ul acum un an de zile. Ce e așa de greu de verificat? Chiar imediat „gata, dom’le, ăsta e pușcariaș, ăsta e infractor, hai să-l luăm pe el”?